miercuri, 18 ianuarie 2012

Du-te iluzie, du-te! și Situația umanității

Du-te iluzie, du-te!

Când în urmă cu câteva luni mi-am deschis un cont pe un site de socializare am sperat că voi găsi oameni cu care să comunic, oameni ca mine. Dar nu a fost posibil. Am devenit conştient în schimb că mesajul meu nu are destinatar, că el nu poate fi popular niciodată şi cu atât mai puţin pe un asemenea site. Voiam un lucru imposibil - să transmit simbolurile vieţii unor oameni care în realitate nu doreau aşa ceva, care îşi făcuse cont acolo doar să se distreze, să vândă ceva, să flecărească ori să-şi arate nurii. Dar cel mai grav era faptul că încercând să intru în felul lor de comunicare, singurul pe care ei îl putea înţelege, îmi consumam energia destinată scopurilor esenţiale ale vieţii pe lucruri de nimic. Oamenii nu o pot stoca decât în cantităţi foarte mici, trebuie produsă mereu, şi de regulă, cu cât cineva are mai multă cu atât o consumă mai repede când e angrenată în lucruri de rutină.
Ştiam că raza mea de acţiune nu putea să cuprindă un număr mare de oameni, dar aş minţi dacă aş spune că mă aşteptam chiar la acest dezinteres ; întra-adevăr o închisoare nu ar mai rămâne închisoare dacă toţi deţinuţii ar evada, iar Pământul, chiar dacă puţini îşi dau seama de asta, are acest rol. Orice încercare a omului de a se elibera, pornind de la cele mai mici lucruri, până la eliberarea finală, dau Pământului statut de închisoare, iar ca să existe acel lucru minunat numit speranţă acest fapt nici nu e de dorit să fie schimbat.
Această închisoare este mult mai bine păzită decât cele construite de oameni, s-ar putea spune într-un fel mai plastic că a fost construită de zei, ca spaţiu desinat unui anume tip de păcătoşi, păzit nu cu ziduri care s-ar putea escalada folosindu-se de forţa brută sau de mintea obişnuită, ci este păzit cu legi extrem de puternice precum sunt forţele gravitaţionale, dependenţa de hrană, de aer şi multe altele.
Problema energiei este foarte importantă şi înţelepţii din toate timpurile au spus că mai important decât acumularea ei este să opreşti scurgerile pe lucruri inutile. Am greşit când mi-am închipuit că pe această cale pot ajuta, dar aş fi greşit şi mai mult dacă m-aş fi încăpăţânat să continui. Este un lucru inacceptabil pentru o fiinţă care dă se trezească, mi-am zis.
Nu se poate spune că eu sunt o persoană trează întru totul, dar am depus şi depun eforturi să mă scutur de această lume a întâmplării. Pe calea acestui site de socializare însă nu aveam nici o şansă. Mi-am dat seama de lucru acesta şi din felul cum se exprimau oamenii acolo. Niciodată nu am văzut pe cineva să spună: ce faceţi somnoroşilor, v-aţi trezit? Sunteţi pregătiţi să vă scuturaţi din visul acesta care vă îndreaptă vertiginos spre moarte?
Asemenea lucruri nu le-am văzut niciodată scrise, niciodată adevărul spus în faţă, singurul în stare să producă un şoc real, un şoc energetic, indiferent de direcţia care va urma, căci mai periculos decât somnul, decât trecutul care devine viitor nu este nimic pentru om. Fără şocurile care să întrerupă traiectoria descendentă a unei vieţi normale un om nu poate părăsi niciodată închisoarea pământească.
Dar curentul oficial spune că nu mai există nimic după această viaţă. Nu numai această structură socială axată pe muncă şi frică încurajează această idee, dar din păcate, chiar şi unele curente esoterice care deşi afirmă că vor să-l trezească pe om din mecanicitatea sa nu băgă de seamă că prin neîncrederea într-o viaţă viitoare se iroseşte tocmai cea mai puternică energie pe care o poate primi omul, cea a lucrurilor eterne.
