miercuri, 28 mai 2014

Despre chakre

Scopul tuturor practicilor spirituale este realizarea sinelui, ca esență divină, indivizibilă, indestructibilă și eternă în chiar propria noastră ființă.

Deschiderea chakrelor și uniunea cu Tatăl Ceresc prin ridicarea energiei kundalini, primirea luminii pranice și slujirea în conștiință ajută tocmai acestui scop, fiindcă abandonându-ne divinității nu noi spunem că suntem Dumnezeu, ci Dumnezeu din noi spune: Eu sunt Dumnezeu.

Lupta cu diavolul din povestirile sfinţilor şi marilor yoghini este o expresie a dezechilibrului din anumite chakre, neajuns ce dispare odată cu realizarea uniunii cu Totul și deschiderea completă a lui sahasrara. Diavol se traduce prin adversar. Sentimentul de uniune cu totul alungă iluzia adversarului, căci ce adversar ar putea avea Totul?!

*
Scopul creaţiei şi manifestării este realizarea formei personale a lui Dumnezeu prin ridicarea în conștiință a bunăvoinţei, iubirii, iertării, bucuriei de a trăi, stăpânirii de sine, păcii interioare.
Prin prezența Sinelui din inima noastră toţi suntem fii şi fiice ai lui Dumnezeu şi aşa cum, de exemplu, fiul calului ajunge cal si fiul vulturului ajunge vultur, tot aşa prin maturizare fiul lui Dumnezeu ajunge Dumnezeu. În Evanghelii se foloseşte expresia „Fiul Omului” cu referire la Realitate şi Devenire.
În univers există probabil paramiliarde de mitologii asemănătoare celei create în jurul lui Iisus ca fiu a lui Dumnezeu şi toate sunt adevărate, fiindcă au la bază un principiu etern şi imuabil conform căruia prin evoluţie spirituală fiinţa vie se integrează în Dumnezeu- Viata şi îşi recunoaşte în sfârşit adevărata identitate.
Chakrele sunt o corespondenţă corporală a celor mai puternice sentimente ale omului.
Mutarea atenţiei şi intensificarea activităţii în chakrele superioare: a inimii (anahata) - centrul iubirii, a gâtului (vishuddha)- centrul purificării şi a expresivităţii, a porţiunii dintre sprâncene (ajna) – centrul conştiinţei și al respectului față de viață, a zonei din vârful capului (sahasrara) – trăirea divinităţii şi realizarea uniunii cu Totul este tot ce vă pot recomanda mai bun.
Bucuria gândului bun, a cuvântului bun şi a faptei bune începe prin simţirea în inimă şi continuă până în sahasrara.
Din motive de securitate ajna trebuie să rămână permanent un punct fierbinte, un ochi vigilent care văzând totul destramă iluzia înainte de a produce daune.

Este foarte important să vă deschideți mai întâi chakrele care țin de integritatea fizică începând cu muladhara, svadhisthana, manipura și apoi să vă concentrați asupra celor spirituale. Dacă deasupra ombilicului se resimte durere înseamnă că manipura este blocată de unele emoții negative, vechi și reprimate. Le puteți rezolva doar prin iertare și autoiertare. Apoi urmează calea largă a echilibrului și a încrederii în sine.

*
În această lume munca este numai un pretext. Nevoia este mai mult decât necesară fiindcă numai prin ea se poate ajunge la înțelepciune. Dumnezeu de-a gata nu merită nici un respect, și din fericire așa ceva nici nu există, dar Dumnezeu ajuns Dumnezeu prin propriul său efort și sacrificiu merită toată închinarea noastră. Dumnezeu există concomitent sub trei aspecte: Viață impersonală, Sine Suprem și Personalitate Supremă Divină. Când omul își recunoaște Sinele Suprem din inimă se unește cu Viața impersonală și realizează prin sine însuși Personalitatea Supremă Divină.
Face parte din esența noastră să realizăm trăsăturile divine: nemurirea, cunoașterea obiectivă, conștiința neîntreruptă de sine, capacitatea de a readuce sufletul în corp, vindecarea instantanee, tratarea tuturor oamenilor ca pe ființe egale cu noi, renunţarea și multe altele.
Cei care au realizat Persoana Divină precum Krașna, Vishnu, Şhiva, Buddha, Iehova, Allah, Iisus s.a. au fost mai înainte de toate oameni printre oameni și au evoluat prin cunoașterea Sinelui. Cunoscându-și Sinele ei au intrat în comuniune cu Tot ce există şi au obţinut puteri enorme pe acest Pământ şi în acest Univers.
Ceea ce știm noi despre ei din cărți este puțin, dar în același timp extrem de prețios, ceea ce trebuie să mai aflăm pentru a ne uni cu ei în viață și cunoaștere divină este hotărât să obținem fiecare în parte prin propriul nostru efort și sacrificiu.

