joi, 22 noiembrie 2012

A patra cale – o interpretare neautorizată

O viaţă este un fruct şi vine un moment când omul simte că e timpul pentru unele concluzii. Eu, cel de astăzi, sunt rezultatul unui timp nedeterminat de frământări şi arderi interioare. Nu am decât amintirea acestei vieţi, şi aceea sporadică, la care să mă raportez, dar totodată simt că ce s-a acumulat în mine este rezultatul unui timp foarte îndelungat de experiențe și încercări. În principiu noi stăm acum faţă în faţă. Putem avea o discuţie foarte lungă, cu multe generalităţi convenabile minţii, dar există o parte ascunsă şi sinceră a fiinţei mele care nu mai vrea să facă asta. Ea a înţeles ce înseamnă să fii om pe Pământ şi cât de greu e, ca să nu-i fie ruşine să vă mai spună minciuni. Din această cauză ca să ne înţelegem mai bine voi nota de acum înainte identitatea mea reală, acea parte ascunsă şi sinceră a fiinţei mele cu numele de eu”,iar identitatea mea relativă, cea care se poate reconstitui din aparenţe, cu numele de „eu”. Veţi spune că e minunat că cineva vrea să nu vă mai spună minciuni, dar în acelaşi timp că este şi extrem de dificil. Fiindcă,completez eu, omul rareori minte cu bună ştiinţă, el minte fiindcă este o maşină programată ce nu poate performa decât ceea ce are în memorie. Şi ce poate avea omul în memorie altceva decât automatismele şi rateurile speciei sale?!
Desigur aţi mai auzit asta şi multe altele, dar nimic nu v-a scos din impas. Pe de altă parte încercarea de a vorbi despre ceea ce nu are precedent în mintea umană rupe firul înţelegerii. Cum să procedăm?!
Eu cred că cel mai util lucru este să fim sinceri şi să vedem ce ne poate ajuta practic. Ca să putem să ne ascultăm trebuie să apelăm la ceea ce mai e pur în noi, să ne punem inimă lângă inimă şi să ne simţim, pe cât se poate, aceeaşi fiinţă. Aș vrea să vă vorbesc dacă se poate chiar din inima voastră, să vă exprim acele sentimentele pe care nici măcar voi nu le-aţi putut spune. Sunt cuvinte ce au sens fiindcă eu am ajuns să înţeleg ce este Sinele şi felul cum el ca esenţă divină ne locuieşte pe toţi deopotrivă. Prin înţelegerea de sine eu aproape vă pot vedea din interior, aşa cum vă vedeţi voi şi, în anumite situaţii, chiar mai bine. Nu am să vă cer să aveţi încredere necondiţionată în mine, ba din contră, vă voi cere să verificaţi cu atenţie ce vă voi spune şi să vedeţi dacă aceste lucruri pot să vă ajute practic.

Deşi în noi se află aceeaşi esenţă divină, care ne susţine suflul şi viaţa, la nivelul înţelegerii există numeroase diferenţe. Am fi absoluţi şi pe deplin unificaţi dacă această esenţă divină, acest soare etern şi infinit nu ar fi acoperit de cercuri concentrice de iluzie şi întuneric. Sinele este nenăscut, indivizibil, indestructibil şi absolut perfect din toate punctele de vedere. Dacă cineva îl judecă o face pentru că nu îl vede şi nu îl înţelege! De aceea despre el se mai spune că este martorul tăcut al tuturor modificărilor minţii şi ale trupului, dezinteresat de orice fel de intervenţie, de vreme ce el este Totalitatea, iar pentru el timpul nu mai este liniar, ci simultan.
Dar să ne oprim din această expunere abstractă şi să revenim la abordarea practică pe care v-am promis-o. De multe ori aţi criticat de-a lungul vieţii atitudinea celor din jur: politicieni, poliţişti, doctori, inspectori, măturători, vânzători, preoţi, copii, părinţi şi evident a lui Dumnezeu. Mereu într-un fel sau altul aţi spus dacă eu aș fi ascultat totul ar fi minunat! La serviciu, pe stradă, în biserică sau la televizor oamenii spun numai asta. Toţi îşi dau cu părerea şi în cele din urmă toţi se supără că nu sunt ascultaţi. Apoi încep injuriile, criticile, bătăile şi chiar războaiele.
Dar puţini oameni înţeleg că aşa cum sunt, ca nişte maşini ce se identifică cu mintea şi trupul, înţelegerea dintre ei deocamdată este imposibilă. De ce? Fiindcă niciodată esenţa divină şi originală a unui om, Eul lui real nu se întâlneşte cu a altuia. În fiecare om ea este înconjurată de o sumă de cercuri concentrice de iluzie care fac imposibilă ajungerea ei până la instrumentele de percepţiei. Așa că oamenii pot vorbi la infinit şi în felul acesta să nu se înţeleagă niciodată! Fiindcă pe lângă faptul că oamenii încă nu sunt, adică nu sunt conştienţi de sine, nu ei vorbesc atunci când se vorbeşte, ci mintea iluzorie, ce le acoperă sinele. Aceasta fiind situaţia, nedepărtându-ne de abordarea practică pe care v-am promis-o, trebuie să spunem că deocamdată materia este împărţită în douăsprezece nivele de înţelegere, fiecare corespunzând unui anume tip de om.
Foarte succint vă voi da câteva referiri asupra fiecărui tip ca să aveţi o idee generală şi orientativă asupra situaţiei şi categoriei în care vă aflaţi. Nu am pretenţii de adevăr absolut, fiindcă nici un om care vorbeşte nu e în stare de aşa ceva, dar ca o vedere de ansamblu această împărţire, veţi vedea, vă va ajuta să înţelegeţi mai corect situaţia actuală a omului şi a universului. Dumnezeu m-a binecuvântat cu darul de vedea Realitatea în ansamblul ei, dar în privinţa detaliilor nu mi-a dat prea multe puteri, astfel încât dacă vreţi veţi putea contesta aproape tot din ceea ce vă spun, dar veţi vedea că acest lucru nu vă va face nici mai puternici, nici mai fericiţi. A lua în seamă însă această privire panoramică asupra Vieţii, veţi vedea, că mai devreme sau mai târziu ea va da sens existenţei voastre. Mai înainte de toate vreau să vă spun că toţi oamenii se nasc numărul 1, 2 sau 3 şi nu pot urca mai departe fără eforturi din ce în ce mai conştiente.
Să începem cu omul numărul 1. El este condus în principal de instincte, sau mai precis de acele părţi ale fiinţei umane numite aparat instinctiv şi motor. Este interesat în special de corpul fizic, funcţiile instinctului şi ale mişcării fiind mai importante pentru el decât cele ale gândirii şi ale sentimentelor. Este tipul de om impulsiv care nu întârzie să aplice violenţa dacă este deranjat. Omul numărul 2 este condus în primul rând de emoţii, sau de ceea ce se numeşte aparatul emoţional. Plânge permanent din cauza sentimentelor sale neîmpărtăşite. Este un personaj de telenovelă. Omul numărul 3 este condus mai cu seamă de intelect, sau de ceea ce se numeşte aparatul intelectual. Este tipul de om cult şi erudit care are o părere despre orice lucru. Poate fi un simplu şoarece de bibliotecă sau cel mai eminent om de ştiinţă. Nu mişcă nici un pai fără o logică şi un raţionament. Dispreţuieşte mişcarea şi sentimentele care nu oferă satisfacţii mentale.
Ar fi trebuit să vă mai spun că omul aşa cum se naşte nu este o fiinţă capabilă de autodeterminare, ci este mai degrabă o maşină cu funcţii precise şi absolut mecanice. El este alcătuit din patru centri, fiecare cu funcţii exacte. Aceştia sunt centrul instinctual, centrul motor, centrul emoţional şi centrul intelectul. Prin evoluţie, aşa cum vă voi explica mai departe, el mai devine conştient de doi centri: centrul emoţional superior şi centrul intelectual superior.
În linii mari aceşti primi trei oameni nu sunt prea diferiţi unul de altul. Nici unul dintre ei nu are conştiinţa propriei lui identităţi şi nici nu ştie încotro se îndreaptă.