Eu nu cred în moarte. E adevărat, se pierde memoria vieţii precedente, fiindcă ea nu este decât o proprietate a minţii conştiente, lucru benefic de altfel, dar viaţa nu se pierde. Chiar dacă viaţa care urmează nu mai are conştiinţa lucrurilor inutile din cea trecută, direcţia şi tendinţele se păstrează. Nu înţeleg cum oamenii pot fi atât de orbi. Ceea ce face generaţia actuală oare nu este punct de plecare pentru cele următoare? Şi cum ai putea să spui că nu contează ceea ce faci astăzi dacă viaţa se naşte din viaţă? Nu se dă mai departe ce ai făcut tu?... Este greu pentru oameni să înţeleagă că viaţa lor de azi este extrem de importantă pentru viaţa lor de mâine, pentru soarta vieţii, în general. Iluzie nu este să crezi într-o viaţă viitoare care se va aşeza pe planuri non strict individuale, ci iluzie este să trăieşti în limitarea unei vieţi semianimalice, ca acum.
A închide acel cont era un lucru pe care trebuia să-l fac fără întârziere. Mi-am spus că dacă vor fi oameni interesaţi de mesajul meu mă vor găsi în puţinele mele intervenţii, pe blog sau în cărţi. Oricum nici pe aceste căi speranţele mele nu mai sunt mari, sunt legi care în această închisoare fac ca totul să fie extrem de dificil, şi e bine că e aşa, pentru că altfel eliberarea s-ar putea obţine prin accidente sau s-ar putea cumpăra pe bani. Dacă vor căuta, mi-am zis, oamenii vor găsi surse de şocuri conştiente necesare pentru trezire. Există natura, există chiar câteva cărţi bune şi vechi ca înţelepciunea. Totul este să vrei. Până la urmă chiar ce am scris eu nu este destinat decât în mică măsură intelectului. Ce am scris este destinat fiinţei în toate aspectele sale, nicidecum unui colţişor al ei cum este centru intelectual comun. Lumea nu duce lipsă de oameni care şi-au dezvoltat cunoaşterea în dauna fiinţei, şi acum suportă preţul: minciuna, exploatarea, boala, sentimentul sărăciei care creşte proporţional cu bogăţia şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai… Sarcina mea în această lume este să ofer unele şocuri emoţionale pentru cei capabili să le primească şi atât. În ceea ce priveşte viaţa lor sarcina mea se opreşte aici, dar pentru viaţa din mine am responsabilităţi enorme pe care nu le pot îndeplini decât prin sacrificii şi eforturi. Ce folos dacă prin şocuri emoţionale eu am oferit momente de trezire unor oameni dacă, din păcate, ei nu au fost dispuşi să aplice nimic şi nu au învăţat cum să-şi procure energia şocurilor conştiente, lucru fără de care nu se poate opri ca trecutul să nu devină viitor...
Aşadar adevăratul sens al scrierilor mele este acela de a produce şocuri, dar nu era posibil pe site-ul de socializare, un loc unde nu se învaţă decât rutina, amabilitatea prost înţeleasă, „iubirea” faţă de aproape când îl vezi cum cade în groapă şi nu realizezi că în alte condiţii ai fi putut face cu adevărat ceva ca asta să nu se întâmple.
Era necesar să fac acest pas şi să opresc scurgerea de energie pe lucruri inutile. De fapt este un lucru bine ştiut de toţi misticii că exprimarea fără un destinatar precis consumă extrem de multă energie; este ca şi cum ai rupt ceva din tine şi eşti obligat să-i susţii mişcarea până ce îşi găseşte lucrul pe care să se depună, în acest caz o persoană receptivă.
Îmi voi diminua vorbirea ca să mă bucur de forţa tăcerii. Sunt deja destule surse de cunoaştere în lume, la ce să mai vin şi eu cu ceva care oricum s-a mai spus… De-ar fi oameni vii!
De ce am dat greş pe acest site şi în mod sigur voi da greş pe orice cale aş acţiona, indiferent de eforturile mele? Pentru că oamenii vor să trăiască într-un mod de viaţă liniar şi previzibil, în formalităţi, obiceiuri şi ritualuri, adică făcând mereu aceleaşi lucruri şi producând aceleaşi cauze ei se aşteaptă la alte efecte?! De unde să vină ele? Chiar şi ce le va fi favorabil va veni prin accidente şi nimic nu se va schimba în viaţa lor… Nu numai în aceasta în care sunt deja ca şi morţi, dar nici în cele viitoare în care nici nu cred şi nici nu vor să facă ceva să le schimbe.


