joi, 18 iunie 2015

Energia Kundalini

Este de la sine știut că orice acțiune presupune o energie necesară. Ca să miști un pai e nevoie de o anumită energie, iar ca să scrii o carte e nevoie de alta. Dar ca să devii conștient de Sine oare ce cantitate și ce fel de energie trebuie să folosim?! Răspunsul meu este: toată energia care e în posibilitățile ființei noastre până la ultima picătură! 
Aș vrea foarte mult să vă fac să înțelegeți pe parcursul acestei cărți ce înseamnă conștiința de Sine și ce oportunități inegalabile de împlinire poate ea să ofere. Dar când la îndemâna noastră este cea mai puternică sursă de energie ce poate fi folosită de ființa omenească oare ce ne împiedică să o folosim? Iată răspunsul: informarea greșită, frica, lașitatea și interpretările religioase.
Energia Kundalini a fost extrem de răuvoitor expusă atât de dogmatica religioasă, cât și de știință. Mare păcat, spun, căci neprimind o informare corectă omul a pierdut o mare ocazie de a se debarasa de iluzie devenind propriul său stăpân.
Monahii au confundat-o cu „satana”, iluzie cu care ei au „binecuvântat” umanitatea, oamenii de știință nu au putut să o treacă prin aparatele lor, să le miște acele, psihiatrii au considerat-o un pericol pentru minte deoarece indivizii care o atestau aveau tendința să iasă din turma oilor, încercând să devină ei înșiși stăpânul.
Era o tendință inconvenabilă. Cum ar fi fost o societate alcătuită numai din stăpâni?! În ea fiecare ar trebui să muncească ca să-și fie propriul său furnizor de bunuri. Fiecare ar trebui să consume doar atât cât produce prin muncă sa, și nu prin înșelarea aproapelui.
Cum ar fi fost o astfel de lume? Corectă pentru oamenii buni, dar inacceptabilă pentru șarlatani! Și ce s-au gândit aceștia din urmă?... Tot ce ar putea să-i mulțumească pe oameni reieșind din sine, fără intermediari și taxe aferente, să fie declarat că vine de la „satana” și numai ce trece prin fața altarului (pardon, prin fața măsuței de colectat taxe de fraieri) să fie declarat că vine de la Dumnezeu.
Ați observat ce influență poate să aibă o reclamă de treizeci de secunde asupra minții voastre ?! Aproape că reușește să vă înșele rațiunea determinându-vă să cumpărați lucruri de care nici nu aveți nevoie. Dar cum s-ar fi putut să nu cumpărați produsele „sfintei biserici”, când de milenii „televizorul” vostru este pe un singur canal și vă difuzează aceeași reclamă?! Din această cauză nu e niciun secret că ați ajuns să o visați și noaptea, iar uneori să plăsmuiți aievea câte un monstru descris pe acolo...

Dar haideți să schimbăm subiectul, lăsând la o parte aceste minciuni atât de evidente. Nu de mult la o prestigioasă universitate americană s-a făcut un experiment, oarecum ciudat, menit să-i ajute pe cercetători să-și explice ce anume îi determină pe oameni să se comporte ca niște brute atunci când au putere totală asupra aproapelui. Motivul exact al experimentului au fost relatările din media americană cu privire la comportamentul inuman al gardienilor asupra condamnaților produși de războiul din Irak.
Astfel profesorii și coordonatorii proiectului au ales două echipe alcătuite din cei mai serioși și mai educați studenți, împărțindu-i în două tabere; una trebuia să joace rolul condamnaților, iar cealaltă a gardienilor. Tuturor li s-a sugerat să-și joace rolul conform naturii lor reale și să nu facă rabat de la nicio manifestare instinctuală. A fost căutată o locație cât mai potrivită proiectului, dacă nu mă înșel o fostă închisoare, și cele două echipe au fost izolate de tot restul lumii, pentru o perioadă nedeterminată de timp. Cercetătorii și responsabilii proiectului s-au îndepărtat, hotărând să urmărească comportamentul celor două echipe prin metoda Big Brother. S-au înarmat cu multe foi de scris și cu mult spațiu în hard-discuri, așteptându-se la o vară lungă. Dar, spre stupefacția lor, după câteva zile au trebuit să oprească „filmul”, fiindcă cei care fuseseră desemnați să fie gardieni își intraseră atât de bine în rol, încât acțiunea lor asupra celor desemnați să fie prizonieri devenise de-a dreptul inumană.
Vizionând materialul înregistrat, cercetătorii s-au văzut obligați, mai înainte de toate, să se întrebe ce i-a determinat pe acei tineri destul de educați și serioși, crescuți într-un mediu sănătos, în familii fără traume și probleme materiale, să ajungă la acel comportament aproape animalic. Până atunci comportamentul gardienilor torționari se explicase prin „teoria merelor rele”, adică se considerase că o persoană needucată, crescută într-un mediu primitiv și violent, devine exemplu negativ pentru parteneri. Dar de această dată cercetătorii s-au pus în situația de a respinge teoria, luându-se în considerație mediul din care proveneau tinerii și mai ales excesul lor de zel ce nu părea deloc împrumutat de la ceilalți.
După lungi deliberări s-a ajuns la concluzia că o dispoziție mult mai puternică decât educația recentă i-a îndemnat pe acei tineri să se comporte astfel și au realizat că vinovat de toate aceste deviații mentale este subconștientul. Dar nu subconștientul individual, ci subconștientului colectiv al omului, coborându-se până în negura timpului.
Interpretând la rândul meu acest eveniment, consider că ar fi fost minunat dacă inițiatorii proiectului, după ce le-ar fi pus în față celor care au jucat rolul gardienilor materialul înregistrat, i-ar fi îndemnat să participe la un alt proiect în care izolați de restul oamenilor să se scoată la iveală acel subconștient spre a fi ars în Conștiință. Ce surpriză ar fi avut atât studenții, cât și profesorii!
Iată ce vreau să spun:
Acel subconștient pe care l-au manifestat studenții se află în toți atomii corpului omenesc, dar mai cu seamă la baza coloanei vertebrale, loc unde se află în terminologia mea depozitul de animalitate al omului. Admit că această localizare este un pic forțată, dar o consider mulțumitoare, fiindcă astfel se explică ceea ce au observat yoghinii și misticii din toate timpurile. În ceea ce ei au numit chakra muladhara se strâng toate instinctele de bază ale vieții, în cea mai mare parte inconștiente și incontrolabile. Dar tot yoghinii au observat că în această chakră stă un potențial energetic aproape nelimitat, pe care ei l-au numit Kundalini. Ca o descriere suplimentară s-a spus despre ea că este forța nestrunită și originală a materiei, o energie care poate crea  galaxii și sisteme solare dacă Sinele, identitatea acelei persoane, devine conștient de posibilitățile sale. Formularea nu a mai fost niciodată făcută în acest fel, după știința mea, așa încât îmi asum toată răspunderea asupra ei și vă comunic că prin intermediul ei omul nu numai că își poate construi o planetă nouă în care să se experimenteze și să trăiască, dar își poate chiar recrea universul în totalitate. Dacă veți replica că acest lucru nu poate fi decât o schimbare a percepție pe vechiul suport, vă voi cere să mă lămuriți cu privire la începutul sau sfârșitul universului. Îl puteți concepe dacă afirmați că suverană este numai percepția?! Cine să fi născut universul și unde este această sursă?!
Deși sunt conștient că această înțelegere este accesibilă unui număr foarte mic de oameni vă voi spune că universul se naște din și dispare în sinele Observatorului/ Cititorului prezent aici de față. Că acest proces de apariție și dispariție a universului este unul inconștient nu e niciun secret, dar totodată vreau să vă comunic că toate splendorile universului pot fi la îndemâna voastră dacă deveniți conștienți de acest Sine. Doar iluzia care v-a indus o stare de letargie și frică perpetuă vă împiedică să vedeți adevărul, altfel ca și mine, și nedespărțiți de mine, voi sunteți Sinele și viața acestui univers.
Curajul de a fi tu însuți presupune recunoașterea supremației absolute a Sinelui și eliberarea posibilităților imense care există în tine în clipa prezentă. Nu trebuie să te îngrijorezi cu privire la condițiile propice sau la cunoștințele avansate pe care trebuie să le dobândești, trebuie doar să te recunoști prezent în această clipă și să înveți cum să folosești energia ta personală, energia Kundalini.
Înainte de a vă dezvălui două din cele mai puternice exerciții de ridicare al lui Kundalini, vreau să vă mai spun câte ceva despre această imensă energie.
Nu e niciun secret că în lipsa unei informări corecte Kundalini poate să devasteze sau să vă trimită pentru o scurtă perioadă la spitalul de nebuni. Relatări de acest gen pot fi găsite în număr mare pe internet, de aceea înainte de a dobândi aceste puteri enorme este bine să vă înconjurați de prieteni adevărați și, dacă e posibil, de cunoscători ai fenomenului, capabili să vă sfătuiască în momentele delicate. Vă asigur că nu puteți amâna la infinit ridicarea energiei Kundalini deoarece orice individualitate trebuie să treacă în periplul său cosmic prin experiența aceasta.
Personal nu am avut la primele semne de trezire al lui Kundalini nici cea mai bună informare asupra fenomenului, nici prieteni care să mă ajute direct. Am avut doi prieteni care m-au ajutat indirect, fapt pentru care țin să le mulțumesc...
M-au ajutat fiindcă, realizând inutilitatea discuțiilor dogmatice, am văzut unde e greșeala și ce trebuie să fac ca să o evit. Am aflat astfel că dialogul filozofic este reductibil și în cele din urmă te limitează. Am aflat, de asemenea, că pentru a avea un punct de referință comun participanții la astfel de dialoguri trebuie să accepte un șir de dogme asupra cărora în prealabil au căzut de acord, precum cele prezentate în anumite coduri de legi antice, pe care ei le numesc scripturi. Ori cel care devine atașat de anumite dogme, pe care în naivitatea lui le numește „Adevăr”, și-a anulat o mare parte din posibilitățile libere de evoluție... Până ce conștiința de sine nu îți devine singura lege te vei simți ca un animal hăituit pe lumea aceasta! A medita asupra Sinelui este un lucru, și a conversa pe seama unor idei ce au devenit dogme este altceva.
Iată ce vreau să le comunic tuturor celor aflați în această situație: Mesajul vostru extras din scripturi este critic, limitativ, disprețuitor și descurajant. „Nu poți/ Nu putem!” este expresia/ideea pe care o folosiți cel mai des. Nu numai că nu le dați speranță și nu-i ajutați pe oamenii de lângă voi, dar vă faceți vouă înșivă foarte mult rău devenind pe nesimțite intoleranți, vicleni, ipocriți și mai ales mândri de iluziile voastre. Toate adevărurile voastre sunt semiadevăruri, sunt minunate și funcționale oriunde, mai puțin aici și acum. Înțelegeți că oamenii se autocreează și nu pot fi produși de alții prin cuvinte goale. Ei nu se pot schimba cât ai pocni din degete, de aceea trebuie să fiți blânzi și înțelegători cu ei, să-i încurajați și mai ales să-i acceptați așa cum sunt. Amintiți-vă că nu există „Nu pot!” pentru un om adevărat. El îi poate iubi pe oameni pentru ceea ce sunt și nu se poticnește în fața aparențelor înșelătoare.
Care e răspunsul meu la toate întrebările?! Iubirea și numai iubirea. Ea este forța magică care poate schimba percepțiile întunecate în realitate luminoasă. Iubirea nu va deveni niciodată dogmă deoarece ea există doar prin simțământul pe care îl ai tu, aici și acum. 