Omul numărul 4 este primul în care frământarea este continuă şi primul care înţelege că nu va putea trece niciodată mai departe dacă cunoaşterea şi experimentarea nu se unesc între ele pentru a crea o scară din care să rezulte înţelegerea. Frământarea îl dizolvă şi suferinţa îl macină. Înţelege că toată viaţa lui de până acum a fost trăită în automatisme, în somn şi în ignoranţă. Astfel el se trezeşte la realitate şi trezindu-se toată lumea din el începe să moară. Simte nonvaloarea tuturor lucrurilor pe care le-a ştiut până acum şi din desperare în desperare efectiv el ajunge să moară. Este o moarte a încrederii în tot ceea ce a fost el până acum. Cade jos şi muşcă ţărână! „Doamne Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?!” Nu mai înţelege nimic şi nu mai găseşte nici un sprijin nicăieri.
Atunci se întâmplă minunea şi începe omul numărul 5. Acesta este omul care se naşte ca Suflet, locul de unde începe un drum lung şi anevoios în conştiinţă de sine către scopul suprem al vieţii - realizarea Absolutului.
Aici voi face o paranteză ca să vă spun că nu există nici un om care să nu creadă în existenţa lui Dumnezeu. Pentru cei mai săraci Dumnezeu începe atunci când cele mai elementare necesităţi le sunt acoperite, pentru cei care s-au născut într-o situaţie materială confortabilă Dumnezeu începe când le sunt împlinite cererile minţii şi ale sentimentelor. Pe de altă parte pentru fiinţele sentimentale şi melancolice Dumnezeu există de dinaintea naşterii lor, pe când pentru oamenii activi şi practici Dumnezeu ia înfăţişarea perfecţiunii şi ei simt că Dumnezeu nu există până ce nu este realizat chiar în cadrul proprie lor fiinţe prin efort şi luptă neobosită.
În realitate Dumnezeu este totul, este punctul de la care porneşte fiinţa noastră şi în acelaşi timp punctul la care trebuie să ajungă fiinţa noastră. Nu e nevoie să părăsim domeniul practic şi să ne afundăm în speculaţii neproductive. Cert este că Dumnezeu nu poate exista în afara Vieţii, că mai presus de toate El este Viaţa, iar percepţia lui se poate face doar în interiorul Vieţii. Ce îi foloseşte unui ţesut mort întrebarea despre existenţa sau nonexistenţa lui Dumnezeu?! Dar unei fiinţe vii această întrebare şi felul cum răspunde la ea îi poate determina nemurirea şi fericirea pe care ea o caută prin toate acțiunile sale. Nici un om nu vrea să moară sau să fie nefericit! Doar când nu mai are nici o soluţie el acceptă „fatalitatea. Dar atât cât va mai avea chiar şi cea mai mică speranţă nu va încetă să lupte pentru Viaţă.
Omul numărul 5 este aşadar primul care realizează starea de Stăpân, adică primul care uneşte sub o singură conducere ceea ce este Inimă, Intelect şi Minte. Atunci pentru prima dată se recunoaşte existenţa esenţei divine, sămânţa soarelui interior, şi pentru prima dată, după ce s-au dat la o parte cele mai grosiere straturi ale iluziei, ea începe să emită lumină şi iubire spre exterior. Este începutul unui soare în cel mai pur înţeles al cuvântului. Sufletul abia născut având deja conştiinţă de Sine recunoaşte existenţă lui Dumnezeu, şi stabilitatea se instituie în toate acţiunile sale. El începe să nu mai acţioneze ca o maşină şi să fie în stare să facă ceva conştient şi conform cu propria sa voinţă. Începe să se închine lui Dumnezeu nu atât ca la un lucru deja existent, ci ca la ceva care trebuie realizat prin propriul său efort. Înţelege că nu e nevoie să lucreze la crearea lui Dumnezeu, lucru care nu ar fi decât o aberaţie, fiindcă astfel Dumnezeu ar fi ca orice alt lucru, ce începând trebuie să se sfârşească, ci înţelege că trebuie să lucreze asupra îndepărtării tuturor iluziilor care acoperă sinele - Eu sunt. Stăpânul sau Sufletul abia născut este tot un instrument al sinelui, precum sunt mintea şi corpul, dar din fericire mult mai puţin periculos decât acestea. Identificarea cu el –Sufletul, pe care o face omul numărul 5 nu este Realitatea, dar până la a înţelege lucrurile pas cu pas, această stare este absolut necesară.

Desigur că multora le poate pieri pofta de a mă urmări, fiindcă lucrurile tind să devină din ce în ce mai complicate, deşi eu m-am străduit să le punctez cât mai simplu posibil pentru a oferi o sămânţă de înţelegere tuturor, indiferent de cultură şi inteligenţă.
Omul numărul 5 preia controlul asupra trupului şi a simţurilor, dar va urma o perioadă destul de grea, fiindcă legile mecanice nu-l mai ajută deloc. Totul este în sarcina conştiinţei lui şi el este ca un copil abia născut. Ajutorul oamenilor superiori, a adevăraţilor maeştri este de o importanţă crucială, acţiunea altruistă şi iubirea necondiţionată pentru toate fiinţele vii îl întăresc şi îi dau curaj. Dar mai presus de toate recunoaşterea conştientă a lui Dumnezeu îi dă putere să treacă peste aceste momente de copil fără părinţi, lipsit de dragostea şi protecţia acestora. Pe Tatăl ceresc încă nu poate să-l atingă şi nici nu poate să-l vadă. Îl simte numai şi îl intuieşte. Fericirea şi tristeţea se bat în el pentru fiecare clipă. Dar încetul cu încetul lumina şi iubirea radiind din sine îi întăreşte Sufletul şi frica începe să dispară. În omul fizic sinele, esenţa divină, se află, după cele mai autorizate surse, la nivelul pieptului, în inima spirituală. Omul numărul 5 simte că de acolo porneşte lumina soarelui interior. Trăncăneala din minte prezentă foarte pregnant la oamenii numărul 3 şi 4 încetează în mare parte la omul numărul 5. El se vede cum iubeşte şi luminează, iar contemplarea acestei stări conştiente de sine îi ocupă cea mai mare parte a timpului. Omul numărul 5 se simte tot mai mult capabil să protejeze de moarte şi întristare. Simte o nevoie acută să iubească orice fiinţă vie, chiar şi pe cei care îl urăsc. Sau mai precis simte că pe aceştia trebuie să-i iubească cel mai mult, fiindcă aceasta este prima iubire conştientă,înţelegând că şi în fiinţa care îl urăşte există acelaşi sine ce se află în el. S-ar putea spune că el iubeşte numai esenţa din acel om – sinele, dar nu este întru totul adevărat, fiindcă el ştie că fără menţinerea corpului în care se află sinele, acesta nu va fi niciodată revelat. În acest caz el va face tot ce îi stă în putere să menţină vie acea fiinţă, să o ajute şi să-i răspundă cu iubire la toate acţiunile sale, oricât ar fi ele de potrivnice. Se poate sacrifica pentru ea până la limita maximă a supravieţuirii propriului său corp,dar să-l uite pe Dumnezeu de dragul ei nu va accepta niciodată! Uneori se poate izola departe de oameni. Dar, mai devreme sau mai târziu, se va întoarce!

Oamenii următori sunt şi mai greu de înţeles pentru omul obişnuit, de aceea voi spune doar câteva lucruri despre ei şi acelea doar aproximative. Astfel omul numărul 6 este deja stabil în conştiinţa de Sine, dobândeşte centrul emoţional superior şi radiază din ce în ce mai multă lumină. Omul numărul 7 dobândeşte conştiinţa obiectivă şi centrul intelectual superior. Razele de lumină radiind din sine au direcţie şi în jurul lui apar primele planete. Omul numărul 8 este o stea în adevăratul sens al cuvântului. Uneori coboară printre cei dintre care s-a înălţat şi pune bazele unei religii. Omul numărul 8 mai poate fi numit Îngerul simplu. Trebuie să ştiţi că orice om superior poate face tot ceea ce face cel inferior pornind de la omul numărul 5 în sus. Să recunoaştem că de aici încolo este foarte multă fantezie. Dar în acelaşi timp este şi un fel de intuiţie a Sufletului meu, care însă nu poate dovedi nimic. Despre ce fel de practică poate fi vorba aici, la nivelul general de înţelegere a speciei umane?! Şi totuşi timpul nu se va sfârşi până ce toţi oamenii de la numărul 1 la numărul 11 nu îşi vor definitiva rând pe rând, şi în acelaşi timp de Unul singur, întreaga practică a acestui univers. Aşadar omul numărul 9 este cel care se numeşte Arhanghel. Despre el nu putem spune aproape nimic. Omul numărul 10 este cel care se numeşte Heruvim. Despre el, de asemenea nu putem spune aproape nimic. Omul numărul 11 este cel care se numeşte Serafim şi evident putem cunoaşte foarte puţine lucruri despre el. Se pare că Isus a fost un astfel de om, deşi ca să fie înţeles de noi, oamenii, el s-a manifestat ca un înger simplu, ca un soare.
Omul numărul 12 este Absolutul, începutul şi sfârşitul tuturor, totul şi nimic în aceeaşi timp. El este scopul vieţii – Dumnezeu adevărat, Eu sunt.
Unii cred că Dumnezeu este numai acea realitate aprigă şi implacabilă care nu ştie să râdă, să se veselească, să stea la taifas cu oamenii, înţelegându-le neputinţa şi condiţionările. Dar Dumnezeu este totul: tatăl şi iubita, fiul şi mama, cerul şi marea, copacul şi floarea. Tot ce iubiţi este Dumnezeu, şi tot ce urâţi veţi vedea că este tot Dumnezeu dacă veţi înceta să mai înconjuraţi acel lucru cu iluzia minţii voastre. Fiind totul Dumnezeu poate fi foarte personal şi înţelegător cu efectele liberului arbitru pe care l-a lăsat în om. El ştie că iadul este mental şi nu durează niciodată veşnic. Orice fiinţă vie este protejată prin posibilităţile, pe care mai devreme sau mai târziu, le va activa din cele pe care El le-a dat în mod infinit şi egal tuturora.
În rarele momente de conştiinţă de sine din trecut, astăzi mai des ca niciodată, Sufletul meu îl simte pe Dumnezeu ca pe un prieten, prezent chiar în inima mea, cu care pot vorbi nestingherit, deşi El îmi vorbeşte întotdeauna prin propriile mele cuvinte - „ Cât timp vei mai vedea doi, cât între mine şi tine vei mai vedea vreo diferenţa, între noi se va putea interpune oricând suferinţa. Dar drumul până la mine Eu l-am lăsat să fie presărat cu frumuseţi de nedescris. De aceea iubeşte şi te bucură! Chiar suferinţă, fiindcă trăieşti în timpul liniar, este lăsată ca să poţi percepe prin comparaţie frumuseţea şi bucuria!”
De la omul numărul 6 în sus fericirea, pacea şi bucuria nici nu mai pot fi exprimate. Dar cât vă veţi mai identifica cu mintea şi corpul, aceste relativităţi născute şi muritoare, va fi imposibil să vă bucuraţi şi să fiţi fericiţi cu adevărat.
Nu uitaţi, Dumnezeu râde laolaltă cu noi, dacă credem în El şi avem o atitudine pozitivă!
El este Realitatea şi ea trebuie abordată întotdeauna practic.