***


Situația umanității

A crea şocuri emoţionale este un lucru foarte important în lumea noastră. Cartea Om înspre înger a avut în primul rând această destinaţie, de aceea ea nu trebuie judecată mot-a-mot.
De exemplu în „Cartea întâi” am scris undeva că "Eu nu cred că sinele şi adevărul se pot dărui prin teorie şi învăţătură(…)Nu există învăţat, învăţătură sau cineva care trebuie învăţat. Când acestea sunt percepute separat apare agitaţia minţii şi implicit suferinţa.”
În acel fragment există foarte multe exprimări plastice pe care astăzi nu le-aş mai formula la fel, dar nici nu le-aş schimba semnificativ. Pentru că orice este scris te îndeamnă să gândeşti şi să adaugi interpretarea necesară, care nu poate veni decât de la tine.
Ce trebuie să se înţeleagă de acolo este că învăţătura spirituală nu poate fi dată unei persoane care are conştiinţa subdezvoltată. Această exprimare însă nu trebuie să sune ca o jignire. Sistemul care s-a concretizat în mine prin revelaţii, dar şi prin învăţăturile oamenilor iluminaţi, din cărţi, şi mai puţin din întâlnirea directă cu ei (Neştian), spune că din motive extrem de greu de pătruns oamenii pe Pământ nu se află la acelaşi nivel de dezvoltare a fiinţei şi a conştiinţei. Eu mă gândesc că divinitatea şi universul nu pot fi decât juste şi nu există nici o altfel de explicaţie a faptului că unii sunt mai avansaţi, iar alţii mai întârziaţi, în afară de liberul arbitru. Legea cauzelor şi efectelor guvernează toate fiinţele din univers până la un nivel foarte ridicat, astfel cei cu o conştiinţă scăzută nu pot să învinovăţească pe nimeni, nici pe Dumnezeu, nici universul de soarta lor. Dacă vrei să te aşezi pe baze reale de observaţie trebuie să fie perfect responsabil de faptul că nimeni în afară de tine nu este vinovat de ceea ce ţi se întâmplă.
Gradul de conştiinţă a unei fiinţe nu poate fi determinat pe seama aspectului fizic sau al felului cum vorbeşte. Adică ar putea fi determinat, dar nu de oricine. Ca să cunoşti un om cu o conştiinţă înaltă pe scara omenească, căci numai despre asta putem vorbi acum, trebuie la rândul tău să ai o conştiinţă înaltă. Dar astfel de oameni sunt puţini şi rareori ei se întâlnesc.
Oamenii obişnuiţi sunt nedezvoltaţi la nivelul conştiinţei nu pentru faptul că Dumnezeu şi universul nu le-ar fi oferit suficiente ocazii de a lua învăţătură, ci pentru că ei şi-au creat un sistem de apărare constituit din iluzii care îi împiedică să primească ceva ce ar putea să-i trezească. Încă o dată vreau să spun că aceste consideraţii nu trebuie luate ca o jignire adusă cuiva. De ce ar trebui cineva să se simtă jignit pentru ceea ce a vrut el să fie? Ei sunt efectul propriilor cauze şi foarte mulţi se simt mândri de asta. Sunt tineri şi încă nu a început să li se arate reversul, iar când vor înţelege că nu îi aşteaptă decât moartea fără nici o speranţă, de regulă este prea târziu…
Eu nu pot să merg la cineva şi să-i spun: fii atent la învăţătură mea şi ascultă-mă! Nu aş face decât să-l încăpăţânez şi să-l determin să-şi întărească şi mai mult sistemul de apărare. Dar dacă el vine la mine eu nu îl pot refuza.
Cine poate să înţeleagă ceea ce voi spune în continuare îl va determina să lucreze cu sinceritate asupra atenţiei şi conştienţei. Un corp, purtător al unei conştiinţe, se trece inevitabil, dar conştiinţa atât cât s-a putut îmbogăţi în această viaţa nu se trece. Ea se naşte conform legilor într-o aparentă altă formă de viaţă, care porneşte iarăşi la lucru. Dar nu la lucrul fizic, căci acest aspect este doar o formă inferioară de muncă, provenind din lumea îndepărtată, din lumea animală, adevărata muncă a omului trebuie să fie cu sinele, cu lumina, cu conştiinţa. Deşi ele nu sunt unul şi acelaşi lucru cei care simt doar primele semne ale frământării interioare trebuie să le privească ca elemente ale lumii superioare şi atât. Nu e nevoie încă de mai multe clarificări.