***
Trezirea lui kundalini ar trebui să fie o sărbătoare fiindcă prin ea se deschid nenumărate posibilități de comunicare cu divinul. Totuși în anumite cazuri ea produce probleme.
Iată cel mai bun sfat pe care pot să-l dau celor atacați de teroarea kundalini: evitați-i pe toți cei care vă contestă sinele! Fără îndoială voi l-ați cunoscut fiindcă altfel nu ați fi afectați de pierderea a ceea ce nu ați avut. Maeștri, prieteni, familie, orice-ar fi în viața voastră aparent benefic dar care în fond vă tulbură și vă distruge încrederea în sine este o tovărășie rea ce trebuie oprită fără întârziere. Renunțați la orice comunicare intimă cu ei. Păstrați-le cele mai pure gânduri și sentimente dar nu le mai permiteți niciodată să intre în spațiul vostru interior. Pentru nevoile sufletului comunicaţi doar cu divinul. Întoarceți-vă la sinele care v-a umplut inima de bucurie până de curând și vedeți cum mintea voastră în căutare de confirmări v-a adus în situația neplăcută în care vă aflați. Cea mai mare greșeală pe care ați făcut-o este că după ce v-ați cunoscut sinele v-ați dus să-i întrebați pe alții de autenticitatea căii voastre. Iar ei, în mod firesc neputând înțelege ceea ce nu poate fi înțeles cu mintea v-au contestat calea și v-au distrus încrederea în sine.
Ajunge atâta rătăcire! Întoarceți-vă în voi înșivă și vedeți-vă acolo adevăratul vostru maestru!


***
Hrana cu lumină este în primul rând hrană pentru suflet, o sursă continuă de emoţie şi entuziasm în favoarea evoluţiei.
Capacitatea ei de a înlocui hrana fizica este posibila numai odata cu dezvoltarea corpurilor subtile (pranic, emoţional, mental, astral, eteric şi cauzal). Căutarea hranei și procesarea ei însa coincide cu experimentarea vieții și obținerea înțelepciunii, astfel încat numai cel deplin înțelept care și-a realizat Sinele, identic cu Viata indivizibilă, care susține toate ființele, și prin aceasta se simte unit cu tot ce există, are puterea și dreptul de a renunța, dacă vrea el, la munca pentru procurarea hranei.
Sinele nu poate fi vazut, exprimat sau gandit, el este deasupra manifestării, fiindcă este sursa ei. Simbolul Soarelui care ne scoate din ignoranța fricii și a întunericului este unica noastră posibilitate de a ni-l reprezenta, iar lumina lui este echivalentă cu conștiența noastră.
Având suficiente motive să creadă ca tot ce mai are de făcut este să unească energia kundalini, energia atomică, enormă și subconștientă a propriului său corp cu energia întregului univers în sahasrara omul obține supraconştienţa intuitivă și liniștea vieții veșnice.

Nu am sa vă ascund că aceasta este încercarea supremă a ființei omenești, cea mai terifianta dintre toate, dovada absolută de dragoste și dăruire fată de unicul Dumnezeu - Ființa noastră. Să aveți răbdare și încredere în voi înșivă, fiindcă ce înseamnă doi-trei ani de groază și acută amenințare a nebuniei pe lângă conștiența și liniștea vieții veșnice.