*
Eu cred că avem timp pentru toate! În funcţie de proprietăţile noastre interioare el se poate comprima sau întinde cât vrem noi. Putem repeta ceea ce ne-a creat plăcere şi fericire şi putem anula ceea ce ne-a creat suferinţă. Conştiinţa de sine care începe cu naşterea din omul numărul 5 este de fapt cunoaşterea faptului că în inima noastră spirituală există o esenţă divină calitativ identică cu Absolutul. Sporadic orice om trăieşte starea de absolut, dar fiindcă nu are suficientă cunoaştere şi experimentare el o pierde chiar de la prima mişcare a minţii.
V-am promis o abordare cât mai practică a Realităţii, astfel încât voi păstra în această carte numai ceea ce poate fi folositor pentru evoluţie. Evoluţia mea, sau a voastră, pentru că aşa cum veţi înţelege, mai devreme sau mai târziu, omul este Dumnezeu potenţial şi parcurgerea drumului de la omul numărul 1 la 12 este o stare de timp, nicidecum o realitate intrinsecă! Pe această cale iubirea de Domnul Dumnezeul tău ca esenţă aflată în inima spirituală şi iubirea de Aproapele tău sunt rădăcina oricărei practici a evoluţiei. Sufletul, abia născut, din omul numărul 5, recunoscând sinele, vede primul cum din acesta radiază lumina şi iubirea. Şi vede nu pentru că sinele nu ar fi fost dintotdeauna sursa tuturor proprietăţilor, incluzând aici iubirea, fericirea, bucuria, plăcerea, gingăşia, nemurirea sau stabilitatea, ci pentru că până atunci mintea omului în care se afla sinele a creat necontenit cercuri concentrice de iluzie şi întuneric. Dar omul numărul 5 a reuşit cumva să facă o breşă, la început destul de mică, prin noianul de iluzii, şi să vadă lumina sinelui. Este începutul practic al recunoaşterii lui Dumnezeu!

Vă întrebaţi probabil care este sursa acestei învăţături ce împarte oamenii în funcţie de înţelegere şi fiinţă în 12 categorii?  Nu voi spune deocamdată nimic despre sursa relativă cu nume şi formă, urmând practica celor care au expus-o pentru prima dată, care, de asemenea, nu au dat prea multe detalii despre sursa lor umană. Eu vă voi spune doar despre sursa iniţială a acestei învăţături care nu este alta decât esenţa divină din om – sinele.
Eu nu cred că este interzisă completarea unei învăţături despre evoluţie dacă ea este făcută fără scopuri egoiste şi în Conştiinţă de sine. Numai aşa cei care urmează au şansa să primească informaţia de care au nevoie. Iar cu înţelepciunea acumulată omenirea va începe cândva să elimine tot ceea ce nu mai e necesar rămânând doar cu înţelegerea lui Eu sunt. Ca un demo care provine din Sursa vieţii şi a cunoaşterii Eu sunt este reamintit sporadic de unele fiinţe vii, dar nu se poate ajunge la Sursă fără practică individuală. De aceea insist să vă spun că nu veţi avea nici un folos dacă veţi citi ceva potenţial folositor şi nu veţi realiza nimic din toate acestea.


Isus, sursa religiei creştine, a fost fără îndoială un om foarte evoluat. Din anumite motive eu cred că el a fost un om numărul 11. Pe de altă parte, deşi foarte multe din cele expuse în această carte însumează creştinismul esoteric, unii reprezentanţi ai acestei religii vor respinge utilitatea acestei abordări. Vor spune că este simplă speculaţie împărţirea vieţii pe 12 nivele de evoluţie, dar nu mă voi supăra pe mintea ce nu-i reprezintă. Voi insista doar să amintesc faptul că un sistem care încurajează evoluţia prin efort propriu şi conştient nu poate fi împotriva lui Dumnezeu de vreme ce se recunoaşte că noi oamenii suntem fiinţe decăzute şi rătăcitoare. Ce ne poate ajuta?! Evident că încrederea în Dumnezeu şi iubirea faţă de El, dar nu şi pomană la infinit pentru leneşii care preferă să nu activeze nimic din posibilităţile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat. Recunoaşterea, în schimb, a faptului că apropierea de Dumnezeu se face pas cu pas prin trecerea prin mai multe trepte de evoluţie poate ajuta tuturora, inclusiv celor care păzesc puritatea unei religii.
A fi practic înseamnă a nu lăsa nici o clipă să treacă fără a fi trăită conştient. În această privinţă religia creştină are o abordare mult mai folositoare decât cele orientale. Ea nu recunoaşte reîncarnarea din simplul motiv că cel care crede că are o infinitate de vieţi pentru a-l realiza pe Dumnezeu poate să nu facă nimic spre a se îmbunătăţi în această viaţă, amânând pentru o alta, sarcina eforturilor conştiente. Nimic nu este mai rău pentru om decât să lase pe mâine ceea ce poate să facă astăzi. Reîncarnarea poate să fie predată numai oamenilor care s-au născut, adică de la numărul 5 în sus. Ei deja trăiesc din razele sinelui şi gustă picături din fericirea absolută a acestuia. Astfel ei vor face tot mai mult ca să dea la o parte cercurile de iluzii care îi despart de starea omului numărul 12 – nediferenţierea între dorinţă şi realitate.

Avem din păcate aici un exemplu foarte practic. Când cu mii de ani în urmă în India teoria reîncarnării era predată doar oamenilor conştienţi de sine era folositoare, astăzi când a ajuns laică ea încurajează mai degrabă delăsarea, explicaţiile cu privire la lipsa educaţiei şi prezenţa sărăciei fiind doar o scuză jalnică.
Dar nu de critica minţii avem nevoie, ci de Iubirea ce Sufletul o primeşte odată cu lumina din sine. Doar ea ne poate ajuta şi ne poate uni! Iubiţi-l pe Dumnezeu -  esenţa voastră divină, şi pe aproapele vostru, nu cu gândul că veţi primi vreo răsplată pentru asta! Ceea ce degajă chimia iubirii în trupul şi în mintea voastră vă va fi suficient să vă simţiţi răsplătiţi mai bine decât cei mai bogaţi oameni.

*
Omul nu este o fiinţă muritoare! Am să vă explic de ce şi ce anume este parte a destinului cosmic care asigură esenţei divine, identităţii reale a omului, nemurirea. Esenţa divină ca sursă a existenţei este prezentă în toţi oamenii de la numărul 1 la 11. Ce le asigură oamenilor  inferiori, mai cu seamă cei numărul 1, 2, 3 şi 4 nemurirea? Iubirea şi numai iubirea! E adevărat că iubirea lor este numai mecanică, fiind în sarcina naturii să le-o furnizeze. Ei nu sunt capabile de fapte conştiente şi nu pot să controleze nimic. Totul se întâmplă şi ei sunt doar nişte pioni a unor legi naturale. Când sunt fericiţi este că o conjunctură favorabilă şi complet independentă de ei i-a prins în vârtejul său, când sunt nefericiţi este pentru că acţionează o conjunctură nefavorabilă. Oamenii numărul 1, 2 şi 3  nu pot face nimic să se opună deoarece nu au Voinţă şi nici Stăpân interior. Dar natura, condusă conştient de destinul cosmic, şi-a asumat sarcină să-i protejeze şi să-i ţină în viaţă pe toţi oamenii până ce vor putea să se autodetermine. Iubirea dintre bărbat şi femeie a permis ca Iubitorul să se regăsească în Fructul Iubirii şi astfel el să-şi continue viaţă până ce va realiza Absolutul – omul numărul 12. Copilul va prelua sarcinile tatălui şi ale mamei, în primul rând, şi în acelaşi timp sarcina speciei sale. Iar dacă va păşi în nivelul de fiinţă şi înţelegere a omului numărul 7, părinţii, fraţii şi toţi cei pe care i-a cunoscut în trupurile anterioare vor fi atraşi după el, ca şi cum dintotdeauna ei ar fi fost o singură fiinţă. Amintirea de sine şi conştiinţa obiectivă îi va oferi posibilitatea ca el să întrunească condiţiile de a fi focul asupra căruia nu mai bate vântul întâmplării, iar scânteile care altădată zburau afară să rămână domoale înăuntru. Dacă pe Pământ vor trăi 15 miliarde de oameni numărul 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 el îi va vedea ca fiind reali numai pe cei câteva sute de numărul 7.

Vă puteţi arăta contrariaţi de această concluzie, dar odată şi odată veţi înţelege că nu sunteţi atâta vreme cât vă lipseşte conştiinţa. Iar conştiinţa are şi ea mai multe trepte. Apare absolut întâmplător în oamenii numărul 1, 2 şi 3, şi prin propria cunoaştere şi voinţă începând cu omul numărul 5. Pe de altă parte înţelegerea faptului că oamenii inferiori nu există poate fi înţeleasă de oricine dacă se recurge la acel dram de înţelepciune a fiinţei omeneşti care recunoaşte că tot ce se manifestă este Viaţa, şi în definitiv tot ce există este Dumnezeu. „N. cel care m-a iniţiat în această cale şi un om numărul 6( aceasta este afirmația lui), mi-a spus: fii atent la omul numărul 4! El deja este un om foarte mare ce nu trebuie amestecat cu oamenii numărul 1, 2 sau 3! Şi mi-am dat seama că aşa este! Un om numărul 4 are deja un centru magnetic alcătuit din preocuparea permanentă de Dumnezeu, primeşte conştiinţa de sine tot mai des, doar că nu o poate păstra deoarece în el încă nu s-a născut Stăpânul care să facă ordine şi să-şi impună autoritatea. Omul numărul 4 este primul care fiindcă caută întâlneşte o şcoală esoterică!
Vreau să înţelegeţi cum aceste lucruri vă pot ajuta din punct de vedere practic şi să vă bucuraţi că totul este la îndemâna voastră. Veţi înţelege că tot ce trebuie să faceţi este să activaţi posibilităţile pe care Absolutul, în jocul său divin, le-a lăsat, ca să puteţi îndepărta iluzia care vă ascunde sinele interior. Şi veţi vedea, de asemenea, când veţi deveni conştienţi, că nu a existat niciodată pericolul să muriţi, să dispară Dumnezeu.