De ce am spus adineauri „ într-o aparentă altă formă de viaţă”?. Deoarece omenirea este alcătuită din aceleaşi scântei de viaţă de foarte multă vreme. Ele se îmbracă în forme diverse, dar structura corpului general al omenirii până de curând s-a schimbat foarte puţin. Aici iarăşi trebuie să spun că nu este posibil ca cei care au o conştiinţă subdezvoltată să se simtă cât de cât atinşi de vreo emoţie superioară citind aceste lucruri. Ce trebuie spus este că Pământul este un spaţiu intermediar pe scara cosmică a vieţii. Sub el sunt lumi mai întunecate, peste el sunt lumi infinit mai luminoase. Pe Pământ nu există decât două moduri de schimbare a corpului general al omenirii. - Prin legea cauzelor şi efectelor din rândul animalelor se ridică uneori conştiinţe care au drept să ia un corp uman spre a evolua în condiţii mai avantajoase, iar din rândul oamenilor se ridică uneori conştiinţe care ajungând la gradul potrivit pot lua corp într-o lume superioară. Cum e acel corp şi cum e acea lume nu putem şti niciodată până nu o realizăm.
Cum am spus, corpul omenirii este în mare parte acelaşi din cele mai vechi timpuri până astăzi. Dar de unde se iau aceste conştiinţe dacă numărul oamenilor creşte continuu? Pe de o parte din faptul că o conştiinţă nu se întoarce într-un corp imediat după ce l-a părăsit pe cel vechi, putând sta pentru o vreme într-o stare pur spirituală, până ce natura îi găseşte corpul potrivit, aşadar fiind foarte multe în aşteptare, iar pe de o parte, aşa cum am spus, provenind din rândul animalelor. Dar aici intervine o problemă. Din înţelegerea pe care o am, îmi e teamă că omul distrugând habitatul unor conştiinţe elementare - animalele, obligă natura să le dea corp uman înainte de vreme. Ele trebuiau să trăiască şi să evolueze şi dacă nu au putut să o facă vinovatul trebuie să plătească, în acest caz, omul. El trebuie să le preia în corpul său general, în ceea ce se numeşte umanitate, şi fiecare om adevărat trebuie să le poarte de grijă, de multe ori, în propria lui casă. Am senzaţia că printre oameni sunt prea multe animale. Ceea ce simt eu este că conştiinţa animalelor a căror specie este cu desăvârşire distrusă este prima care intră în rândul oamenilor. Situaţia omului este acum dezastruoasă. Animalele inferioare intră în rândul oamenilor şi apoi ajungând în postura de animal dominat pe planetă distrug pădurile în care au locuit mii de ani fraţii lor.
În concluzie oamenii pot fi împărţiţi conform situaţiei lor reale - structura interioară - în două categorii principale: oameni cu conştiinţă subdezvoltată şi oameni animale. Omenii care au ceea ce se numeşte conştiinţă sunt atât de puţini încât ei nu pot constitui o categorie. Aceste ultime propoziţii ar putea să-i deranjeze pe mulţi, dar nu e cazul. Dacă un om cu o conştiinţă subdezvoltată (care până la urmă nu e o ruşine, ci o etapă naturală prin care trebuie să treacă orice om până ajunge la iluminare) va putea ajunge cu lectura acestui articol până aici, un om animal nu va putea ajunge niciodată. Şi chiar dacă i-ar spune cineva că la el se referă această categorie, ori nu va recunoaşte, ori pur şi simplu nu se va supăra din acelaşi motiv pentru care câinele nu se supără dacă i se zice câine. Oricum nimeni nu trebuie să se gândească vreodată să izoleze oamenii animale sau să le facă vreun rău. Ei vor evolua încetul cu încetul, învăţând de la ceilalţi oameni, măcar aşa cum un câine învaţă să treacă strada pe trecerea de pietoni. Dar cauza pentru care ei ajung printre oameni trebuie eradicată!
Această paranteză era necesară ca să se dea un semnal de alarmă, că habitatul şi viaţa animalelor nu trebuie distruse. Astâmpărarea nevoii de sânge, a alimentului acesta care nu mai este deloc necesar pentru supravieţuirea omului, denumit carne, este primul pas la care trebuie să se gândească acesta dacă vrea să păşească pe o autentică cale spirituală. Apoi învăţăturile venind de la oamenii iluminaţi le va dărui lumina prin care să ştie ce vor avea de făcut mai departe.