luni, 3 martie 2014

Calea cunoaşterii Sinelui

Există momente în viață când realitatea poate fi văzută şi exprimată. Noi le numim clipe de conştienţă de Sine, adică clipe de cunoaştere a adevărului.
Un fior ciudat mă învăluie şi deşi cuvintele îmi vin cu greutate ştiu că ceea ce voi spune în continuare este un moment de luciditate și adevăr.
Cu mici excepţii omul trăieşte în continuare într-o mare suferinţă. În trecut ea îşi găsea expresia mai ales în trup. Intemperiile naturii, foamea şi sabia îl loveau fără milă. Acum aceste anomalii s-au mai diminuat, dar suferinţa a rămas aceeaşi pentru că ea s-a mutat în minte. Satisfacerea simţurilor, bogăţia şi gloria evident nu ne mai pot ajuta. Să greşeşti e omeneşte dar să persişti în greşeală este deja absurd.
În fine, e cazul să luam taurul de coarne şi să vedem ce ne creează suferinţa. Norocul şi neşansa nu vor dispare din lume, bătrâneţea şi despărţirea de fiinţele dragi minţii noastre nu vor înceta, dar o soluţie ca suferinţa să nu mai bată atât de violent în noi există.
Am spus că trebuie să luam taurul de coarne, dar de fapt ar fi fost mai bine să spun că trebuie să luam dracul de coarne, pentru că după o eternitate de căutări concluzia mea finală și definitivă este că frica este cauza primordială a suferinţei. În limbaj popular frica poartă numele de drac şi această mizerie trebuie scoasă odată şi odată afară.
Am căutat cu ardoare o forţă mai presus de orice care să-mi alunge frica şi îndoielile. Am căutat printre îngeri şi am întrebat de Dumnezeu. M-am dus la biserică şi m-am târât pe jos în genunchi. M-am umilit, am plâns și am renunţat la toate credinţele mele interioare, acceptându-le pe ale altora, în speranţa că liniştea se va institui în mine şi în sfârşit voi fi fericit. M-am frânt ca o trestie şi mă mai ţineam doar în aţe. După foarte mulţi ani în care m-am simţit foarte puternic controlul meu psihic era acum spre final. Ravagiile a ceea ce în filozofia ocultă este cunoscut ca trezirea lui kundalini erau în floare. Singurul om în fața căruia mi-am deschis sufletul, cel pe care l-am mai prezentat pe parcursul acestui blog cu inițiala N., mi-am dat seama că nu mai putea să mă înțeleagă, vorbindu-mi doar de lucruri din care frica din mine reținea numai ceea ce putea să o alimenteze!!! Ideile despre care îmi vorbea precum „ distrugerea esenţei (sufletului) când emoţiile negative intră în ea” îmi sunau în minte ca o ameninţare iminentă şi devastatoare. Eram într-o stare groaznică şi el nu realiza desperarea în care trăiam, vorbindu-mi în continuare de lucruri care nu făcea decât să-mi obosească mintea şi să-mi întreţină frica. Desigur el avea mintea plină de intenţii bune, dar nu putea face nimic, pentru că acum înţeleg: omul poate face ceva bun pentru el numai dacă şi-l face singur. Această concluzie s-a întărit, iar acum este absolută: numai sinele ne poate ajuta, nu există nici o forţă în tot universul dacă noi nu suntem prezenţi. Cuvintele sunt literă moartă dacă nu îşi găsesc locul potrivit în care să vibreze, cel mult pot deveni săbii care să adâncească suferinţa. Fără participarea fiinţei interioare, fără sine, Dumnezeu este un simplu cuvânt, dar când teoria îşi găseşte reflectarea în practică apare adevărata înfăţişare a lui Dumnezeu – omul însuși în multitudinea sa de forme și exprimări.
Așadar viaţa este a fi şi dacă nu există a fi nu există nici întrebări asupra modului cum ceva trebuie să fie. Suntem pe tărâmul lui a fi şi soluţiile trebuie căutate în lumea lui a fi.
S-ar putea invoca faptul că universul este al zeilor și al dumnezeilor, dar dacă noi nu am fi vii faţă de cine ar mai fi ei zei și dumnezei?! Oare nu e cazul să vedem că aceste fiinţe măreţe nu sunt decât posibilităţile noastre şi că în afara vieţii indivizibile, precum în noi așa în tot universul nimic nu mai există?! Precum este apa în care trăiesc peştii, precum este aerul în care respiră toate vietăţile aşa este Viaţa - atmosfera şi substanţa subtilă care unifică toate fiinţele şi le dă statutul de a fi vii, un continuum permanent şi indivizibil, şi cine cunoaşte o părticică a ei, respectiv propria fiinţă, o cunoaşte în întregime şi moartea nu-l mai poate răpune. Fiindcă el intră în posesia celei mai desăvârşite cunoaşteri şi înţelege că ceea ce este viu acum aşa va rămâne pentru totdeauna, că numai forma poate suferi schimbări, de dragul frumuseţii şi diversităţii. Din acel moment el nu mai vede nici un rău, şi fericirea care nu-i mai poate fi luată se depune pe formă sa şi îi străluceşte pe faţă.