Dacă iubirea susţinută de legi mecanice, de instincte, îl susţine pe om până la nivelul numărul 4, începând cu omul numărul 5 ea devine conştientă. Datorită acestui fapt individualitatea relativă a omului nu va mai fi păstrată de acum înainte de Corpul fizic, ci de Corpul astral. Astfel Sufletul conştient, cel care unifică Inima, Intelectul şi Mintea, îşi asigură o viaţă mult mai lungă decât aceşti 70-80 de ani tereştri la care poate să spere corpul fizic. În spirala cosmică a evoluţie, la timpul cuvenit, în oamenii cei mai de sus se va naşte Corpul Inteligenţei – cel de-a treilea corp, şi în cele din urmă – al patrulea, Corpul Cauzal.
V-am promis sinceritatea maximă de care sunt în stare, v-am rugat să mă lăsaţi să vorbesc chiar din inima voastră, asigurându-vă că tot ceea ce mă îndeamnă să scriu este iubirea de voi, iubirea de mine, prin identitatea sinelui ce ne locuieşte! Nu am să vă spun că jocul divin a fost făcut de o fiinţă limitată ca să-l puteţi prinde cu mintea de acum! Iar jocul propus de Dumnezeu - Unicul, cel care s-a divizat în mai mulţi, nu am să vă spun că este complicat, ci cel mai complicat posibil, şi în acelaşi timp nu am să vă spun că este simplu, ci cel mai simplu posibil! Cine va prinde ideea aceasta nu se va speria niciodată de nenumăratele aspecte posibile ale lui Dumnezeu.

Odată cu sporirea înţelegerii singura carte pe care o mai scriu oamenii cu adevărat iluminaţi este Cartea Albă, cartea fără nici un cuvânt. Sufletul care vă vorbeşte îşi recunoaşte neputinţa! Atât timp cât va mai scrie ceva înseamnă că nu a ajuns la nivelul care să-i permită începerea acelei cărţi!
Din acest punct de vedere vreau să vă spun că nu trebuie să ne amăgim: toate cărţile din lume sunt expunerea ignoranţei în toate aspectele sale! Insist să accentuez: nu rezolvarea ignoranţei, ci expunerea ei! Fiindcă rezolvarea ei se va putea face doar de fiecare om în parte prin propria ardere interioară! Şi, dacă vreţi, acesta este şi motivul pentru care cei mai iluminaţi oameni aleg până la urmă nu numai să renunţe la scris, dar chiar şi muţenia (legământul tăcerii), convinşi că înţelegerea nu este iniţiată de vorbire, iar prin vorbire nici nu poate fi transmisibilă. Vă spun că toate cărţile care îl ajută pe un om numărul 7 să ajungă la centrul intelectual superior – cea mai înaltă treaptă a cunoaşterii, nu au fost scrise de alţii, ci de el însuşi. Amintiţi-vă când v-am spus că un om numărul 7 unifică în el pe toţi cei care i-a cunoscut. El îi scoate pe toţi din ignoranţă şi întristare. De fapt Dumnezeu în devenire îi scoate pe toţi din ignoranţă şi întristare!

Eu nu am cunoaşterea pe care v-am expus-o până acum din altă parte decât din sânul omenirii, o am din revelaţiile sinelui ce au putut fi captate de anumite fiinţe de la alte ființe în momentele de conştiinţă de sine. Pin această carte unii dintre voi vor înţelege că eu – acest Suflet de pe calea evolutivă, sunt ceea ce se cheamă un Recapitulator, unul dintre aceia pe care jocul divin i-a lăsat, ca la răstimpuri să se încerce o recapitulare a celor mai importante cunoştinţe omeneşti, necesare revelării sinelui.

Dragii mei, Viaţa nu este o competiţie, şi noi ca esenţă divină nu suntem niciodată unul mai mare decât altul. Dacă simţiţi vreo frustrare sau nemulţumire relativă la situaţia voastră prin comparaţie cu oamenii superiori este pentru că iluzia vă acoperă sinele şi voi nu vedeţi Realitatea. Pentru că, ia fiţi atenţi, ce sunt oamenii numărul 5, 6, 7, 8, 9, 10 şi chiar 11?! Sunt Realitatea intrinsecă ce va rămâne întru veşnicie aşa?! Sau şi aceşti oameni sunt forme ale lumii trecătoare din cadrul jocului divin? Faţă de sine ei nu sunt mai reali decât voi, singura deosebire este că ei trăiesc tot mai cuprinzător iubirea şi fericirea. Ele nu vă sunt interzise nici vouă, şi aşa cum v-am explicat din întâmplare le dobândiţi şi voi câteodată. Dar ca să nu le mai pierdeţi la prima adiere de vânt trebuie să fiţi conştienţi de sine şi să vă hrăniţi cu lumina soarelui interior!


De multe ori, mai ales femeile, mi-au spus că din cauza complexităţii şi a pericolului care se poate abate asupra echilibrului mecanic al omului, ele preferă să trăiască simplu şi să respingă calea conştientă, presărată cu multă suferinţă, mai ales la început.
Şi eu uneori aş vrea să trăiesc ca o pasăre a cerului care nu are grijă de nimic, sau ca un om care se bucură când are de mâncare şi e fericit dacă are un acoperiş deasupra! Dar voi credeţi că Realitatea – cunoaşterea lucrurilor de care voi realmente aveţi trebuinţă, se va opri vreodată la dorinţa minţii voastre dobândite şi trecătoare?! Această Realitate mă îndeamnă să vă spun că nu puteţi evita la infinit intrarea pe calea evolutivă a omului numărul 4 – starea omului încărcat de cea mai mare frământare şi suferinţă. Înţelegeţi că nu eu, cel inconştient mi-am decis soarta, ci Eu, cel Absolut conştient am făcut-o în timpul simultan al sinelui. În Realitatea absolută noi nu suntem diferiţi, aşa că pregătiţi-vă să intraţi într-o diversitate de experienţe pe care mintea voastră actuală încă nu o concepe! Este destinul absolut pe care nu-l puteţi evita!

Se spune că omul care începe să-şi dobândească corpul astral este ispitit de demoni, adică de acele fiinţe care au obţinut corpul inteligenţei fără să fi obţinut mai întâi corpul astral – corpul luminii şi al iubirii. Neevoluând legic cea mai mare bucurie a lor este să conceapă planuri inteligente de creare a suferinţei şi durerii. Viziunea lor faţă de existenţa lui Dumnezeu este extrem de deformată; ei nu recunosc esenţa divină interioară, sinele, din inima spirituală. În cel mai bun caz ei confundă sinele cu ego-ul, avid de putere.
Faptele altruiste, postul, rugăciunea, mişcarea fizică în inima naturii liniştite, oprirea temporară a gândurilor, învăţăturile scripturilor şi ale maeştrilor, iubirea de aproape şi mai ales de Sine, ca adevărat Dumnezeu, sunt cele mai mari puteri de protecţie ale omului împotriva răului. Dacă demonii din mitologia religioasă există numai în falsa personalitate şi dispar după experienţele terifiante ale trezirii lui kundalini, demonii dintre noi care tind să-şi realizeze corpul inteligenţei fără să-şi fi dobândit mai întâi corpul astral sunt un pericol cu adevărat vrednic de luat în seamă.

Oricât ar părea de incredibil există în fiinţele vii o inteligenţă conştientă şi una mecanică.
Aceasta din urmă, din păcate, este inteligenţa celor care socotesc că numai prin ştiinţă se poate ajunge la o viaţă mai bună. Această cale tehnologică ucide până la urmă iubirea faţă de fiinţele vii şi trezesc un ataşament morbid faţă de maşinile care, pare-se, fac viaţa mai uşoară. Fiinţele vii devin „necredincioase, imprevizibile, trădătoare” şi de aici până la ură cea mai neagră sau chiar până la dorinţa de exterminare nu mai este mult. Aşadar obţinerea puterii prin tehnologie fără ca mai înainte de asta să se fi obţinut iubirea şi compasiunea faţă de fiinţele vii poate duce la crearea diavolilor şi, chiar mai rău decât atât, la crearea iadului. Acest pericol este mai actual astăzi ca niciodată. Fără sprijinul şcolilor esoterice şi al religiilor omul poate cădea foarte uşor în acest joc ameţitor al bogăţiei şi al puterii distrugătoare de suflet.