Să ne mai reamintim încă o dată ce nu trebuie să faceți atunci când se începe ridicarea lui Kundalini.
Este foarte important ca în acea perioadă să evitați discuțiile filozofice, fiindcă procesul de ridicare a lui Kundalini vă secătuiește la început de toate capacitățile intelectuale, sau poate, fiindcă percepția se schimbă, vă vedeți în situația de a exprima un lucru, iar ascultătorii să înțeleagă altceva.
Este foarte important, de asemenea, să nu deveniți sclavii unor teorii formulate în anumite cărți sau scripturi. Mai ales nu trebuie să intrați pe teritoriul teoreticianismului spre care unii vă îndeamnă prin recitarea vechilor scripturi. Eu am avut parte de o scriptură mai modernă numită „A patra cale”. Deși asemeni scripturilor mai înainte amintite ea conține multe idei corecte, atunci când trebuie să înfruntați monștrii subconștientului, ele nu vă mai pot ajuta deloc. Cărțile acestea, sau mai degrabă cei care le-au confiscat, resping supremația sinelui și existența lui Kundalini încă de la bun început. În cazul meu rigiditatea unui sistem prea teoretic care afirmă supremația lui „Nu poți” (cei care vor citi această carte să observe cât de des, vorbind cu elevii săi, Gourdjieff spunea: „Voi nu puteți/ Noi nu putem”) m-a făcut să mă simt abandonat și distrus. Nu vreau să mai amintesc aici și alte neajunsuri ale sistemului, dar pentru mine, în condițiile de atunci, a fost o adevărată calamitate. În mod paradoxal astăzi însă îl găsesc util, (dacă Gourdjieff s-a gândit la asta cu adevărat a fost un om extrem de inteligent), căci pe mine apologia lui „Nu poți/ Nu putem” m-a enervat la culme și, iertând și iubind deopotrivă, am spus: eu voi arăta că pot!
Deopotrivă, dacă veți decide să intrați în acest război cu inerția și să schimbați ceva  în viața voastră, trebuie să știți ce înseamnă chakrele, ce trăsături principale reprezintă, ce culori au, cum se rotesc și care sunt semnele că evoluați cum trebuie. Nu mi-am propus să scriu un studiu exhaustiv al fenomenului (dar poate o voi face) și nici nu cred că la scopul și dimensiunile acestei cărți se justifică, dar eu vă recomand să-i citiți pe cei care au făcut-o precum Motoyama, Swami Shivananda, Gopi Krishna, Cyndi Dale ș.a. Mai nou, oameni care cunosc fenomenul precum Karena Virginia, Louis Yagera, Dominique Harrier și alții vă oferă câteva videoclipuri foarte interesante pe Youtube.
În ce mă privește, în afară de câteva lucruri pe care le-am citit, tot ce vă spun am experimentat de aceea nu mă îndoiesc nicio clipă că ceea că vă las scris este autentic și folositor.
Așa cum v-am mai spus problema principală pe care o provoacă ridicarea energiei Kundalini este că odată cu ea în drumul său în care străbate chakrele, le deschide și le dinamizează, ia cu sine și duce în conștient, adică în creier, toate mizeriile subconștientului omenesc. Eu aș afirma chiar mai mult decât atât, anume că Kundalini duce în Conștientul individului nu doar Subconștientul omenesc, dar și Subconștientul tuturor formelor de viață de pe Pământ de la crearea lui. Înțelegeți așadar de ce ridicarea lui Kundalini este o provocare atât de mare, fiindcă instinctele tuturor fiarelor care locuiesc universul pot ajunge în conștientul vostru ca și cum v-ar aparține. Adăugați la toate acestea frustrările mai recente depuse în fiecare chakră (foarte puternice tocmai pentru că sunt recente) și veți avea o viziune cât se poate de corectă a bagajului potențial exploziv pe care trebuie să-l ardeți în Conștiință. Această Conștiință, când devine eliberată de conștiința morții și a neputinței, ia numele de Conștiință de Sine. Dar până ce va fi a voastră, așa cum e în drept să fie, va trebui să vă puneți furnalul Conștienței, al Discernământului și al Rațiunii serios la treabă și să ardeți galaxii de iluzii și frici nenumărate. Veți avea senzația la început că Kundalini vă dă mult mai mult material decât puteți voi să ardeți și veți fi pe punctul de a claca. Atunci să vă ridicați în picioare, să strângeți pumnii pe lângă corp și să strigați pe frecvența voastră neauzită de nimeni, tare, încât să se cutremure universul: Eu sunt Sinele și nicio iluzie nu va mai trece vreodată de mine! Eu sunt Puterea Vieții! Eu sunt!
Chemați în ajutor forțele pure ale dragostei, bucuriei, iertării, frumuseții și înțelepciunii!
Vă asigur că puteți mai mult decât credeți. Încingeți furnalul Conștienței și ardeți toate iluziile fiindcă voi sunteți Sinele și în voi este forța supremă a acestui univers.
Iată în continuare cele două exerciții, regretând că deocamdată nu am suficiente mijloace tehnice să vă ofer și o diagramă a lor.

