vineri, 18 octombrie 2013

Iubirea - primul născut al Vieții

Cu adevărat Iisus Hristos a fost fiul lui Dumnezeu deoarece Iubirea este primul născut al Vieţii.
De când a apărut universul, prin mijloace tainice şi de neînţeles pentru noi, Iubirea se naşte din Dumnezeu Absolut şi cu ajutorul Cunoașterii intuitive devine cale de menţinere a Vieţii în fiinţele manifestate.
Cu adevărat Iisus Hristos este Domnul Iubirii şi nimeni nu poate ajunge la Tatăl Ceresc - Viaţa Veşnică, fără mijlocirea Fiului. Numai prin intermediul iubirii omul poate primi fericirea, bucuria, pacea.
Viața în iubire, atât de frumos expusă în Noul Testament, nu ne permite nici o clipă de uitare de sine, îndemnându-ne permanent la veghere şi atenţie.
Iluminarea în creştinism este un proces permanent şi ajutorul trinităţii - Viaţă, Iubire şi Cunoaștere intuitivă - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt vine în primul rând prin credinţă şi rugăciune.
Iisus Hristos a fost cu siguranță fiul lui Dumnezeu pentru că el și-a cunoscut Sinele.



joi, 1 august 2013

Puterea vindecătoare a realităţii

Realitatea este tot ce avem! Asfaltul de sub picioarele noastre este real, scaunul pe care staţi este real, apa pe care o beţi este reală, pixul pe care îl ţineţi în mână este real. Cea mai mare tâmpenie pe care o pot face oamenii însetaţi de spiritualitate este să se sprijine pe imaginaţie omiţând realitatea vie care e în percepţia simţurilor lor. Dacă vreţi o definiţie simplă a nebunie atunci ea nu este altceva decât încercarea de percepere a unei lumi superioare de către o fiinţă aflată într-o lume inferioară. Este mai mult decât probabil să existe lumi superioare în care Realitatea să aibă o altă formă şi un alt conţinut dar ea nu trebuie căutată înainte de vreme.
Se vorbeşte despre lumi pure în care între dorinţă şi realizare nu este nici o diferenţă, despre lumi cuantice, despre lumi astrale, despre locaţii în univers mult mai apropiate de absolut, dar la ce bun, dacă ele ne întreţin doar imaginaţia?! Îmi plec privirea în pământ căci şi eu am făcut greşeala aceasta…  
Dacă suntem aici trebuie să ne facem datoria aici! Dacă ni-l închipuim pe Dumnezeu a fi altceva decât Viaţa-Realitatea şi devenim lunatici nu facem deloc voia lui. Dumnezeu dacă ne-a dat o realitate palpabilă ea nu trebuie socotită iluzorie luând ca realitate închipuirile minţii noastre numindu-le percepţii subtile.
Realitatea, Iubirea de Realitate şi Cunoaşterea Realităţii este tot ce avem ca sprijin pentru viaţa noastră!
Vindecaţi-vă de nebunie, întorcându-vă la autoobservare în această lume vie şi reală! Tot ce vedeţi şi tot ce atingeţi este real în această lume
Faceţi-vă datoria aici atât social cât şi religios şi lăsaţi în grija lui Dumnezeu situaţia voastră de după moarte. Dumnezeu Viaţa şi Realitatea ştie cel mai bine ce vă trebuie vouă cu adevărat!



sâmbătă, 13 iulie 2013

Vreau să iubesc

Raţiunea îmi cere insistent ca propoziţiile ce urmează să rămână secrete, o simplă afirmaţie făcută într-un moment de indescriptibilă emoţie interioară, un moment din acela când întreaga viaţă şi parcă întreg universul se reduc la o trăire şi la o idee. Dar sufletul meu nu e de acord cu această opinie a raţiunii şi insistă să las această trăire să curgă fără nici o oprelişte, fiindcă el crede că acel moment de adevărată magie pe care l-a trăit poate fi transmisibil şi înţeles la justa lui valoare. Îmi ascult sufletul aşadar şi sper ca măcar cineva vreodată, citind aceste rânduri, să aibă ca şi mine sentimentul viu că iubirea dăruită indiferent cui şi fără nici un motiv este adevărata frumuseţe a vieţii.


Doamne, vreau să iubesc!

Vreau să iubesc şi să vindec, vreau să trăiesc în dragoste!
Atâta timp am trăit fără iubire, atâta timp am tremurat în întuneric, atâta timp am suferit şi am suferit încât totul s-a făcut întuneric şi frica aproape m-a răpus.
Acum vreau să iubesc, Doamne, vreau să iubesc fără nici o condiţie, vreau să mângâi orice făptură, vreau să strâng în braţe orice fiinţă, vreau să reînvii orice inimă, vreau să bucur orice suflet, vreau să luminez orice trup, vreau să bucur orice privire!
Vreau, Doamne, să iubesc, vreau să iubesc şi să fac bine, vreau, Doamne!
Uită-te la mine, Doamne, şi fă ca acest lucru să devină realitate!

---



Cum ar fi dacă rostind doar nişte cuvinte omul ar putea să-şi crească vibraţia propriei materii?
Ce vrajă s-ar petrece cu el şi ce măreaţă i s-ar dezvălui lumea! Dar fiindcă lucrurile nu pot fi atât de simple şi nu este posibil să te apropii de realitatea magică a lui Dumnezeu fără sacrificii şi supraeforturi omul poate doar spera la sclipiri sporadice care să-i amintească că în spatele aspectului fizic al lucrurilor există ceva mult mai important şi mai frumos .
Cuvintele „vreau să iubesc” rostite apăsat şi cu o vibraţie superioară rostirii cuvintelor cotidiene poate reprezenta o astfel de sclipire de nedescris.
Orice om are posibilitatea de a adapta rugăciunea de mai sus firii sale, tot ce e important este să se păstreze vibraţia ridicată a lui „vreau să iubesc” în momentul rostirii, scăzând în acelaşi timp densitatea propriei materii prin dezinteresul total şi necondiţionat faţă de orice altceva ce ar putea să-i mai treacă prin minte.
Vreau să iubesc” poate institui una din cele mai mari energii transformatoare din viaţa unui om. Şi atunci „vreau să iubesc” nu va mai cuprinde doar ceea ce există în afara lui, ci şi ceea ce există în el. Depresia, îngrijorarea, teama şi tot ceea ce macină mintea unui om nu mai există! Rămâne doar „vreau să iubesc” – Voinţa care îl protejează de moarte şi întristare.