Acest amestec de credibil şi incredibil din lucrarea de faţă poate fi pricină de nemulţumire pentru mulţi, chiar şi pentru unii iluminaţi. Vor spune că nu e necesar să oferi o învăţătură care nu poate fi procesată deocamdată. Dar eu cred că prin acest sfârşit de lume a lui 2012, a unei lumi barbare de fapt, prin alinierea centrului galactic cu a sistemului nostru solar s-a eliberat o rază de lumină ce-i conferă omului şanse mult mai mari de a dobândi cea de-a patra dimensiune    cea a conştiinţei. Până acum omul avea doar trei dimensiuni: a spaţiului, a timpului şi a cauzalităţii. Mai are încă trei de dobândit. Cea a conştiinţei, care este foarte aproape, cea a eternităţii care îi va oferi nemurire şi cea a destinului divin, care va desăvârşi jocul, demonstrând în momentul acela, că omul, prin esenţa divină care îl reprezintă nu a fost niciodată în pericol să moară sau să fie nefericit la infinit. Dumnezeu – conştiinţa absolută, conştiinţa ta absolută a hotărât aşa înainte de a începe jocul experimentării frumuseţii şi a iubirii!
Iubirea se află peste tot! Este între femeie şi bărbat, între mamă şi copil, între om şi câine, între pescar şi peştele său, între secerător şi spicele sale, chiar şi între judecător şi cel pe care îl condamnă la închisoare! N. spunea că totul este din iubire, tot ce contează, dădea el de înţeles, este modul cum îţi administrezi această iubire. Atunci când este egoistă, posesivă şi pătimaşă este creatoare de suferinţă, atunci când este altruistă şi necondiţionată este creatoare de fericire. Glumind, noi mai spuneam că atunci când este altruistă şi necondiţionată se numeşte dragoste, iar când este egoistă, posesivă şi pătimaşă se numeşte dracoste.
Despre răul pe care Dumnezeu l-a lăsat posibil peste lume vă pot spune ca asta a fost alegerea noastră. Înţelepciunea maximă a acestei învăţături ne spune că răul este urmare a ceea ce este făcut mecanic, iar binele urmare a ceea ce este făcut conştient!


 *
Înainte de a începe acest fragment m-am rugat esenţei supreme divine, sinele, să binecuvânteze gândurile şi cuvintele mele, ca ele să fie folositoare şi să aducă dragostea peste oameni, nicidecum vreun renume, care mai devreme sau mai târziu, creează suferinţa. Mă rog lui Dumnezeu să mă ferească de foloase personale, creatoare de mândrie. Mă rog pentru înţelepciunea care mă poate învăţa cum să fiu şi să fac, şi astfel să fiu fericit.
M-am închinat pentru că încă mai pot să uit sau să fiu influenţat!
Aceasta este o rugăciune a Sufletului meu, cel care a hotărât câteva lucruri foarte importante încă de la primele sclipiri ale existenţei sale. Mă credeţi sau nu eu am hotărât să nu beneficiez de nici o recunoaştere în viaţa cotidiană atâta timp cât ea ar putea să-mi creeze vreo mândrie. Tot eu am hotărât să nu am Puterea mai mare decât Conştiinţa de a face ceva folositor cu ea.
Acestea fiind spuse puteţi înţelege că omul are trei tipuri de „eu” în posibilităţile sale. Primul este cel cu care se naşte, masca lui de toate zilele, cea care îi poartă numele şi cu care se identifică în general pe toată perioada viaţii lui. Acesta este Luntraru, Popescu, Ionescu şi aşa mai departe. Al doilea este eu – Sufletul, cel care se naşte odată cu Conştiinţa. După ce ajunge Stăpânul el reuşeşte să preia controlul asupra primului eu şi să-l determine să lucreze sub conducerea acestuia. Al treilea este Eu sunt, Dumnezeu sau Absolutul, singurul în măsură să beneficieze de nediferenţierea dintre dorinţă şi realitate, întrucât El are conştiinţa absolută care îi permite ca această putere să nu mai dăuneze nimănui şi mai ales lui însuşi.

Uneori e necesar să fim mai fermi şi să spunem lucruri mai dure.
Spuneţi că viaţa a fost nedreaptă cu voi?! Dar dacă aţi primit numai ce aţi dat?! De ce nu recunoaşteţi că v-aţi născut oameni numărul 1, 2 şi 3, adică nişte maşini cărora totul li se întâmplă, care nu pot face nimic!?  De ce nu vă daţi seama că nimic nu se poate schimba de la sine şi mâine va fi exact ca azi pentru că azi este la fel ca ieri! Nimic nu poate împiedica ca trecutul să nu devină viitor fără un sistem, fără o şcoală! Fără învăţătura oamenilor evoluaţi, începând de la numărul 7 în sus, un om născut numărul 1, 2 sau 3 nu se poate schimba  niciodată!  Sigur mai există religiile, dar din păcate ele de mult nu mai sunt o şcoală completă.
În trecut erau mai multe şcoli autentice, cel puţin câte una în orice mediu geografic, dar învăţăturile lor, dintr-un motiv sau altul, s-au pierdut, sau ceea ce s-a mai păstrat din ele nu mai pot dezvălui întregul. Aş putea aminti câteva: Şcoala egipteană a lui Hermes Trismegistul, Şcoala greacă de la Eleusis, Şcoala celtă a druizilor.
Ce a mai rămas este aceasta şi e o adevărată  minune că „A patra cale” a mai rămas întreagă. Firesc, ca orice şcoală esoterică, la început ea pare fără sens, dar cine o urmează vede cum fiecare element al ei este bucată dintr-un puzzle cu adevărat miraculos! Dacă ordinile de legi care acţionează asupra Pământului nu ar fi fost atât de complicate şi potrivnice evoluţiei mulţi ar dori să o înţeleagă, dar fiindcă nu e aşa va fi o minune dacă vor fi măcar câţiva care citind aceste rânduri se vor interesa despre ce e vorba. De ce e mereu aşa nimeni nu ştie! Pământul este o Siberie rece şi neprietenoasă a Universului şi aproape nicăieri nu e mai greu ca aici. De ce nu se pot schimba lucrurile uşor în acest colţ al universului? Fiindcă ca să poţi face ceva, acest sistem ne spune că mai întâi trebuie să recunoşti că nu ştii nimic şi nu poţi face nimic, că faţă de Realitate eşti o nulitate în cel mai pur înţeles al cuvântului. Iar oamenii sunt mândri, cum ar putea ei recunoaşte aşa ceva?!

Actualmente aveţi trei dimensiuni: cea a spaţiului, a timpului şi a cauzalităţii. Ca să puteţi face ceva ar trebui să mai aveţi încă una, cea a conştiinţei, dar aşa cum am spus ea este posibilă numai începând cu omul numărul 5. Dar mai înainte de asta trebuie să vă aprindeţi şi să ardeţi în focul omului numărul 4! Va trebui să recunoaşteţi că realmente aţi trăit prin somn ca să vă puteţi trezi, iar murind în cele din urmă vă puteţi naşte!

Trebuie să vă recunoaşteţi subiectivitatea şi să vedeţi că niciodată nu aţi fost nedreptăţiţi, ci aţi primit întotdeauna ce aţi dat. Nu voi intra pe meleagul nebulos al karmei anterioare, fiindcă astfel am părăsi domeniul real şi palpabil pe care vi l-am promis, ci mă voi raporta numai la viaţa acesta, conştient de faptul că ea cuprinde tot ce vă trebuie. Dacă există o karmă ea se regăseşte în comportamentul din copilărie şi adolescenţă, precum şi în condiţiile generale de trai ale individului, dar ele nu sunt o piedică pentru realizarea conştiinţei, acum şi aici. Iar conştiinţa, obţinerea celei de-a patra dimensiuni, e capabilă să ardă tot ceea ce s-a întâmplat până atunci, ca o făclie adusă într-o cameră întunecoasă. Ce a fost în trupul şi în mintea unui om înainte de a obţine Conştiinţa începe rând pe rând să dispară, şi pe drept cuvânt se va putea spune că orice faptă a comis el nu i se poate imputa lui, ci unei alte persoane numită Inconştienţă.
Dar cum să ajungă o maşină, aşa cum este un om numărul 1, 2, şi 3 capabilă de o schimbare în programul său spre a ajunge conştientă de sine, adică capabilă de autodeterminare?
Maeştrii din toate timpurile, adică oamenii de la numărul 5 în sus au oferit tot felul de sugestii potrivite pentru fiecare tip de maşină în parte. Cea mai eficientă, aşa cum am mai spus, este iubirea faţă de Dumnezeu şi cea faţă de Aproape. Va fi greu la început să spui te iubesc sau fii binecuvântat!  Dar ce frumuseţe vei percepe în sufletul tău atunci când vei putea vedea latura frumoasă a omului cu care stai de vorbă, spunând-i în gând te iubesc omule! Sau ce pace interioară vei trăi atunci când oricărei fiinţe care îţi vine în minte îi vei putea spune fii binecuvântată!
Un om numărul 5 poate iubi pentru că aşa vrea el, pentru că iubirea îi face bine şi pentru că, contrar tuturor aşteptărilor, ea oferă condiţii de trezire tuturor. Omul numărul 5 poate spune te iubesc şi fii binecuvântat fiindcă ceea ce îl călăuzeşte nu mai este a treia dimensiune –  cea a cauzalităţii, adică „ce mi-a dat acel om ca să-l iubesc?”, ci cea de-a patra – a conştiinţei.