Din cele mai străvechi timpuri oamenii înțelepți au observat existența în corpul uman a unor centre de forță pe care ei le-au numit chakre. Ei le-au văzut asemenea unui nod sau zăgaz care împiedica energia să urce în Conștient, transformând creierul. Dincolo de orice reprezentare, mai mult sau mai puțin simbolică, care merge până acolo încât să plaseze sediul Conștienței deasupra corpului, în realitate nu e vorba decât de transformarea instrumentului de comandă al ființei omenești, numit creier.
După ce v-ați parcurs seria minimă de mișcări fizice, poziții statice și exerciții de respirație, care pot să varieze foarte mult în funcție de timp, senzații și cerințe interioare, primul lucru pe care îl veți face în prima zi a săptămânii – luni, este să vizualizați în voi prima chakră din corpul uman, pe numele ei muladhara. Este reprezentată de un lotus cu patru petale de culoare roșu intens. Este sediul elementar al subconștientului și al instinctelor de supraviețuire. Vitalitatea este calitatea ei primordială și va fi benefic pentru voi să-i asociați forma și culoarea acestei trăsături. Energia Kundalini se află chiar în interiorul ei, fiind reprezentată de un șarpe încolăcit de trei ori și jumătate. Desigur nu e vorba de niciun șarpe, dar reprezentarea este foarte reușită fiindcă această energie, ca de altfel întreaga energie a universului, fiind vibrație, nu se mișcă în linie dreaptă, ci în sinapse și ondulații specifice. Ideea de șarpe este reușită și prin faptul că atunci când nu e ridicată corespunzător ea poate produce neajunsuri cel puțin echivalente cu mușcătura unui șarpe veninos.
Așadar luni vizualizați prima chakră și rugați-o să se deschidă și să lumineze. Simțind energia Kundalini care se mișcă în ea spuneți-i: strălucește chakră a mea cu bunăvoință și putere, strălucește și cuprinde cu lumina ta tot mai mult în jurul tău, crești și bucură-te de sărbătoarea vieții! Vorbiți-i întotdeauna prin cuvinte calde și drăgăstoase ca și cum ar fi o iubită, deoarece ea are conștiența ei și va aprecia cu siguranță blândețea și sinceritatea.
După acest preludiu, care poate să dureze în funcție de timpul pe care îl aveți la dispoziție, de la câteva secunde până la câteva minute, începeți exercițiul propriu-zis. După ce ați trecut în vedere frumusețea și strălucirea neasemuită a florii de lotus cu patru petale, creați din sine o mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele patru petale să devină patru elice ale unei turbine. Rotiți-o mai repede și mai repede până spre punctul de a face să tremure axul care o susține, ca și cum ar fi în pericol să se rupă, și atunci cu o respirație scurtă și puternică ridicați energia și conștiența în a doua chakră, numită svadhisthana, localizată în corpul uman un pic deasupra organelor de reproducere. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu șase petale de culoare portocaliu deschis. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele șase petale să se transforme în șase elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina portocalie devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică intrați cu energia și conștiența în chakra a treia, numită manipura, așezată în mijlocul abdomenului, deasupra ombilicului. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu zece petale de culoare galbenă. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele zece petale să se transforme în zece elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina galbenă devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică ridicați energia și conștiența în chakra a patra, numită anahata, aflată în corpul uman în centrul pieptului, un pic la dreapta inimii fizice. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu doisprezece petale de culoare verde deschis, asemeni vegetației primăvara. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele douăsprezece petale să se transforme în douăsprezece elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina verde devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică intrați cu energia și conștiența în chakra a cincea, numită vishuddha, situată în zona gâtului unde e localizată tiroida și mărul lui Adam. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu șaisprezece petale de culoare albastru celest. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele șaisprezece petale să se transforme în șaisprezece elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina albastru celest devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică ridicați energia și conștiența în chakra a șasea, numită ajna, situată între sprâncene, dar în strânsă legătură cu glanda pineală. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu două petale de culoare albastru închis, spre indigo. Ca și mai înainte, după ce veți avea în ochi lumina și strălucirea ei, reîncepeți acea mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, în care cele două petale să se transforme în două elice ale unei turbine. Când viteza ajunge la un punct maxim acceptabil, iar lumina de culoare albastru închis devine orbitoare, cu aceeași inspirație scurtă și puternică intrați cu energia și conștiența în chakra a șaptea, numită sahasrara, așezată acolo unde de regulă părul capului face un vârtej, dar în strânsă legătură cu glanda pituitară. Aici veți vedea o minunată floare de lotus cu o mie de petale de culoare violet deschis. Sahasrara nu este în sens strict o chakră, fiindcă aici ai senzația că ai ajuns în acel loc liniștit din tine însuți, pe care l-ai căutat întotdeauna. Te simți pur și simplu acasă în uniune indestructibilă cu Tot Ce Există. Este senzația pură a divinității în toată gloria ei. Nu mai ai nicio întrebare de pus și nicio dorință de îndeplinit. Devii propria ta lumină, cunoscând că tot ce există a pornit din conștiința ta și doar de tine depinde armonia și ordinea întregului univers. 
După câteva secunde cât veți sta deocamdată în acest loc inegalabil, cu aceeași mișcare de rotație în direcția acelor de ceasornic, dar de această dată blând și relaxat, treceți prin fiecare chakră de sus în jos înviorându-le cu această nouă lumină. După ce veți ajunge iarăși în prima chakră, reîncepeți urcarea în sus, dar de această dată fără frenezia de mai înainte. Vizualizați doar cum energia urcă și coboară prin fiecare chakră, dinamizându-le. Nu e nevoie să vă mai țineți de reguli stricte, puteți de acum să vă lăsați conștiența și energia Kundalini cu preponderență în anumite chakre, pe care voi simțiți că trebuie să le energizați mai cu seamă. Determinați energia să urce și să coboare timp de câteva minute. Lăsați-o, pe cât vă stă în putere, să circule liber, încrezători că această libertate vă va aduce numai beneficii. Senzația de căldură plăcută în creștet și voiciunea aripioarelor energetice din josul omoplaților sunt semne foarte bune.
Reveniți în timpul zilei cât mai des în sahasrara, simțindu-vă deasupra, de neatins de grijile lumii acesteia.
Veți beneficia mai mult de trezirea energiei Kundalini dacă după ce v-ați ridicat-o în sahasrara, în coborâre o veți vizualiza ca o lumină puternică activând în special în chakrele superioare. Stăpânind intuitiv conștiința, capacitatea de purificare și dragostea (gândul bun, cuvântul bun și sentimentul bun) vă veți simți din ce în ce mai liniștiți și împăcați cu toate ființele universului. 
Dacă vreți, într-o abordare mai științifică, Kundalini este potențialul energetic enorm localizat în orice ființă umană la baza coloanei vertebrale, denumit de fizicieni antimaterie, care prin anumite practici poate fi ridicat până în creștetul capului, pentru a da naștere unui soare individual cu un potențial nelimitat de beneficii. 

Acest exercițiu se va efectua așezat pe un scaun sau pe marginea unui pat, ori, dacă stăpâniți bine aceste poziții fără să resimțiți încordare, în lotus sau semilotus.
După ce l-ați terminat începeți să meditați asupra interacțiunii dintre natura voastră absolută - Dumnezeu și natura voastră relativă - omul, creând o lume cât mai bună și frumoasă cu ajutorul gândurilor voastre. În cele din urmă nu vă mai gândiți la nimic. Este foarte important ca orice meditație să ajungă aici. Nimic, nimic, nimic! Supraconștiința intuitivă, pacea.

Este de la sine înțeles că în a doua zi a săptămânii – marți, veți începe acest exercițiu cu vizualizarea celei de-a doua chakre - svadhishtana, rugând-o să se deschidă și să lumineze. Vizualizând energia Kundalini care se mișcă în ea spuneți-i: strălucește chakră a mea cu bunăvoință și putere, strălucește și cuprinde cu lumina ta tot mai mult în jurul tău, crești și bucură-te de sărbătoarea vieții! Vorbiți-i și ei cu aceleași  cuvinte calde și drăgăstoase ca și cum ar fi o iubită, deoarece ea are, de asemenea, conștiență și va aprecia cu siguranță blândețea și sinceritatea voastră. Rând pe rând, miercuri - manipura, joi - anahata, vineri - vishuddha, sâmbătă - ajna și duminică - sahasrara, înaintea exercițiului propriu-zis, vizualizați fiecare chakră în parte, tratând-o ca pe o iubită. Realizând propria ta unitate vei realiza desigur și unitatea lor.


