vineri, 6 ianuarie 2012

Articol iniţial

Marile revelaţii eu le simt dimineaţa. Când după o noapte întunecată lumina Soarelui străbate prin geam, în mine se întâmplă ceva minunat care poate fi numit înţelegere. 
În această dimineaţă am înţeles mai mult decât oricând că nici afirmaţiile şi nici negaţiile mele nu pot avea un punct fix pentru a putea fi numite false sau adevărate.
Subconştientul meu analizând neîncetat în ultimele nopţi „Pagini dintr-un jurnal interzis” (puteți citi articolul mai jos), azi dimineață mi-a confirmat că indiferent de rezultat ideea grupului „Om înspre înger” trebuie încercată.
Voi face așadar o mutare neobişnuită. Pagina cărţii „Om înspre înger” va deveni şi pagina grupului, cu atât mai potrivită pentru acest scop, cu cât formatul ei nu este destinat discuţiilor. 
Voi începe să notez după acest articol numele tuturor celor care, din puţinele mesaje schimbate cu ei, mi-am dat seama că rezonează la ideea „Om înspre înger”. În continuare toţi cei care vor vrea să facă parte din grup vor putea să scrie pe această pagină ori să adreseze un mesaj administratorului.
Trebuie să înţelegeţi că acesta nu este un grup de discuţii, ci o Fiinţă Colectivă născută din cel mai măreţ ideal al omului, acela de a se uni cu divinitatea.
Puteţi scrie vreodată pe această pagină sau puteţi să nu o faceţi niciodată. Voinţa de a vă îmbunătăţi este singurul lucru cu care sunteţi datori dacă aparţineţi acestui grup.
Îmi voi închide pagina personală de pe facebook, dar  voi încerca să păstrez pagina grupului „Om înspre înger”.
Bun venit, şi fie ca idealul „Om înspre înger” să devină realitate!

*

Ps. completare 2017

Minunat adevăr ca intenție și poezie, dar imposibil de concretizat într-un grup atât de eterogen, unde merele rele le strică cu ușurință pe cele bune. 

Ar fi incalificabil să-mi justific greșelile prin proasta influența a mediului, deoarece pentru mine este cât se poate de clar că toți cei cu care ne întâlnim de-a lungul vieții sunt propriile noastre reflexii, dar pe de altă parte sunt foarte mulțumit de alegerile făcute, pentru că toți cei care mi-au dovedit că reflectă trăsături de caracter josnice precum egoismul, ipocrizia, aroganța, disprețul față de cei care plâng, bârfa, intoleranța, cruzimea, lăudăroșenia, meschinăria au fost alungați din viața mea și nu vor mai fi primiți niciodată cât trăiesc pe această lume. 
Iar în această privință lucrurile sunt mult mai simple decât ați crezut: dacă poți să te depărtezi de cei care exprimă atitudini josnice înseamnă că te-ai eliberat de aceste mizerii.