Ce vreau să vă mai spun?! Iubirea este acelaşi lucru cu lumina, şi radiază dintotdeauna din sinele aflat în inima spirituală a omului! Ea are multe proprietăţi ce pot fi măsurate precum sunt intensitatea, frecvenţa, constanţa şi multe altele, necunoscute de ştiinţa noastră, iar dacă acestea pot fi notate cu un alt număr decât infinitul este pentru că acele aparate sunt aşezate după acele cercuri concentrice de iluzie de care v-am vorbit.
Omul a suferit foarte mult să ajungă aici şi dintr-un anumit punct de vedere orice fiinţă care are formă umană, fie el şi doar un om numărul 1 este un mare învingător. Cu atât mai mult este un învingător un om care dobândeşte conştiinţa de sine! Cu adevărat vă spun că dacă un om nu ar avea esenţa sa divină – sinele, din inima sa, înconjurată de cele mai ferecate vrăji ale universului, numite iluzie, el ar putea intra şi în iad şi să nu fie atins de nimic.
Cei care se răzbună nu fac nimic bun. Justiţiarii pe care îi vedeţi în filme nu fac decât să perpetueze un nesfârşit ciclu de cauze şi efecte. Dacă armele lor nu ar mai fi cuţitele, săbiile, pistoalele şi bombele, ci lumina radiind din sine, duşmanii lor ar fi dezarmaţi într-o clipită şi în locul armelor, dacă îmi permiteţi poezia, aceştia ar avea în mână o floare cu petale moi şi înmiresmate. Iar lovitura lor cea mai aprigă cu pumnul sau cu piciorul ar fi doar o adiere de vânt. Aduceţi-vă aminte că nu ei au comis mişeliile de care sunt acuzaţi, ci Inconştienţa. Prin renaşterea celui ucis în luptă, a duşmanului care reapare mereu, Dumnezeu-Viaţa a vrut să ne facă să înţelegem ineficienţa războiului şi a mâniei.
Deşi religia creştină nu mai este perfectă nu e necesar să dărmăm vreodată bisericile şi să alungăm preoţii! Piatra se va transforma şi ea conform nivelului de înţelegere! Cine nu mai găseşte mare bucurie în a urma ritualurile, atunci poate întâlni în cadrul bisericii oameni numărul 4, 5 sau 6 plini de lumina sinelui. Cu ajutorul lor şi cu recunoaşterea învăţăturilor care s-au pierdut biserica poate fi cu adevărat folositoare.
Numai din cauza nivelului de înţelegere, a încăpăţânării şi a subconştientului religios primitiv omul vede vreo diferenţă dintre Duhul Sfânt şi esenţa divină, sinele.
Atunci când vă simţiţi plini de pace şi împăcare în prezenţa unui om este pentru că acela se află într-un moment de deschidere a sinelui, a eliberării luminii din inima sa. Un om numărul 4 radiază lumina prin bunăvoinţa unui înger (oamenii numărul 8, 9, 10 sau 11), dar începând cu omul numărul 5, prin definitivarea scării alcătuită din cunoaştere şi experienţă el eliberează lumina chiar din sine, din puritatea omului numărul 12.
N. îşi exprima adesea nemulţumirea că biserica îi încurajează pe oameni să devină cerşetori. Dacă oamenii nu vor fi niciodată capabili să fie şi să facă cum vor ajunge ei vrednici de Dumnezeu?!
Nu pot decât să fiu de acord cu el! Credeţi că Dumnezeu vrea ca voi numai să cereţi şi să plângeţi? Ori e suficient să ţipi mai tare şi să spui mai multe rugăciuni?! Dacă ar fi aşa atunci împărăţia lui Dumnezeu ar fi ca un bazar unde cei mai diformi cerşetori, arătându-şi malformaţiile, primesc mai mulţi bani pentru că strigă mai tare!
Desigur rugăciunea faţă de manifestările superioare ale lui Dumnezeu, oamenii numărul 8, 9, 10 şi 11 sunt necesare, dar ele nu trebuie să mai fie în primul rând rugăciuni de cerere, ci rugăciuni de recunoştinţă şi recapitulare.
Dar mai mult ca niciodată de acum înainte trebuie să căutaţi a fi vrednici de a sta în Realitatea lui Dumnezeu, dând la o parte voi înşivă iluzia care vă acoperă sinele - adevărata voastră identitate. Înţelepciunea nativă a poporului român a scos aici un proverb de nepreţuit: Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi pune şi în traistă. Ţi-a dat esenţa divină, sinele, ce vrei mai mult?!
Mulţi cred că omul este sortit să fie mereu o fiinţă neghioabă şi neputincioasă, fiind doar la mila unui Dumnezeu exterior ca să se conducă şi să-şi administreze puterile. Dar vreau să înţelegeţi că începând cu omul numărul 5 nu se mai poate face răul. Am stabilit deja că nu poate exista rău conştient. Răul este întotdeauna urmare a lipsei de conştiinţă de sine!
Ce este rugăciunea de recapitulare? Această carte este un exemplu!
Eu cred că într-o religie organizată aşa cum este cea creştină se pot aduna mulţi oameni care cunosc Realitatea sinelui. Când încăperea în care vor intră oamenii ca să se închine nu va mai fi de piatră, ci de viaţă ea va deveni cu adevărat folositoare. Un sistem care îşi are sorgintea într-un om numărul 11 nu poate fi considerat depăşit decât la sfârşitul timpului. Omul care avansează pe el va înţelege că frica de Dumnezeu a fost necesară numai până ce a obţinut conştiinţa de sine. Apoi rămâne numai Dragostea, singura care poate transforma Pământul şi chiar întreg Universul.
*
Nivelul unui om este nivelul lui de înţelegere!
Mulţi oameni vor să facă fără să facă şi să fie fără să fie! Ei vor să-şi schimbe viaţa fără eforturi, dacă se poate printr-un pocnet al degetelor, printr-un hocus-pocus. Dar trebuie să înţelegeţi că aceste gesturi mecanice nu ajută decât imaginaţiei. Nu are nici o valoare ceea ce spune Poonja prin „doar fii tăcut”, Maharshi prin „ tu eşti sinele”, Osho prin „ fii permanent centrat în sine” dacă nu ai urmat pas cu pas nivele de evoluţie. Dacă nu aţi înţeles că Oamenii aceştia au obţinut ceva numai după ce au urcat cu perseverenţă o scară neştiută chiar de ei înşişi în care au împletit cunoaşterea cu experimentarea atunci v-aţi rătăcit! O cale legică, chiar dacă nu vă poate scoate brusc din suferinţă, vă poate oferi totuşi un suport şi o speranţă. Eşti întotdeauna în măsură să vezi unde ai ajuns şi să verifici calităţile pe care le-ai dobândit. Ce se obţine începând cu omul numărul 4 nu se mai poate pierde definitiv niciodată! Dar nu uitaţi să  întreţineţi dragostea, fiindcă atât cât veţi mai fi influenţaţi doar de cauze şi efecte aveţi mare nevoie de ea ca să nu înnebuniţi de suferinţă!
În timp multe din lucrurile expuse în această carte vor dispare. Eu, cel care gândeşte şi scrie, nu sunt Eu sunt, fiinţa absolută, ci sunt o fiinţa relativă aruncată în timpul liniar. Dar am posibilitatea de a înţelege mai mult şi mai mult, şi astfel să elimin ceea ce este nenecesar sau prost interpretat. Este o cauză a suferinţei acute să te ataşezi de ceva ce înţelepciunea divină a dat încă de la bun început să fie trecător: gândurile, cărţile, copii, iubita, propriul trup, propriul suflet, stelele, arhanghelii şi chiar mântuitorii. Toate trebuie să dispară rând pe rând!
Nu dorinţa propriu-zisă este cauza suferinţei omeneşti, ci timpul care se interpune între ea şi Realitate. Fără dorinţă n-ar fi existat nici măcar jocul divin. Nici noi şi nici Dumnezeu nu suntem pietre! Suferim pentru că, de regulă, între dorinţă şi realizarea ei percepem o anume cantitate de timp. Dumnezeu – Absolutul prin simpla afirmare a lui Eu sunt este singurul care asigură identitatea dintre dorinţă şi Realitate.
Sistemul acesta şi întreaga cunoaştere din această carte nu sunt de la mine, ci de la oamenii superiori ce le-au expus prin viu grai.
Chiar dacă teoretic această carte va fi deschisă pe toată perioada vieţii mele, practic ea va rămâne neterminată. Recunosc că alături de experimentare cititul şi scrisul m-au ajutat foarte mult să ajung până aici dar au şi ele limitele lor!
Vreau să vă mai spun că Soarele este fratele nostru mai mare şi el este un exemplu de cum şi noi putem lumina. Putem ajunge ca el fiindcă în inima noastră se află esenţa divină, sinele - cea mai mare lumină dintre toate care pot exista. Corpul astral se naşte atunci când cea mai mare parte a iluziilor sunt date la o parte şi din lumina sinelui se creează un corp nou. Cu această lumină el se va hrăni şi această lumină va fi putere de vindecare pentru el şi pentru orice trup pe care Stăpânul aceluia va simţi că e pentru scopurile Vieţii să îl vindece.
Dar frumuseţea interioară nevăzută a Sufletului poate fi descoperită doar de fiecare om în parte. Aşa a vrut Eu sunt, esenţa ta divină în starea lui/ei pură de dinainte de creare a dimensiunilor.

*

În loc de încheiere

Esoteric înseamnă ascuns, adică acea parte a unei învăţături care nu se poate aprofunda fără un maestru. Această ştiinţă a fost până în secolului 20 o învăţătură destinată numai oamenilor selectaţi după rigori foarte drastice. Dar fiindcă voinţa divină a permis să apară în lume două cărţi care să-i explice în mare parte substanţa, această învăţătură nu mai este astăzi o ştiinţă atât de ascunsă şi inabordabilă. Aceste cărţi sunt meritul a doi adevăraţi maeştri, în primul rând a lui G.I. Gourdjieff pentru talentul său nemaipomenit de a-i aduna elementele risipite în toate zările şi al lui P.D. Uspenski, elev al primului, un om remarcabil mai ales prin capacitatea lui de a-l exprima în două cărţi de o profunzime fenomenală.
Cu Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută şi A patra cale un om potrivit pentru această cale poate substitui un maestru în formă fizică, dacă este suficient de hotărât să sfârşească cu minciuna şi iluzia. Dacă veţi găsi un ajutor şi un imbold suplimentar în această carte înseamnă că prin recunoaşterea faptului că Eu sunt Tu, Dumnezeu a fost chemat să vorbească în interiorul vostru despre această dificilă învăţătură.