Să ne mai reamintim încă o dată trăsătura principală a fiecărei chakre, ca și cum ar fi un supranume. Toate aspirațiile noastre se substituie unor proprietăți sau subproprietăți ale lor. Deschisă și dinamizată muladhara ne oferă vitalitatea. Sănătatea fizică și instinctul de supraviețuire se supun forței vitale. Svadhishtana este responsabilă de creativitatea noastră. Valoarea obiectului reieșit din mintea sau mâinile noastre este direct proporțională cu gradul de iluminare a lui svadhishtana. Cea mai prețioasă operă de artă a omului – copilul, este născut din acțiunea și forța acestei chakre. Cei doi poli ai creație se întâlnesc cu precădere aici, fapt pentru care uneori este numită chakra sexualității. Manipura este sediul puterii personale. O materie fără putere personală se dezintegrează. Moleculele unui corp sunt ținute împreună de forța de coeziune obținută din activitatea acestui nod energetic. Anahata este sediul iubirii. Mila, compasiunea și blândețea sunt coordonate de aici. Atunci când anahata este deschisă și dinamizată lumea devine un loc prietenos. Fiecare om este împânzit de o rețea inimaginabilă de senzori care ne pipăie sentimentele atunci când ne apropiem de el. Dacă căldura inimii nu lucrează, între noi și el se va ridica un perete de gheață care va împiedica comunicarea.
Vishuddha este responsabilă de expresivitate. Puterea de convingere pornește de aici. Când vishuddha este deschisă și dinamizată, cei din jur devin receptivi la ideile noastre și au răbdare să ne asculte. Un procent semnificativ din răspunsul unei persoane la cerințele noastre constă în felul cum punem problema. Jobul pe care îl căutăm va fi obținut cu ușurință dacă vishuddha este plină de energie și lumină. Mai este denumită și chakra purificării deoarece ea are capacitatea de a transforma o paletă largă de exprimări grosolane în exprimări subtile.
Ajna este responsabilă de forța colosală a conștienței. Când ajna este deschisă și dinamizată va fi ușor să ne vedem dușmanii, mai ales pe cei interiori. Instinctele primordiale potențial periculoase sunt văzute și puse sub control ca niște răufăcători cu afișe mari lipite de ei, ziua în amiaza mare. Tocmai pentru această capacitate ajna uneori mai este denumită al treilea ochi. Ajna impune forța stăpânirii și autocontrolului, de aceea se recomandă, pe cât posibil, trezirea și dinamizarea ei înaintea celorlalte.
Sahasrara este sediul înțelepciunii. Sentimentul uniunii cu Totul și inevitabil eliminarea iluziei oponentului apare de la sine atunci când acest loc feeric este atins prin ridicarea energiei și trezirea conștienței. Când sahasrara este deschisă definitiv iluzia unui Dumnezeu diferit de noi, aspru, justițiar, critic sau punitiv dispare în viața aceasta.
Oamenii de știință nu au căzut încă de acord cu privire la existența chakrelor sau al lui Kundalini. Ei recunosc că nu au descoperit deocamdată nici o unitate de măsură ce ar putea demonstra existența lor.
Ce se întâmplă în fapt prin ridicarea energiei Kundalini? O putere colosală, asemănătoare energiei atomice, alimentează punctele centrale ale organismului, proces în urma căruia creierului primește o imensitate de sugestii și impresii, fapt ce îl apropie de starea de geniu.
Dacă oamenii de știință nu au putut înțelege chakrele și energia Kundalini, ar putea totuși să recunoască corespondența între chakre și spectrul cromatic, precum și dovezile existenței unui creier care vede foarte departe. 
...............


***

Este nevoie de foarte multă răbdare și precauție în efectuarea acestui exercițiu. Negreșit veți trece prin momente când totul vi se va părea fatidic. Hățișurile minții sunt cu adevărat monstruoase. De multe ori veți crede că ați ieșit la liman și veți vedea că v-ați înșelat. Este posibil ca universul la cererea voastră supraconștientă să vă pună la încercare. Totul în jurul vostru parcă va complota să vă pună în genunchi... Copiii, tovarășii de viață, prietenii, trecătorii... Bagajul karmic, profund influențat de inconștiența strămoșilor noștri de la rădăcina regnului animal, prin ridicarea lui kundalini, va fi forțat să iasă la lumină și va deveni turbulent. Faceți pauze când vă simțiți covârșiți și încercați să țineți mereu aprinsă căldura inimii. Pauzele sunt necesare şi pentru a permite energiei să se stabilizeze în chakrele dobândite. Veți reveni la efectuarea lui negresit până la transformarea definitivă al lui kundalini, pentru că altminteri vă veți simți ca și cum nu ați avea coloană vertebrală. În cele din urmă veți simți că nu mai puteți trăi cu gândurile și grijile pe care le-ați avut până acum și veți realiza supraconștiința intuitivă.



marți, 12 mai 2015

Minunile divinității

Recunoscând prin Dumnezeu Ființa Supremă a universului, oamenii au făcut tot felul de presupuneri cu privire la puterile lui supranaturale și la felul cum ele acționează. Imaginația omului arhaic a atribuit Ființei Supreme abilitățile unui super vrăjitor care poate face din lut o ființă vie, bunăoară, sau poate despărți apele unei mări în două, sau poate face să curgă pâine din cer precum stropii de ploaie, sau poate face apele să crească până acoperă cel mai înalt munte, sau poate arde cu foc și pucioasă o cetate într-o clipită, sau poate înmulți câțiva pești și câteva pâini încât să hrănească cinci mii de oamenii, sau poate să ajute armata unui vestit arcaș să distrugă oastea rivală, sau poate bea un ocean de otravă fără să pățească nimic, sau… Aceste puncte, puncte înlocuiesc un șir colosal de minuni atribuite Ființei divine în peregrinările sale pe Pământ, care de care mai năzdrăvane.
Dar cea mai uzuală minune a divinității din vechile scripturi este aceea de a-i ajuta pe ai noștri, cei buni, împotriva celorlalți, cei răi, fără nicio îndoială!
Cum vi se par aceste lucruri din perspectiva unui om cu oarecare înțelepciune? Ei bine, eu nu le voi numi degradante pentru omul acelor vremuri, căruia i se pot oferi numeroase circumstanțe atenuante, dar pentru omul de lângă mine, care crede în veridicitatea lor, îmi fac griji serioase. Admițând aceste viziuni deformate el nu va întârzia să creadă în continuare în utilitatea războiului, în distrugerea dușmanilor, în justețea ideilor xenofobe, misogine, rasiste, fundamentaliste etc. Înțelegeți pericolul?! Un virus mic poate pricinui neajunsuri foarte mari, de aceea, după părerea mea, aceste „adevăruri” trebuie prezentate deschis. Mea culpa pentru maniera mea, poate un pic prea caustică, dar vreau să vă repet încă o dată că ea are în vedere ideile și nu oamenii.
Ce sunt puterile supranaturale? Care e maniera lor de acțiune? Cine le poate folosi și care este scopul lor? Iată doar câteva întrebări care ne pun încă de la început în dificultate. Vrăjitorul, care aparent din nimic, poate face un obiect să apară sau să dispară, e cea mai uzuală reprezentare a supranaturalului, conform paradigmei în care am crescut. La cel mai înalt nivel de putere închipuit Dumnezeu ne gândește sau ne visează, și noi apărem din neant, fără măcar să fie nevoie să spună hocus-pocus. Să ne plămădească din lut este deja parcă un pic mai ușor. Dar oare aceste „ vrăji” pot fi socotite minuni?! Ei bine, răspunsul meu este negativ, fiindcă adevăratele minuni ale Ființei Supreme, inegalabile prin inteligență, farmec și utilitate pot fi observate cu ușurință de un om conștient de sine și explicate precum urmează.
Ființa divină, Sinele din om, pentru a crea un mediu în care să poată trăi etern, fără să se plictisească, cel dintâi a conceput minunea autocompletării. S-a despărțit într-un principiu masculin și unul feminin, hotărând ca reunirea să fie cea mai plăcută experiență a simțurilor, apoteoza celor mai frumoase cântece și poezii ale universului, o experiență fără seamăn prin surpriza și diversitatea situațiilor create, pe care el a numit-o dragoste. Deși acest moment pare așezat undeva la începutul timpului, el este hotărât acum și totodată explicat chiar acum, pentru prima dată în istoria universului, în clipa aceasta când tu îl gândești.
Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa Divină!
A doua minune a lui Dumnezeu, Sinele din om, este aceea de a se autogenera prin exprimarea dragostei dintre bărbat și femeie, transferându-se într-o ființă nouă, gingașă și inocentă. Ființa Divină și-a asigurat eternitatea prin încărcarea materiei, de la cel mai mic fragment  până la cel mai imens, cu un pol negativ și unul pozitiv. Astfel el și-a asigurat nemurirea în cazul în care specia în care se află ar fi distrusă din cauza unui accident. Felul cum s-au format ființele vii pe Pământ, din combinarea materiilor anorganice, răscolite de forțele naturii, determinând cei doi poli ai mineralelor să se împreuneze, așa cum ne explică oamenii de știință, este cât se poate de adevărat.
De asemenea, Dumnezeu, Sinele din om, nu numai că a creat o ființă nouă - copilul, aparent doar un obiect creat din întâlnirea a două forțe încărcate diferit, dar a oferit acestui „obiect” puterea de se autogenera.
Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa Divină!
Apoi Dumnezeu, Sinele din om, devenind mai mulți, având astfel posibilitatea de a trăi etern, fără să se plictisească, a decis să lase o metodă de se elibera de acel  virus numit iluzie, inevitabil la începutul experimentării unei noi lumi, amintindu-și de natura lui divină și atotputernică. A hotărât astfel să-și consemneze cunoașterea pe care a obținut-o, oricât de neînsemnată ar părea, în simboluri, mituri, legende și scrieri, pe care să și le poată transmite de la o generație la alta. Din confruntarea lor el a decis să aibă posibilitatea de a realiza înțelepciunea și astfel să-și amintească de identitatea lui reală. Și a numit acest lucru Conștiență de Sine.
Ați vrut să știți ce e o minune sau supranaturalul?! Voi sunteți minunea și supranaturalul acestui univers, voi cei care până acum v-ați prețuit atât de puțin, voi, Sinele, pe lângă care vrăjile celui mai iscusit magician sunt un fleac. În fața lui și a tuturor iluziilor posibile puteți să răspundeți: nu reprezentați nimic și nu mă puteți impresiona deloc, fiindcă eu sunt Viața și puterea supremă a acestui univers!  
Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa Divină!