luni, 9 ianuarie 2012

Instrumentul total

Fiindcă aria de manifestări a luminii este tot atât de vastă pe cât a vieţii, mă voi opri în acest articol numai asupra capacităţii ei de vindecare. Când cel bolnav vede cu proprii săi ochii curgerea firească a luminii peste corpul său atunci se poate spune că el o conştientizează. În decursul acestui proces liniile de lumină care provin de la sursa vieţii intră în corp prin creştetul capului şi coboară în toate zonele trupului.
După cum v-am mai spus lumina Soarelui curge în mod natural asupra fiinţelor de pe Pământ, dintotdeauna. Dar din momentul când drumul luminii este conştientizat capacităţile ei de vindecare devin enorme. Credinţa face de acum totul.
Să luam, de exemplu, o suferinţă foarte des întâlnită în zilele noastre. Este vorba despre durerile cauzate de virușii care s-a dezvoltat în măduva osoasă a omului. Viruşii aceştia produc dureri îngrozitoare, o senzaţie de arsură imposibil de descris. Ce poate face lumina? Până la intrarea în corp ea nu suferă nici un fel de schimbări, fiind identică cu cea plecată din Soare, dar pentru a face acest act extraordinar al vindecării din acel loc ea trebuie ajutată de minte.
În sens larg mintea este alcătuită din trei părţi. Prima este partea intuitivă exprimată prin credinţă, a doua este partea volitivă exprimată prin voinţă, şi a treia este partea intelectuală exprimată prin analiză. Oricât ar părea de ciudat credinţa este superioară voinţei, iar voinţa este superioară puterii de a face. Cel care are credinţă vrea să facă şi pentru că vrea să facă, poate. Dar cel fără de credinţă atunci când se îmbolnăveşte este sortit morţii ca o frunză căzută din copac.
Cel care crede însă în natura divină a luminii se vindecă negreşit. Ajunsă în zona nevralgică particula de lumină trebuie vizualizată ca un mic glob de lumină care pătrunde în virus şi îl transformă. Apoi din ea se nasc particule noi şi din fiecare, instantaneu, se nasc miliarde şi miliarde care lucrează mai departe la transformarea virusului.
Deşi acest articol îmi stă de foarte multă vreme în minte nu l-am putut scrie până acum pentru că îmi lipsea un element esenţial. Oamenii m-au devastat cu iluzia că duşmanul trebuie ucis întotdeauna. Dar lumina vieţii nu poate fi ucigaşă. Dacă se va gândi că ea ucide răul se va da procesului de vindecare o încărcătură negativă ce nu va conduce la nici un bine, în acest caz, însănătoşirea. Ea transformă ce e rău în bine, pe Saul în Pavel şi plumbul în aur. Ea transformă tot ce e prigonitor în ceea ce este binevoitor.
Indiferent dacă zona nevralgică este localizată la nivelul mâinilor, picioarelor sau spatelui lumina trebuie vizualizată mereu la fel. Fiecare zonă trebuie tratată pe rând. O singură particulă care atinge zona dureroasă din picior, de exemplu, trebuie văzută ca născând miliarde, apoi din fiecare se nasc altele şi altele, astfel încât pe parcursul a câtorva zeci de minute cât e necesar să se fixeze zona, piciorul întreg se va vedea ca o lumină continuă şi neîntreruptă, cu atât mai eficientă cu cât credinţa este mai mare.

