Translate

duminică, 11 septembrie 2011

Destinul unui om


Destinul unui om este suma posibilităţilor pe care el a decis să le activeze din cele pe care divinitatea le-a dat în mod egal şi infinit tuturora. Dumnezeu ne-a dat doar viaţa şi puterea de decizie.


Filozofia este rece şi implacabilă, se prea poate ca în cele ce urmează să nu găsiţi nici un pic de căldură sufletească.
Completând acest citat personal, foarte drag mie, voi spune că după momentul în care divinitatea ne-a dat puterea de decizie ea nu mai este deloc răspunzătoare pentru ceea ce ni se întâmplă. Din acest moment ea nu mai poate interveni direct în destinul nostru oricât de aprinse ar fi rugăciunile noastre.
După mine aceasta este înţelepciunea supremă, căci altfel universul ar fi un loc fără de justiţie şi echilibru. Dacă Dumnezeu-Viața ar ajuta în mod direct pe cel care se uită pe sine, amintindu-şi de el(ea) numai când a ajuns în impas, atunci Dumnezeu nu ar fi decât o armă periculoasă în mâna inconştienţilor.
Pornind de la aceste consideraţii destinul unui om este numai şi numai în mâna lui, el decide dacă vrea să fie bun sau rău, el decide dacă pentru binele său are voie să calce pe orice sau, din contră, trebuie să fie atent la orice făptură şi la orice fir de iarbă.
Aria posibilităţilor omului, pornind de la  mediul strâmt în care s-a născut, poate ajunge până la spaţiul infinit şi timpul flexibil. El îşi poate crea nu numai viitorul, dar îşi poate crea şi trecutul. Tot ce s-a petrecut deja, activându-se o altă serie de posibilități oferite de divinitate la începutul vieţii, se poate înlocui cu altceva din care să nu se mai păstreze nimic din erorile de altădată.
Aceasta este una dintre primele decizii ale formelor de viaţă, anume că o formă oarecare ce nu şi-a realizat fericirea să dispară, pentru a face loc altei forme, care să-i îndeplinească aspiraţiile absolute.
În condiţiile cosmice actuale, cu mici diferenţe, fericirea ce îl poate hrăni pe om nu poate să dureze mai mult de 70-80 de ani. Excludem de aici accidentele, o altă posibilitate pe care fiinţele vii şi-au activat-o încă de la începuturile lor. De ce există accidentul şi pentru ce a fost el activat este un mister pe care deocamdată nici eu nu mi-l pot explica.
Încheind, ca să nu obosesc prea mult mintea cititorului, voi spune, parafrazând: toate lucrurile sunt aşa cum trebuie să fie.