miercuri, 22 aprilie 2015

Avatarul

Noi, oamenii, prin experiențele și greșelile noastre inerente, am ajuns foarte departe, suntem doar la un pas să vedem în ansamblu, ca specie, că acel Dumnezeu pe care l-am căutat mereu este identic cu noi. Eliberarea și gloria finală a omului, și în general a oricărei ființe vii din univers, survine atunci când se realizează contactul cu avatarul ei suprem – Viața în sine. În acel moment, toate experiențele trecute și viitoare ale speciei din care face parte, precum și al celorlalte forme de viață care populează universul survin acum. Orice fapt petrecut sau imaginat se desfășoară pentru prima dată în istoria universului în momentul când acea ființă îl gândește. Vreți să știți exact când primele ființe (amoebe) au apărut pe Pământ? Acum când tu le gândești! Iarăși vă spun că, dacă nu ar fi așa, ar trebui să explicați începutul sau sfârșitul absolut al tuturor lucrurilor, ceea ce este imposibil.
Nu există decât două posibilități. Ori Conștiența Observatorului, plecând de aici și acum, este chiar acel punct de volum minim și masă maximă, din care prin Big Bang se naște universul și în care apoi se reabsoarbe, tot ea observându-i traseul, ori universul se naște din nimic și în cele din urmă va dispare pentru totdeauna în nimic.
Cel care prin meditație depășește iluzia timpului înțelege că prima posibilitate este cea adevărată. Prin eliminare în cele din urmă nu rămâne decât Sinele!
Acela credeți voi că este Dumnezeu, ființa aceea atât de mică și meschină prezentată de unele religii?! O, nu, Dumnezeu este aici și acum, gând, cuvânt și faptă, eu, tu și toate ființele universului laolaltă.
Mai demult îmi doream să zbor, visam că am aripi și mă bucuram să privesc de sus Pământul în strigătele de uimire ale unei mulțimi entuziasmate. Îmi doream tot felul de puteri supranaturale și consideram că doar ele pot fi măsura măreției și marca divinității. Astăzi însă nu-mi mai doresc nimic din toate acestea, vreau doar să mă bucur de fiecare respirație, îmbrățișare sau rază de soare pe care o pot cuprinde. M-am împăcat cu realitatea aceasta minunată pe care o trăiesc, admițând că ceea ce am hotărât în momentul înțelepciunii mele supreme, anume că totul trebuie să se schimbe și să se regenereze, inclusiv trupul meu, este cea mai bună soluție. Mă voi regăsi cu bucurie și fericire în copiii mei, în copiii copiilor mei și în toți fiii speciei umane atât cât ea va mai exista. Pentru unii dintre ei eu le voi fi avatar și voi trăi încă o dată împreună cu ei.
Atunci însă când această specie plecată de pe Pământ își va încheia periplul ei prin univers mă voi regăsi în alte specii, fiindcă eu sunt Sinele Vieții.
Care e gândul pe care vreau să-l păstrați cel mai drag lângă inima voastră, ca să nu mai suferiți din cauza iluziei niciodată? Mulțumirea cu propria voastră divinitate, așa cum este exprimată acum și aici, indiferent de ce vă arată oglinda.
Sunteți ceea ce sunteți - Viața care se regenerează mereu, Viața care nu are unde să se ducă dincolo de Sine.

vineri, 27 februarie 2015

Simbolul Kundalini

Dacă m-aș mai simți divizat, dacă realmente aș mai putea împărți lumea între ”al meu” și ”restul” aici ar fi fost fotografia unui om care scrie unele lucruri, dar mai ales afirmă că el este Sinele. Dar cum nu mă mai simt rupt de Lumea care mă înconjoară, vă expun doar o imagine simbolică pe care eu am înregistrat-o la Pietrele Doamnei într-o dimineață din vara lui 2012. Acest moment coincide cu primele simțăminte ale ridicării energiei Kundalini, lucru care la început, trebuie să recunosc, m-a îngrozit enorm. Apoi încetul cu încetul am înțeles că nu trebuie să o resping, ci să o folosesc în scop creator pentru binele tuturor, dar mai ales pentru crearea aurului care reprezintă Conștiința de Sine. Încetul cu încetul am înțeles că la rădăcina tuturor lucrurilor nu este nici un început, de vreme ce A Fi - Sinele, se poate asocia oricărui lucru, dar poate exista și nedeterminat de obiecte. Se poate observa că atunci când spuneți „La început a fost Nimicul” sau „La început a fost Totul” A Fi este temporar înaintea noțiunilor pe care le determina. Acest A Fi este Viața care poate exista în sine, completă și incriticabilă, dar poate exista și în manifestare, ca expresie infinită a unicei Ființe. 
Atunci când mă reprezint printr-o fotografie, o suită de gânduri sau sentimente simt că mă limitez și-mi contrazic conștiența uniunii cu Tot Ce Există. 
Această fotografie simbolizează existența unei energii ascunse în interiorul oricărei forme, calitate ce-i oferă omului posibilitatea nașterii Soarelui din Sine și ridicarea lui pe cer. 
Oricum aceasta fotografie este doar un simbol, fiindcă eu nu pot fi decât una cu totul - A Fi, realitatea din ființa cea mai umilă și totodată cea mai strălucitoare a universului.

Eu nu sunt corpul acesta, mintea aceasta, inima aceasta. 

Eu nu sunt materia, gândurile sau sentimentele. 
Eu sunt cel care se află în ele și le susține, 
Eu sunt cel care sunt!

*

PS. 2017
Cred că am interpretat greșit acest moment. Kundalini își începuse ascensiunea de mult, iar ceea ce credeam eu că este trezirea lui erau în fapt o serie de probleme specifice apărute pe fondul depresiei de a nu mă mai putea înțelege cu semenii.

miercuri, 18 februarie 2015

Om înspre înger (fragmente)


*

De ce vrei mereu să câştigi ceva?!
Pentru a scăpa de suferinţă poate ai prea mult, de aceea te mişti greu şi nu poţi evolua.
Eşti sigur că poţi gestiona câştigul material şi mental încât acesta să nu fie, în cele din urmă, asemeni unei pietre care te trage la fund şi te îneacă?! Dacă trebuie să te descotoroseşti şi nu să acumulezi? Dacă trebuie să te limpezeşti şi să te eterezi; informaţiile şi gândurile să treacă prin tine fără să te rănească, opusul a ce eşti acum - o substanță densă pe un suport spaţiu-timp în care orice bolovan se împotmoleşte, creându-te şi recreându-te din el, biată formă pământie şi opacă, o formă oarecare din pleiada de posibilităţi?...
De ce să nu fii chiar viaţa în sine în care toate posibilităţile sunt realizate şi incluse, nemateriale şi nementale, de aceea nedespărţite în bine şi rău?!
Agitându-te astfel într-o continuă permutare atomică, într-un spaţiu gol şi iluzoriu, care pare că există numai pentru că există o mişcare ipotetică a unor particule ce la rândul lor sunt goale, până când ai să te mai cauţi unde nu este nimic de găsit?!