Dar mai mult decât vindecările locale ale organismului particulele de lumină pot vindeca cea mai groaznică dintre bolile omului – cancerul. Când celula canceroasă este pătrunsă de prima particulă de lumină, din care se nasc miliarde şi miliarde, identice cu ea, aceasta nu mai are nici o şansă să rămână în vechea sa formă. Ea se va transforma în ceea ce este de folos organismului – celule normale care contribuie la funcţionarea întregului.
Desigur nu putem păcătui prin hrană şi gânduri greşite fără să fim pedepsiţi de natură. Cel care s-a îmbolnăvit trebuie să-şi recunoască păcatul și să nu-l mai repete.
Sublimul acestui moment de trezire este unic, astfel încât bolile nu sunt rele în sine, dacă ajută la trezirea conştiinţei. Ele îi astâmpără pe cei pătimaşi din nebunia lor, şi după ce îi trece prin calvarul suferinţei îi spală de toate păcatele lor.
Mai demult, lucrurile pe care vi le-am expus în acest articol erau doar crâmpeie de gânduri ce nu se legau pentru că arătau ca un edificiu şubred şi incomplet. În timp însă elementele lipsă s-au completat, iar astăzi el poate rezista îndoielii şi criticilor răuvoitoare. Tot ce mai rămâne de avut în vedere este răbdarea cu care trebuie privită această idee.
Ceea ce este greşit la oamenii care folosesc lumina este lăcomia. Dacă se vrea rezultate mari cu credinţă puţină nu vor exista beneficii.
Chiar dacă blând şi natural lumina intră în corp prin creştetul capului ea trebuie vizualizată în special la locul durerii şi doar acolo trebuie lăsată să acţioneze ca element tămăduitor.

Deocamdată cel mai important este să credem în puterea binelui.
Trebuie să avem permanent discernământ cât ne aflăm în mişcare, altfel acţiunea noastră ar ucide totul, la întâmplare.
Depăşirea dualităţii se poate experimenta doar în timpul meditaţie, şi numai în nemişcare.
Când nu vom mai avea trup de materie şi nu va mai fi nevoie să acţionăm pentru menţinerea lui, atunci ne va fi permis să depăşim dualitatea.


Faţă de unele afirmaţii mai poetice din cartea Om înspre înger aceste lucruri pot să sune ca o contrazicere, dar acest tip de contrazicere este de fapt o completare.
Putem să intrăm în starea indescriptibilă a lui Dumnezeu, depăşindu-ne conştiinţa corpului, numai în somnul cel mai profund şi în samadhi, dar când revenim la acţiune intrăm iarăşi în dualitate. Aceasta este tragedia din care decurge suferinţa fiinţei umane.
Se va dovedi că putem face orice: să ne autovindecăm, să construim lumi individuale şi personalizate, să fim zei în mişcare, dar în acelaşi timp se va dovedi că nimic nu se poate compara cu splendoare pe care o vom avea atunci când nu vom mai fi obligați să facem ceva.
Atunci vom intra în cauză şi nu ne va mai atinge efectul.