                                          sfârșit




********


Paradoxala utilitate a sistemului (2014)

Sistemele psihologice sunt o etapă intermediară în viaţa unui om.

Cea mai mare utilitate a lor nu constă în informaţie, ci în pregătirea renunţării. Aproape toţi cei care le-au studiat cu atenţie, după ce au simţit personal golul pe care îl naşte teoretizarea în exces, au ales calea păcii şi a inimii – iubirea sinceră şi necondiţionată faţă de tot ce există. 




*******

 

Energia (articol 2012) 

 

Mai presus de orice altceva energia produce plăcere. Termenul a apărut odată cu explozia ştiinţelor, dar din cele mai vechi timpuri şi până astăzi el este cunoscut în primul rând sub numele de putere. Pentru putere oamenii s-au măcelărit între ei din cele mai vechi timpuri şi până astăzi şi pentru putere ei au făcut adeseori rabat de la orice raţiune. Dar răsplata pentru cel care a obţinut-o, de la primul şef de trib până la politicienii actuali a fost pe măsură - o satisfacţie greu de egalat.
Se ştie că pentru a crea ceva este nevoie de putere, dar puţini ştiu că pentru crearea fiinţelor vii este nevoie de cea mai mare.

Astfel cea mai mare putere pe care poate să şi-o procure omul este puterea de a procrea. Este alimentată direct de la cea mai puternică sursă de energie din lumea noastră, adică de la Soare. Numai el poate oferi suficientă energie unei materii aparent banale să ia viaţă. Prin el se produce cea mai mare plăcere din lumea noastră. O plăcere în faţa căreia nici un om normal nu i-a rezistat dacă a avut posibilitatea să găsească celălalt pol prin care să şi-o însuşească. Energia raţiunii, prin legile universului, a fost întotdeauna mai mică decât energia creaţiei.

Dacă nu ar fi fost instinctul sexual omul nu ar fi putut face niciodată o analogie între plăcerea maximă pe care poate să o obţină şi existenţa Soarelui.
După fluxul solar următoarea materie care produce plăcere fiinţelor vii este aerul. Oamenii cunosc aerul mai ales ca un element primordial de menţinere a vieţii, dar el are şi un rol extraordinar de eliberare a endorfinelor. Respiraţia, ca şi tendinţa de a procrea, sunt instincte ce se cunosc cel mai bine atunci când lipsesc condiţiile de realizare. Lipsa aerului poate produce cea mai rapidă şi mai dureroasă metodă de distrugere a vieţii, iar cei care au simţit vreodată senzaţia de sufocare v-o pot confirma. Este ciudat, dar energia şi plăcerea pe care o produce aerul se poate verifica numai prin scădere.
Mai departe, următoarea sursă de energie/ plăcere pe scara elementelor esenţiale ale vieţii este furnizată de apă. Nu e cazul să aduc prea multe explicaţii acestui fenomen, oricine a simţit măcar odată ce înseamnă un pahar de apă rece după o sete istovitoare.
După apă urmează hrana. Varietatea de satisfacţii pe care ea o oferă a intrat deja în cunoaşterea curentă, e deja folclor. E un domeniu în care orice ignorant poate fi expert.
Ei bine, dacă ne-am convins deja că energia creează plăcerea consider că ar fi şi mai de folos dacă am şti să o canalizăm spre creaţii conştiente.
Înţelegem că cele mai plăceri sunt instincte, şi dacă sunt instincte înseamnă că nu le putem controla deloc. Dar cum ar fi dacă colosală energie a instinctului sexual ar fi pusă la treabă după voinţa noastră? Dacă rezultatul eliberării de energie nu ar mai fi o fiinţă incontrolabilă şi imprevizibilă deţinând doar o sumă de instincte, şi ar fi o fiinţă în care deja a fost sădită cunoaşterea, ce s-ar întâmpla? - Lumea s-ar schimba şi binele ar putea să guverneze această lume!
Dacă obţinând atenţia şi cunoaşterea omul va putea să coordoneze această imensă sursă de energie ce vine direct de la Soare şi să creeze, atunci răul nu ar mai exista în lume. Practic s-ar putea depăşi dualitatea şi diviziunea materiei ar putea înceta. Existenţa în spirite pure nu ar mai fi doar o închipuire aşa cum este acum!
Subiectul înfrânării creaţiei inconştiente prin intermediul sexului este un subiect pe care ştiinţele esoterice l-au dezbătut asiduu de-a lungul vremii. Minţile iluminate au înţeles că dacă se reuşeşte strângerea acestei inegalabile surse de energie în interior se poate crea tot ce vrei, prin ea orice gând poate deveni realitate, sau, ce este mai important, prin ea se poate crea direct starea de orgasm maxim, fără sprijinul materiei.
Vedeţi, noi trebuie să urmăm o cale foarte lungă şi anevoioasă pentru a putea să punem un gând în practică şi să-i creăm o materialitate. În mod normal avem o energie foarte redusă şi ca să reuşim chiar şi în cele mai mici acţiuni avem nevoie şi de un mare ajutor din partea întâmplării. Dar o fiinţă care a strâns în el energia Soarelui şi nu şi-o mai risipeşte pentru zămislirea unei fiinţe printr-un act sexual poate să creeze ce vrea pentru a se bucura de beatitudine. Tot ce voi doar vă închipuiţi, într-un om care a realizat cunoaşterea, detaşarea şi iubirea, se poate realiza instantaneu. El are la îndemână cea mai puternică sursă de energie din lumea noastră şi poate realiza fisiunea atomică în el însuşi. Ce se produce în Soare se poate produce şi în corpul său! Fără ceea ce ne transmite Soarele nici o fiinţă vie nu ar putea exista pe Pământ. El ne transmite codul de existenţă. Un om care a învăţat secretul Soarelui o poate face la fel de bine, dar cel mai important este că el se poate recrea pe sine.
Tabelul hidrogenilor al lui Gurdjieff-Uspenski( deşi acesta nu e cel mai potrivit nume), consemnat pentru prima dată în şcoala numită „ A patra cale” - care începe cu H1- simbolul absolutului şi sfârşeşte cu H12288- simbolul celor mai întunecate şi sfâşietoare stări ale materie - dă energiei ce provine din Soare şi întreţine instinctul sexual numele de H12. Aerul este H192, apa este H386, iar hrana obişnuită este H768.
Spre diversitate trebuie să ştiţi că ne mai hrănim cu H24, H48 şi în cazuri excepţionale chiar cu H6, care împreună cu H12 reprezintă ceea ce se numeşte hrana impresiilor, cea mai puternică sursă de energie ce întreţine fiinţele vii.
În continuare vă voi oferi viziunea mea cu privire la toate aceste lucruri. H48 este obţinut prin privirea, ascultarea, pipăirea, mirosirea sau degustarea unei materii. H24 este totuna cu concentrarea şi poate să apară odată cu obţinerea unei atenţii neîntrerupte cu privire la un obiect, un sentiment, o stare. Revelaţia, care e acelaşi lucru cu creaţia sau descoperirea, produce H12. Este o distanţă enormă între H24 şi H12. Revelaţia este un dar care nu se supune dorinţei, de fapt este invers proporţională cu numărul de pasiuni. Un om poate primi starea de recreare pe principiile adevărului numai dacă a murit pentru această lume, iar şuvoiul dorinţelor a încetat. Niciodată nu se poate trece de la H24 la H12 cât concentrarea are o dorinţă materială şi individuală. Îndeplinirea unei dorinţe poate produce cel mult o emoţie pozitivă care se regăseşte sub forma lui H24. Doar emoţiile negative, tocmai pentru că sunt imprevizibile şi brutale pot produce H12, dar această energie arde şi consumă, rareori contribuind la transformarea unei fiinţei adormite într-una conştientă. Totuși, după o pierdere sfâşietoare unii oameni s-au transformat radical.
Cum vă spuneam H12 mai este furnizat de Soare, ca obiect principal ce descoperă lumea în fiecare dimineaţă, smulgând-o din ghearele întunericului, trezind-o la viaţă. Simbolistica umană a folosit adesea această metaforă. H12 este de asemenea energia sexuală, cea prin care se creează cele mai complexe obiecte de pe pământ - fiinţele vii. Fără enorma energie subtilă a lui H12 nici o fiinţă vie nu ar putea fi creată. Cât priveşte şuvoiul dorinţelor, una singură se poate ridica de la H24 la H12. Este dorinţa de realizare a superiorului, de unire cu divinitate, de dăruire necondiţionată voinţei lui Dumnezeu, lăsând-l pe el să acţioneze şi să gândească în locul tău. Nu este o abandonare a raţiunii cum s-ar crede, ci este o detaşare totală de rezultatele inferioare pe care le furnizează materia grosieră. Este o culme a înţelepciunii omeneşti, de neînţeles din păcate pentru cei care nu au putut să-şi controleze niciodată energia provenită din H12. La acest nivel nu mai există nici un fel de pasiune, iar dacă eu am dat greş, de exemplu, să mă stabilesc în această minunată stare a lui H12 este pentru că lumea care m-a creat a turnat în mine foarte multă pasiune. Acesta este obstacolul meu, aceasta este tristeţea mea. Ştiu că până ce nu voi depăşi orice interes faţă de rezultatele acţiunilor şi gândurilor mele nu voi putea să depăşesc starea lui H24 decât sporadic şi efemer. Prin 2010 cineva mi-a spus: „ Ok, e minunat ce ai scris, dar ce nevoie era de cărţi?” Nu prea l-am înţeles! Acum, meditând la cele spuse, cred că dacă aş fi păstrat totul pentru mine aveam şanse mult mai mari să mă transform. Aş fi putut evita multe confuzii şi interpretări greşite!