**

Atent simţindu-mă pe mine!
Atent simţind viața din mine!
Atent simțind curenții interiori ai vieții, din oase, din mușchi, din abdomen și din degete.
Atunci apare clipa în sine, care este viaţa în sine, adevărata religie, adevărata credinţă, Dumnezeu adevărat.
Dar toate acestea trebuie percepute cuantic, prin impulsul iniţial şi interior, de dinainte de a deveni minte, altfel nu vei face decât precum credincioșii marilor religii care dorm pe versetele cărților lor sfinte.
Ei se închină atunci unui Dumnezeu creat de mintea lor, dobândită, slabă şi nătângă.
Îşi fac religia tot mai comodă, conform minţii și intereselor lor. Dar Dumnezeu nu poate fi perceput de cel care și-l închipuie ca pe o persoană ce locuiește în ceruri, ci numai de cel viu care îl vede aici și-l realizează în sine.

*                               

Cu cât te observi mai atent, cu atât îţi dai seama că mişcarea nu-ţi aparţine, ci provine din efecte ale materiei condiţionate. Nu te vezi pe tine când îţi observi trupul, ci doar vizionezi un film creat pe gustul şi înţelegerea unui public care îl priveşte.
Mai sus, către libertate, simţi cum renunţarea conştientă e o cărare care trebuie bătută. În univers există o lege: viaţa tinde spre ea însăşi, spulberând prin subtilitate orice dependenţă care o împiedică să se recunoască.
Trupul şi mintea au un timp al lor, viaţa însă este eternă,  iar când viaţa ta, aceeaşi şi unică în tot universul, se regăseşte pe sine şi încetează să se transfere din formă în formă, atunci dispare şi timpul şi practic până la o altă manifestare nu există nici o distanţă.
În univers nu există şi nu va exista nici o secundă fără viaţă.
În lipsa timpului  nimic nu poate fi măsurat, de aceea se spune că Dumnezeu, care este viaţă, este nenăscut şi nemuritor.

***

Nu există nici o tragedie în univers!
Dincolo de Dumnezeu nimeni nu se poate duce!
Suferinţa se materializează prin minte, dar mintea poate fi stăpânită. Reuşind asta realizezi ce înseamnă a fi, ca existenţă eternă, pentru că a fi este realitatea originală şi absolută a lui Dumnezeu, iar toate problemele fiinţelor vii, în ultimă instanţă, nu au mai multă relevanţă  decât mâna pe care juri că ţi-o pipăi în vis.
Timpul şi spaţiul sunt doar instrumente ale vieţii neîntrerupte,  care trece prin tine, iar toată suferinţa, mai mare sau mai mică, a tuturor ființelor pământeşti se va sfârşi ca atunci când te trezeşti dintr-un vis oribil şi vezi cu mare uşurare că nimic din ce te-a înfricoșat nu s-a petrecut în realitate.

***

Înţelept este cel care ştie că orice ar face nu face nimic şi că oriunde s-ar duce nu pleacă nicăieri. Căci modificările spaţio-temporale sunt mentale, iar spiritul din care provine mentalul este unic, neschimbător, indivizibil şi, mai ales, nu participă la nici o competiţie.

***

Trăieşti într-un mediu potrivnic, încărcat cu prea multe gânduri şi energii negative, de aceea crede cu tărie că moartea şi suferinţa nu sunt aşa cum ai fost educat. Nu te lăsa niciodată înrobit de gânduri şi simţăminte inferioare şi află că moartea este dezrobirea de o formă veche şi perimată pentru şansa de a trăi într-o formă nouă şi îmbunătăţită.


**

Omul este Dumnezeu într-o formă degenerată. Dar cum numele şi formele sunt mentale, degenerarea este mentală. Formele subzistă prin hrană, hrana orânduieşte în mare parte  mentalitatea, comportamentul şi personalitatea omului.
A te înnoi cu hrană fizică este o obişnuinţă celulară a formelor pământeşti, firească în aceste condiţii cosmice, dar nu este singura metodă de menţinere a vieţii în univers.

***

Nu există nici un spectator, nu există nici un contestatar.
Eu sunt singur în univers şi eu sunt înfăptuitorul, fapta şi lucrul făcut.
Stelele şi corpurile sunt gândurile mele, eu le dau fiinţă şi ele trăiesc în mine. Eu mă ard pe rug şi eu mă trag pe roată. Durerea există ca să nu uit că exist. Eu sunt totul şi din mine izvorăşte totul, chiar şi gândul de numeroase ori repetabil pe care îl ai tu acum. Căci nu există două persoane decât în aparenţă, sunt doar două picioare, două mâini şi doi ochi ale aceleiaşi realităţi. Totul este absorbit în mine, şi când mor mă duc în mine, şi când mă nasc mă nasc din mine, existenţa mea este dincolo de orice cunoaştere finită, eu sunt etern şi fericit prin mine însumi!
                                                                            

 **

Un om conştient nu epuizează niciodată roadele adevărului. Pe fiecare milimetru de pământ există miliarde de posibilităţi și lumi care pot fi descoperite; nimic nu se sfârşeşte și nimic nu poate să-ţi scape, pentru că pe fiecare vârf de ac existentă tot adevărul. Este foarte important să nu materializezi frica că ar putea să-ţi scape ceva inducând iluzia că dacă nu ai intrat la timp pe o uşă nu vei mai putea intra niciodată.

**

Personalitatea este goală iar fenomenele deşarte. Cu cât eşti mai nimeni şi mai nimic pentru această lume goală şi deşartă, cu atât eşti mai real şi mai greu pentru adevăr.
Manifestându-te ca o adiere, umil și tăcut în orice situație, fii fericit!
Cu ce ar putea să te îmbogățească iluziile acestei lumi trecătoare când ți-ai realizat existența eternă?!


**

Meditaţia în cuante de sunet şi lumină... O săgetă, un vector, o senzaţie porneşte o călătorie spre începutul numelor şi formelor. Nu e nici un gând şi nici un cuvânt încă.
Am intuit asta de mult. Este ca diferenţa dintre cineva care împinge un car încărcat cu pietre (gândurile, cuvintele) şi cineva care zboară pe aripi de vânt (cuantele de lumină).
Ajuns la acest stadiu  nu urmăresc gândul şi nu depun niciodată efort să-l exprim prin cuvinte. Meditez în cuante de sunet şi lumină asupra originii lucrurilor, simţindu-mă pe mine, doar atât.

**

Nu căutaţi bogăţia, căci bogăţia nu este o binecuvântare. Tu poţi avea ceva mai bun, ca, de exemplu, libertatea, detaşarea.
Bogăţia poate fi pricina multor rele, o împovărare grea şi apăsătoare. Cei bogaţi, cel mai adesea, prin bogăţie sunt pedepsiţi. Cel care nu deţine bogăţii şi nici nu le doreşte are deschisă calea spre fericire. Din lucrurile elementare şi simple vin stările supreme ale existenţei. Din cele complexe nu se poate extrage nimic înainte de a fi disociate în elemente primordiale, operaţie prin care se consumă energie şi se eliberează reziduri. Preţul este mult prea mare pentru satisfacţii atât de mici.

***

Dumnezeu este în tine, dar tu nu eşti Dumnezeu!
Tu eşti un concept mental plin de limitări, produs de o sumă de factori care provin din negura vremurilor, un amalgam de informaţii celulare, concepţii şi prejudecăţi false şi instabile.
Eşti pe de-a-ntregul şi cu desăvârşire ceea ce lumea te-a făcut să devii, doar atât.
Când te sacrifici şi renunţi la falsul ego, la ataşamentul faţă de mintea şi corpul acesta, atunci cel care este în tine devine tu şi astfel creaţia se desăvârşeşte.
Treptat, treptat este îndumnezeită.

**

Nu este mare lucru să fii puternic, bogat sau glorios, este o zonă a existenţei ca oricare alta, un punct care prin repetiţie devine oribil şi plictisitor.
Trebuie să treci dincolo de măreţie, prestigiu sau onoare, să le consideri pe toate care vin că după ce se consumă pleacă, că asta-i roata lor şi asta-i mintea noastră. La fel se întâmplă şi cu nemernicia, şi oricât ar părea de straniu nu o putem înţelege decât dacă am trăit-o, iar, dacă nu am trăit-o, o vom trăi, ca s-o înţelegem şi, prin urmare, să nu ne placă, ceea ce fac chiar acum majoritatea oamenilor.
De aceea continuă să mergi, căutările tale sunt departe de a se fi sfârşit, atâta vreme cât n-ai experimentat prin interacţiune directă întreaga creaţie, faptic sau cuantic. Dar nu omite nici perioadele de odihnă şi nici nemişcarea.
Într-un plan mai extins viaţa în formă înseamnă mișcare, iar moartea înseamnă o perioadă de odihnă. Dar este cu desăvârşire nevoie să înveţi din toate ca să afli prin tine şi numai prin tine că nu aveai nevoie de nimic.
Altă cale nu există, nu există!