*

Cum a apărut frica în lume, şi mă refer la frica de moarte în primul rând precum şi la cea faţă de "judecata de apoi"? Înainte de apariţia civilizaţie moartea făcea parte din viaţă şi nimeni nu-i dădea semnificaţia îngrozitoare care i se dă astăzi. Păi să vă spun. Nişte şmecheri s-au gândit cum ar putea să profite de munca altora şi au declarat că nu Sinele Suprem neseparat de tine este imanent, omniprezent, indivizibil și indestructibil ci o anume individualitate și persoană însărcinată să ne judece și să ne pedepsească. Acum îi înţeleg, au vrut să menţină controlul, dar eu care am posibilitatea să văd adevărul de ce aş mai avea nevoie de frică? Conştiinţa, simplu lucru de a şti că „ce ţie nu-ţi place altuia nu face” pentru mine e arhisuficient şi ţarcurile exprimate prin legi represive eu nu le mai suport, nici pe cei care le tot inventează.
Eu sunt viaţa tuturor formelor de viaţă şi frica care cauzează moartea pe mine nu mă mai poate răpune! Nimic nu mi se poate da și nimic nu mi se poate lua. Lucrurile, prietenii şi membrii familiei se pot roti în jurul meu, se pot naşte, îmbătrâni şi muri pentru că ele sunt forme ale minţii, dar eu, Sinele, nu voi putea fi modificat niciodată.
Acelaşi voi rămâne, viu şi cald în mine şi pretutindeni, şi dacă poţi, semene al meu, ascultă-mă din interiorul tău, alungă-ţi frica şi priveşte viaţa cu încredere!
Tu eşti sensul şi scopul acestui univers, nu-ţi mai irosi nici o clipă din viaţa ta gândind răul şi lăsându-l în felul acesta să pună mâna pe tine.


*

Lumea este ca o mocirlă unde germinează o sămânţă. Ea se transformă în plantă şi când planta înfloreşte se descoperă Sinele.
Atunci realizezi că deşi pari o părticică infimă dintr-un întreg incomensurabil tu eşti întregul fiindcă informaţia în universul acesta circulă cu viteza vieţii și tot ce simte altul poți simți și tu.
Toate nodurile corpului tău se dezleagă şi Dumnezeu-Viaţa începe să se exprime prin tine. Corpul, mintea și sentimentele se unifică în tine și intri în armonie cu universul.
Dar Dumnezeu-Viața nu te obligă; dacă corpul ți-e plin de noduri-chakre închise care nu permit energiei să circule liber el nu se face simțit. Deschiderea acestor chakre este sarcina fiecărui om în parte prin meditație, efort și sacrificiu.
Cu mintea (analitică) care este un instrument și un spin operezi nodurile care se află în tine şi le deschizi. Cu mintea care este un spin scoţi un alt spin care este iluzia din tine. Apoi unificând faptele şi conştiinţa trăiești, în sfârşit, de dragul tău, de dragul Sinelui.


sâmbătă, 15 februarie 2014

Amprenta vieţii

În mine este Sinele, spiritul vieţii, amprenta vieţii! Chiar dacă întreaga viaţă organică a universului ar dispare din cauza unor accidente inimaginabile şi nu ar mai rămâne decât praful întunecat amprenta vieţii tot nu ar putea fi ştearsă! Cunoscând acest lucru, fiind conştient de sinele meu nemuritor şi indestructibil mă liniştesc şi-mi spun că nu contează când şi cum se va dispersa actuala mea formă, căci sigur voi reveni la loc. Şi cum să nu fie aşa dacă dincolo de fabulaţiile creaţionismului primitiv, cu proastă lui interpretare, Dumnezeu-Viaţa, chiar din praful cosmic, sub acţiunea forţelor naturii, ia formă organică, începând cu formaţiunile unicelulare şi apoi în miliarde de ani ajunge la forme evoluate, aşa cum este omul?!
În orice fărâmă de praf este spiritul vieţii şi orice s-ar întâmpla, Dumnezeu - viaţa din noi, nu ar putea să dispară complet niciodată. Iar timpul cât durează lipsa vieţii ar putea s-o măsoare doar cineva care este în viaţă! Şi dacă nu ar mai fi nimeni în viaţa evoluată, în acea formă care poate percepe experimentarea și implicit suferinţa, atunci cât ar putea dura lipsa vieţii?! Nici o secundă, fiindcă conştiente de timp nu sunt decât formele animale evoluate sau cele mai presus de ele. Fără aceste forme conştiinţa timpului nu ar exista, şi practic între două clipe când Dumnezeu are capacitatea de a deveni conştient de sine nu există nici o distanţă. 

Adevărata sursă a durerilor noastre este că suntem Dumnezeu și nu credem asta.