*
Completare martie 2017

Există și un „dezavantaj” al vindecării prin lumină. Am folosit ghilimele pentru acest cuvânt pentru că de fapt nu este vorba deloc despre un dezavantaj, dar cu siguranță va veni o vreme când veți crede că este. - Prin mișcarea luminii vă veți deschide chakrele, veți începe ascensiunea lui kundalini și vă veți trezi Conștiința. Chiar dacă nu imediat, va veni o vreme când veți experimenta genul de probleme pe care eu le-am tratat în articolele despre kundalini. Consider că e bine să știți asta înainte de a începe conștientizarea luminii în scop profilactic sau pentru vindecare.
De fapt aici este vorba de o alegere. Ați venit pe aceasta lume pentru a nu știu a câta oară ca să aveți posibilitatea s-o faceți. Alegerea dintre moarte și trezirea Conștiinței.

vineri, 6 ianuarie 2012

Articol iniţial

Marile revelaţii eu le simt dimineaţa. Când după o noapte întunecată lumina Soarelui străbate prin geam, în mine se întâmplă ceva minunat care poate fi numit înţelegere. 
În această dimineaţă am înţeles mai mult decât oricând că nici afirmaţiile şi nici negaţiile mele nu pot avea un punct fix pentru a putea fi numite false sau adevărate.
Subconştientul meu analizând neîncetat în ultimele nopţi „Pagini dintr-un jurnal interzis” (puteți citi articolul mai jos), azi dimineață mi-a confirmat că indiferent de rezultat ideea grupului „Om înspre înger” trebuie încercată.
Voi face așadar o mutare neobişnuită. Pagina cărţii „Om înspre înger” va deveni şi pagina grupului, cu atât mai potrivită pentru acest scop, cu cât formatul ei nu este destinat discuţiilor. 
Voi începe să notez după acest articol numele tuturor celor care, din puţinele mesaje schimbate cu ei, mi-am dat seama că rezonează la ideea „Om înspre înger”. În continuare toţi cei care vor vrea să facă parte din grup vor putea să scrie pe această pagină ori să adreseze un mesaj administratorului.
Trebuie să înţelegeţi că acesta nu este un grup de discuţii, ci o Fiinţă Colectivă născută din cel mai măreţ ideal al omului, acela de a se uni cu divinitatea.
Puteţi scrie vreodată pe această pagină sau puteţi să nu o faceţi niciodată. Voinţa de a vă îmbunătăţi este singurul lucru cu care sunteţi datori dacă aparţineţi acestui grup.
Îmi voi închide pagina personală de pe facebook, dar  voi încerca să păstrez pagina grupului „Om înspre înger”.
Bun venit, şi fie ca idealul „Om înspre înger” să devină realitate!

*

Ps. completare 2017

Minunat adevăr ca intenție și poezie, dar imposibil de concretizat într-un grup atât de eterogen, unde merele rele le strică cu ușurință pe cele bune. 

Ar fi incalificabil să-mi justific greșelile prin proasta influența a mediului, deoarece pentru mine este cât se poate de clar că toți cei cu care ne întâlnim de-a lungul vieții sunt propriile noastre reflexii, dar pe de altă parte sunt foarte mulțumit de alegerile făcute, pentru că toți cei care mi-au dovedit că reflectă trăsături de caracter josnice precum egoismul, ipocrizia, aroganța, disprețul față de cei care plâng, bârfa, intoleranța, cruzimea, lăudăroșenia, meschinăria au fost alungați din viața mea și nu vor mai fi primiți niciodată cât trăiesc pe această lume. 
Iar în această privință lucrurile sunt mult mai simple decât ați crezut: dacă poți să te depărtezi de cei care exprimă atitudini josnice înseamnă că te-ai eliberat de aceste mizerii.