**

Întotdeauna există ceva mai măreţ decât un lucru măreţ, iar mai măreţ decât toate lucrurile este nici un lucru - ceea ce nu poate fi reprezentat, gândit sau exprimat, deoarece nu participă la dansul minţii și ideilor. Acest lucru nu poate fi cunoscut de cineva cu nume şi formă, legat de materie, ci doar de cel înțelept care a devenit conştient de sine.
Eliberarea de falsul ego face parte din sensul vieţii, şi nu va exista niciodată fericire atâta vreme cât iluzia te poartă şi vezi doar manifestări temporare ale minţii transformată în corpuri şi obiecte.

**

Trebuie să înţelegi că eu sunt în tot ce-i mai frumos la un om şi el este în tot ce-i mai frumos la mine. Când ceva te răscoleşte până la extaz aceasta este opera lui Dumnezeu care se bucură în singurătatea sa din toate fiinţele. Căci orice formă de viaţă este multiplicarea lui Dumnezeu, care nu se poate simţi decât pe sine – tot universul. Nu există nici o diferenţă în sine, ci doar în nume şi formă!

**

Nu este nimic de spus sau de făcut. Există numai ceva de dăruit şi de închinat. Fericirea constă în renunțare și este refuzul constant de a avea ceea ce mintea te ademeneşte să ai în proprietate. A avea ceva te limitează doar la ce ai şi te subjugă la câteva fire de praf dintr-un univers incomensurabil, a nu avea nimic te eliberează de iluzii şi te pregăteşte pentru absorbţia în divinitate.

**

Am avut o senzaţie ciudată, ca un fel de lovitură.
Am văzut privirea unui câine la fereastra unor oameni bogaţi…
Era o privire tristă, inexpresivă şi goală...
Şi am înţeles atunci că viaţa în manifestare fără foame, suferinţă şi nefericire nu ar putea exista. Căci nu ar putea fi nici inteligenţă şi nici cunoaştere fără comparaţia care provine din dualitate.
Dacă vrei fericire în această lume trebuie să treci prin nefericire, dacă vrei bine trebuie să treci prin rău; obţinerea uneia nu te scuteşte niciodată de simţirea celeilalte, mai devreme sau mai târziu. Nu există scăpare atâta vreme cât te afli în nume şi formă, doar existenţa în Sine te poate absolvi de această tristă experienţă.

***

Nu te avânta să-l cuprinzi pe Dumnezeu cu mintea, căci mintea ta este o gheară de vultur, şi ce cuprinde devorează, şi ce devorează elimină şi apoi priveşte cu greaţă.
Dumnezeu nu este nici aşa, nici aşa!
Când oamenii spun că s-au săturat de viaţă de fapt vor să spună  că s-au saturat de mintea lor.
S-au saturat de un Dumnezeu teoretic, dar de Dumnezeul viu care este în inima lor, aidoma cu ceea ce ar fi vrut ei să fie nu s-au săturat deloc. De fapt murind ei vor să se întâlnească cu acel Dumnezeu, pentru că pe cel fals creat de mintea lumii nu-l mai pot suporta deloc.

**

Mişcarea este creată de dorinţă, dorinţa nu este scutită niciodată de eşecuri. Suferinţa este în spiritul vieţii, orice câştig este plătit cu o pierdere, satisfacerea dorinţelor este plătită cu pierderea liniştii originale. Nematerializarea lui Dumnezeu în faţa oamenilor confirmă acest fapt, căci orice poate cuprinde mintea este aruncat în sfera dualităţii şi este pângărit. Orice se poate spune despre calităţile lui Dumnezeu provine din iluzie şi creează discordie. Dumnezeu nu este nici așa, nici așa.

*

Nu poate exista ieşire din acest joc oribil al lui da şi al lui nu, al binelui şi al răului, fără o iertare deplină a tuturor forţelor şi persoanelor care te-au chinuit. Şi dacă nu-ţi ierţi aproapele pentru greşelile lui, fie ele şi nenumărate, eşti pierdut în manifestare. Iar dacă îl ierţi la nesfârşit şi stai în prejma lui, îl încurajezi să facă răul şi, în consecinţă, contribui la pierzania lui în manifestare. De aceea, singurul lucru şi ultimul care se poate face este să nu te mai arăţi lui, să-l laşi să-şi trăiască viaţa aşa cum a hotărât-o el, să-l laşi să se lovească, să simtă durerea şi singurătatea până se va vindeca singur de păcatele lui.
Înţeleptul se retrage ca o adiere şi-l lasă pe ignorant să experimenteze, până la ultima picătură, otrava pe care a vărsat-o în afară. Pe cel încăpăţânat în răutatea şi rătăcirea lui trebuie să-l laşi în pace, să nu mai foloseşti nici cuvintele, nici faptele - este pierdere de vreme. Şi dacă hotărăşti să trăieşti cu el şi nu poţi să-l ierţi la infinit, atunci devii otrăvit ca el.
De aceea, retrage-te şi renunţă! La urma urmei oamenii nu sunt decât nişte tentative de exprimare a lui Dumnezeu. Iar dacă unii oameni se depărtează în loc să se apropie, nu este nici o pagubă pentru viaţă. Ei oricum sunt absorbiţi în fluxul etern al vieţii şi sunt turnaţi din nou în forme, cu răbdare.
Dacă nu s-ar lovi oare cum ar putea învăța oamenii aceştia?!

**

Exerciţiul iluminării constă în acceptarea luminii prin corpul tău fără a introduce stavile de natură mentală. Aceste stavile se exprimă prin ceea ce în general individul spune că nu se poate. Cum ar putea lumina să intre într-un corp închis? Cum ar putea lumina să treacă prin perete?!
În virtutea educaţiei şi experienţelor  mărginite crezi că aşa este, iar acest lucru te limitează şi te face neputincios. În realitate tu ai nevoie de perete ca să-ţi ascunzi urâţenia, intimitatea-perversitatea, ai mereu ceva de ascuns, ţi-e ruşine şi ţi-e frică de ceea ce eşti. Când acest lucru va înceta, permițându-i luminii să te pătrundă, vei fi ca o carte deschisă, lăsând pe oricine să o citească.
Exerciţiul iluminării este pur şi simplu transportarea luminii în mod conştient prin toate ungherele şi toate abisurile minţii şi ale trupului, universul semi-întunecat al celor nu ştiu câte trilioane de celule care se agită neîncetat pentru supravieţuire. Chiar și o catacombă rău famată devine un loc plăcut dacă este pătrunsă de lumină!

**

Nu trebuie să mănânci carne pentru că într-un fel sau altul cel care face asta preia înclinaţiile, instinctele şi slăbiciunile animalului ucis, preia natura lui. Viaţa din animal s-a scurs odată cu clipa tăioasă şi brutală a uciderii lui, tot ce a rămas este un complex fizico-mental întunecat, o sumă de energii inferioare şi telurice, deloc bune de mestecat şi de luat cu tine.

**

Nu există om care să nu se îngrozească la gândul că o entitate străină ar putea să-l posede şi să se manifeste în locul său. Dacă o altă voință decât a ta se manifestă în tine te poţi aştepta la tot ce e mai rău. Toată valoarea propriei vieţi poate fi compromisă.
Porţi numele unei proprietăţi - trupul, mintea şi sentimentele tale, şi ţi se pare firesc să fii unicul ei reprezentant. Dar ce sunt trupul, mintea şi sentimentele cuiva - lucruri eterne care există prin sine sau lucruri dobândite şi schimbătoare? Nu cumva suntem esenţa în jurul căreia se strâng toate aceste proprietăţi şi când spunem noi de fapt ne gândim la ea? Iar dacă această esenţă este perfectă şi divină de ce nu se exprimă ca atare, ce o compromite? De ce suferim și în același timp producem atâta suferință altora?! Oare esenţa lui Dumnezeu, aceeaşi şi unică în toate ființele, nu a fost înlocuită cu iluzia, iar trupul, mintea şi sentimentele noastre sunt acum corpul ei?! 


**

A existat o teamă dureroasă în mine până acum. Teama de a nu reuşi în această scurtă viaţă să realizez ceea ce oamenilor li se arată a fi sarcina lor. Dar când am realizat că Dumnezeu se multiplică în orice formă de viaţă am înţeles că scopul vieţii mele se va realiza negreșit. Căci dacă nu voi putea face eu ceea ce ştiu că trebuie făcut, Dumnezeu din mine  va face prin altă multiplicare a sa, care nu va fi cu nimic diferită de a mea. Pentru că ea nu suportă nici o calitate, nu este la nimeni mai mare sau mai mică, mai importantă sau mai neînsemnată. Astfel, suferinţa mea încetează, tot ceea ce timpul nu îmi va permite să fac pentru a mă desăvârşi şi realiza prin mine însumi, cu acest nume şi această formă, va fi realizat tot de mine, cu alt nume şi altă formă.

