sâmbătă, 15 februarie 2014

Amprenta vieţii

În mine este Sinele, spiritul vieţii, amprenta vieţii! Chiar dacă întreaga viaţă organică a universului ar dispare din cauza unor accidente inimaginabile şi nu ar mai rămâne decât praful întunecat amprenta vieţii tot nu ar putea fi ştearsă! Cunoscând acest lucru, fiind conştient de sinele meu nemuritor şi indestructibil mă liniştesc şi-mi spun că nu contează când şi cum se va dispersa actuala mea formă, căci sigur voi reveni la loc. Şi cum să nu fie aşa dacă dincolo de fabulaţiile creaţionismului primitiv, cu proastă lui interpretare, Dumnezeu-Viaţa, chiar din praful cosmic, sub acţiunea forţelor naturii, ia formă organică, începând cu formaţiunile unicelulare şi apoi în miliarde de ani ajunge la forme evoluate, aşa cum este omul?!
În orice fărâmă de praf este spiritul vieţii şi orice s-ar întâmpla, Dumnezeu - viaţa din noi, nu ar putea să dispară complet niciodată. Iar timpul cât durează lipsa vieţii ar putea s-o măsoare doar cineva care este în viaţă! Şi dacă nu ar mai fi nimeni în viaţa evoluată, în acea formă care poate percepe experimentarea și implicit suferinţa, atunci cât ar putea dura lipsa vieţii?! Nici o secundă, fiindcă conştiente de timp nu sunt decât formele animale evoluate sau cele mai presus de ele. Fără aceste forme conştiinţa timpului nu ar exista, şi practic între două clipe când Dumnezeu are capacitatea de a deveni conştient de sine nu există nici o distanţă. 

Adevărata sursă a durerilor noastre este că suntem Dumnezeu și nu credem asta.