Revenind la tabelul hidrogenilor, dacă H12 este energia furnizată de revelaţie, atunci H6, maximul energie care poate fi procurată pe pământ, este furnizată de beatitudine. Yoghinii autentici o ating prin starea de samadhi, unele persoane, foarte puţine pe acest pământ, o obţin spontan şi inexplicabil. Este ca o explozie de înţelegere orbitoare, este răspunsul la toate întrebările şi soluţia tuturor dilemelor. O fiinţă stabilită în H6 poate rămâne neatinsă chiar dacă întreg Pământul arde iar Soarele curge de pe cer. O astfel de fiinţă s-ar putea recrea singură cu tot cu lumea ce o înconjoară până la atingerea stării superioare.
Despre H3 şi H1 putem şti doar că sunt energii inaccesibile înţelegerii şi folosirii individuale. Putem spune că ele există numai potenţial, nu le putem verifica niciodată.



Atenţia (articol 2012)

 

Dacă omul se prezintă în continuare jalnic la întâlnirea cu viaţa de vină este numai lipsa de atenţie. Referiri la acest aspect se fac atât în științele esoterice cât și în cele mai citite cărți din lume - Biblia, Coranul, Upanişadele, Bhagavad Gita. Aceste cărţi sunt asemeni copacului mistic, cu coroana şi frunzele îndreptate spre pământ dar cu rădăcinile în cer, astfel încât învăţătura lor nu se va usca niciodată.

Limbajul esoteric a creat de numeroase ori probleme profanilor, dar el este necesar din cel puţin două puncte de vedere. Pentru că pe de o parte prin el se încearcă exprimarea unor trăiri şi idei mult superioare vieţii de rutină, iar pe de altă parte el este ca o probă elementară pentru cel care vrea să intre într-o şcoală de elită – „Şcoala realităţilor eterne”.
Dar mai sunt unele învăţături foarte vechi care dintr-un motiv sau altul nu s-au putut concretiza într-o carte până de curând. Una dintre acestea este „ A patra cale” a lui P.D. Uspensky, scrisă la începutul secolului XX. Dacă ar fi să privim lucrurile numai din punct de vedere liniar am putea spune că e o adevărată minune că această învăţătură antică nu s-a pierdut, dar dacă suntem atenţi ne dăm seama că totul se pierde numai Adevărul nu. Ea a existat dintotdeauna dar a aşteptat într-o stare de conservare potrivită apariţia unui om cu un intelect suficient de dezvoltat pentru a fi asimilată. Spunem asta pentru că tabelul hidrogenilor şi teoria octavelor expusă în cartea „ A patra cale” a lui Uspensky întrece prin complexitatea sa tot ce s-a mai scris despre crearea omului nou, precum şi despre metodele prin care Realitatea funcţionează în univers.
Conform acestei şcoli omul se află în această stare jalnică de existenţă datorită somnului în care îşi petrece cea mai mare parte a vieţii. Mai departe se spune că recunoscând că şi-a petrecut aproape toată viaţa în somn omul are şansa să se trezească. Trezindu-se el are dreptul să moară, iar murind se poate naşte.
Deşi autorul este cât se poate de obiectiv şi limbajul său este în concordanţă cu ceea ce exprimă noi nu-l mai putem înţelege şi putem fi cel puţin contrariaţi de cele afirmate. Cum ar putea recunoaşte un om care se respectă „ că doarme”?!
Voi încerca în cele ce urmează să traduc în limbajul omului obişnuit adevărurile incontestabile de mai sus. Somnul la care se referă Uspenski nu poate fi altceva decât lipsa de atenţie. Nu mă refer numai la neatenţia din lucrurile cotidiene, cea care îi face pe unii să cadă în gropi ziua în amiaza mare ci mă refer mai ales la lipsa de atenţie faţă de lucrurile vii – realitatea din noi şi de pretutindeni. Cum ar fi şi câte neajunsuri nu s-ar evita dacă omul ar putea înţelege că tot ce caută şi îşi doreşte din universul colosal al miliardelor de ani lumină se află în întregime în interiorul său?!
Continuând analogia cu cele expuse de Uspenski, dându-şi seama că şi-a trăit aproape întreaga viaţă în neatenţie şi întâmplare, omul poate să înţeleagă rolul atenţie şi modul cum şi-o poate însuşi. Detaliem după cum urmează:
Obţinerea atenţie înseamnă trezire. Fiind atent la lucrurile vii, de fapt la lucrurile care se află în interiorul său şi care nu se schimbă după voia întâmplării, omul îşi poate pierde interesul faţă de lucrurile morbide şi imaginare care îl preocupă acum. Din acel moment se poate spune că el are dreptul să moară pentru această lume goală şi deşartă pentru că prin atenţia din sine a descoperit existenţa unei lume nemărginit mai frumoase şi mai sigure decât cea în care a visat până acum. Acum se poate spune că el se naşte pentru Realitate, adică poate să descopere existenţa a ceea ce se află mai presus de aparenţele care l-au înşelat atâta amar de vreme.
Astfel moartea care v-a speriat probabil în succesiunea – somn, trezire, moarte, naştere, nu înseamnă altceva decât dezbrăcarea de omul vechi cu care v-aţi învelit până acum pentru a ieşi la lumină ca nişte oameni suficienţi prin voi înşivă.
Mi-am permis să scriu acest articol pentru că atenţionând că acest blog este o pagină pentru spirit este puţin probabil ca cineva care nu are interes faţă de lucrurile care depăşesc atenţia obişnuită să fi ajuns cu lectura până aici. Dar un om care vrea să înţeleagă sensul existenţei şi motivul pentru care se află pe acest Pământ poate primi ajutor de la orice cuvânt şi de la orice fir de iarbă…
Tot ce îi trebuie la început unui astfel de om este voinţa. Apoi el poate obţine ceva extraordinar dacă îşi face o regulă din a fi atent la viaţa din el mai înainte ca ea să se materializeze în lucruri sau în nume. Cel mai simplu este să fie atent la sunetul din clipa prezentă, dar nu la mesajul pe care îl poartă nişte cuvinte, ciripitul pasărilor, huruitul roţilor pe asfalt sau glasul tunetului. El trebuie să fie atent numai la vibraţia pe care o poartă sunetul din clipa prezentă, mereu şi mereu în această clipă, abandonând orice încercare a minţii de a crea o imagine din ea.
Dar această atenţie solicită extrem de multă energie şi nici o sursă de pe Pământ nu o poate furniza. Trebuie să fim corecţi şi spunem asta încă din capul locului. Din fericire Realitatea nu ne-a lăsat fără soluţii. Este însăşi atenţia, ascultarea sunetului din clipa prezentă, care devine un perpetum mobile ce se poate păstra aproape la infinit deşi, trebuie s-o spunem, doar în locuri izolate.
Această stare de beatitudine, la care s-a mai făcut referire şi în alte scrieri, nu poate fi înţeleasă de un om obişnuit, dar dacă el ar putea compara trăirea maximă din cel mai bun moment al vieţii sale cu aceasta ar vedea că ea este practic nesemnificativă. Un om obişnuit ce-şi trăieşte aproape toată viaţa în somn, cel mult, îşi poate doar închipui cum este să fii fericit!
Atenţia creează tocmai acest lucru – realitatea, şi în realitate, făcându-se o analogie cu lumea noastră mică, este mult mai bine decât în închipuire. Sigur, un om obişnuit va afirma că lumea cunoscută prin intermediul simţurilor grosiere este singura care poate să-i ofere suport real pentru fericire, dar el uită că fericirea este o stare ce nu trebuie obligatoriu asociată de o anume materialitate. Un om fericit ar trebui să fie treaz, şi cum să fie treaz dacă nu este atent?! Cine a fost cel fericit? Cel care deja nu mai este, cel care s-a stins odată cu visul cel vechi când unul hidos a venit peste el?...
Este important să ştim că pentru a controla efectele nedorite trebuie să le cunoaştem cauza, iar pentru a cunoaşte cauza trebuie să fim omul nou care s-a născut pentru Realitate.
Desigur nu sunt de acord ca trecerea la omul nou să se facă prin mijloace brutale dispreţuind natura şi şcoala pe care ea o oferă. Oricum, dacă se poate, condiţiile în care trăim acum, fiind grele, sunt cele mai bune pentru a realiza transformarea. Trecerea din gând în non gând şi invers aşa cum foarte frumos ne învaţă zazenul poate fi o pregătire extrem de necesară.
Omul nou poate să apară numai după ce omul vechi şi-a realizat inutilitatea şi ineficienţa. Deci nu este pentru tineri pentru că ei trebuie să se convingă prin ei însăşi că materialitatea aceasta haotică şi dură nu le poate oferi nici o soluţie de lungă durată.
Totuşi atenţionez că obţinerea atenţie, moartea pentru această lume şi naşterea pentru Realitate nu trebuie privită ca o sursă de avantaje. În această lume noi suntem deja un efect, cauză putem fi doar pentru lumea viitoare.
Viaţa se transferă din formă în formă oricum, indiferent dacă esenţa mai poate păstra ceva din memoria materializării precedente. Indiferent dacă te vei naşte mereu în 1970(citeşte anul în care te-ai născut fizic) aşa cum afirmă această sursă, sau vei urma succesiunea timpului, aşa cum afirmă altele, viaţa din noi nu se va putea pierde niciodată.
Dar dacă nu te simţi pe tine acum când eşti viu atunci când o vei mai face?