**

Mai puternică decât toate cuvintele este emoţia interioară a omului.
Aflat într-o astfel de stare de fluiditate interioară omul nici nu poate asculta cuvintele tale sau dacă le aude le tratează ca pe nişte insecte care nu-l lasă în pace şi le respinge. Nu vrea să fie deranjat din înălţarea cuantică pe care numai el o poate explica şi înţelege. O puteţi numi naivitate sau prostie, dar ea va fi mult mai aproape de inima lui decât toate cuvintele tale.

**

Omul va dormi şi va fi inconştient aproape la nesfârşit, dacă nu va renunţa la această hrană impură şi grosieră. Pentru că din hrană izvorăşte somnul şi în somn el va visa că face ceva, când în realitate totul i se întâmplă. Hrana îi va transmite informaţia inclusă în atomii din care este făcută şi ea îi va crea comportamentul şi soarta. Va dormi şi va scrie cărţi, va dormi şi va face politică, va dormi şi va creşte copii învăţându-i cum să doarmă somnul omului obişnuit. Hrana va naşte reacţii şi va elibera otrăvuri în mintea şi trupul său. Căci, deşi în univers nu există decât o singură substanţă, se poate spune despre ea că este când spirit, când minte, materie fizică sau întuneric. Iar omul este materie fizică, puţină minte şi aproape deloc spirit. Şi cine să-l trezească, dacă nu există decât o singură substanţă în univers şi în el este aceea? Şi cine să-l trezească, dacă nu există decât un singur instrument în toată substanţa universală, care îi poate veni în ajutor şi acela este propria sa voinţă?
Somnul îi vine din hrană şi hrana este ca un drog ce îl face să doarmă.
Şi aşa cum un drogat moare dacă renunţă brusc la drogul său, tot aşa omul moare dacă renunţă brusc la hrana sa. Pentru că în celulele lui s-a strecurat un cod informatic fără de care ele nu se pot divide şi înmulţi. Rea sau bună, în armonie sau nu cu restul universului, ea este energia care susţine unitatea umană ca centru independent de existenţă şi forţă. Precum un om beat nu este observat ca atare de un altul aflat în aceeaşi stare, tot aşa un inconştient nu-l poate observa pe altul.
Realitatea rămâne implacabilă: hrana fizică şi mentală determină calitatea substanţei universale, căci nimic în univers nu este lipsit de viaţă şi materialitate.
Dar hrana nu este numai fizică, hrană este şi aerul, hrană sunt şi impresiile şi visele omului.
Nu este nici o speranţă de trezire până ce omul nu renunţă, încetul cu încetul, la această hrană fizică, până ce nu respiră cu o altfel de respiraţie şi până ce nu refuză falsa învăţătură primită odată cu celulele trupului prin instinctul și subconștientul animalic. Dacă nu va percepe lumina divină, nu se va hrăni cu ea şi nu-i va descifra mesajul de natură conştientă nu se va putea trezi niciodată.
Calitatea hranei este capitală, soarta noastră şi a copiilor noştri, indiferent de câte calculatoare sau nave cosmice vom construi, va fi sumbră şi amară.
Nu contează câte mii de ani lumină vor parcurge prin spaţiul iluzoriu creaturile şi creaţiile noastre, căci dacă vom rămâne aşa vom dormi şi în vis se vor petrece toate, iar păcatul şi boala se vor repeta mereu.

**

Sinele este un continuum netemporal, o prezenţă fără cantitate şi proprietăţi, astfel încât, din perspectiva lui, ce este acum este dintotdeauna şi ce este aici este peste tot. El nu concepe nici o diferenţă pentru că el este unic, şi în afara lui nu este nimeni să mai poată emite ceva, şi în afara lui nu mai e nimeni să poată recepta ceva!


*

Există o forma a Pământului  superioară simţurilor noastre grosiere. Aici el este un câmp de forţe cu legi proprii, influențând tot ce este captat de ele, realitatea materială percepută de simţurile noastre fiind abia un efect secundar al realităţii cuantice superioare. Pământul pare o sferă, pentru că orice traiectorie elicoidală a acestei spirale în jurul unei axe de lumină, transcrie cu aproximaţie o sferă. La fel e cu Soarele şi cu celelalte corpuri cereşti. Toate acestea sunt puncte de-a lungul acestei axe de lumină. Ce face diferenţa este calitatea legilor şi starea indusă materiei spaţio-temporale din interiorul acestora. Mai înainte de a fi percepută ca materie a fost gând, iar mai înainte de a fi gând a fost spirit.

*

Mişcarea este căutarea perfecţiunii şi este de două feluri: fizică sau mentală. În timp ce mişcarea fizică este înceată şi lipsită de prea mare utilitate, mişcarea mentală este indiscutabil mai subtilă şi mai eficientă. Dincolo de ele se află realitatea spirituală, care este mai degrabă nemişcare, conştiinţa inutilităţii oricărei intervenţii într-o stare perfectă și suficientă prin sine.
Animalul, omul, îngerul. Inconştienţă, conştienţă, supraconştienţă.
Când omul ia pentru prima dată contact cu fiorul marelui mister al creaţiei şi manifestării, el începe să devină conştient. Căci ce înseamnă toată zarva grijilor cotidiene când te întrebi înfiorat pentru prima dată cum ai apărut în univers, care este scopul vieţii şi încotro te îndrepţi? Cât de mic şi de dezumflat devii atunci când nu poţi explica apariţia lucrurilor din nimic, sau dacă ţi-o explici ca provenind din Dumnezeu, cum a putut apare Dumnezeu din nimic şi, dacă Dumnezeu există dintotdeauna, nu se naşte, nu moare, cum e posibil să existe aşa ceva?!
În faţa acestui mister, odată conştientizat, te opreşti şi înţelegi că orice ai face nu faci nimic, că adevărul nu te cunoaşte şi nu te vrea, aşa cum arăţi acum. Iar ce numeşti tu adevăr şi dreptate este numai o stare conjuncturală, ceea ce și explică  diferenţele de opinie atât de dureroase dintre oameni.


**

Creaţia este manifestarea lui Dumnezeu în gânduri şi obiecte, şi reprezintă renunţarea supremă a celui unic şi perfect prin coborârea sa în turbulenţele facerii şi ale chinului până în ultima particulă din toate formele de viaţă.
Existenţa lui înainte de manifestare era perfectă în sine, avea totul neavând nimic, era totul fiind nimeni. Durerea pe care şi-a asumat-o în mod conştient, renunţând la beatitudine, este numai aparentă, el fiind în continuare beatitudine, pentru că în orice formă de viaţă, ca manifestare a lui Dumnezeu, există senzaţia implicită că efortul supravieţuirii  nu numai că este natural, dar are ca finalitate și reîntoarcerea în fericirea absolută de dinainte de manifestare. Chinul şi toate supliciile fizice şi mentale sunt considerate ca atare doar în urma parcurgerii unei anumite distanţe în procesul creaţiei şi apare odată cu ataşamentului faţă de nume şi forme.
Dar în toate fiinţele există în stare latentă o particulă din spiritul originar, în întregime, cel de dinainte de creaţie, aceeaşi particulă prin care conştiinţa rămâne intactă şi prin care teama alienării veşnice este anulată. Prin acest spirit, pe care îl avem cu toţii în vedere când ne referim la noi înşine, se cunoaşte faptul că Dumnezeu când se naşte se naşte din sine, iar când moare se duce tot în sine, tragedia cu care o asociem noi oamenii pe aceasta din urmă este pur mentală.
Manifestarea prin spaţiu şi timp va lua sfârşit odată cu ultima şi cea mai întârziată multiplicare a lui Dumnezeu, care ascultându-şi glasul interior va renunţa în mod conştient la pretenţiile de individualitate şi separare faţă de tot ce există, odată cu senzaţia limpede că el, ca cel care observă, procesul observării şi lucrul observat sunt unul şi acelaşi lucru.
A fi nimeni, nu a fi cineva, a nu avea nimic, nu a avea ceva, a refuza totul, nu a dori ceva, iată calea conştientă şi atât de greu de străbătut a fiinţelor umane spre dăruire şi închinare lui Dumnezeu – sinele tău de la originile creației.

**

Nu există oameni proşti, există numai oameni cu instincte inferioare.
Ori de câte ori reacţionezi cu astfel de oameni nu lua atitudinea lor la modul personal, considerând-o intenţionată şi conştientă. Oricine în locul tău ar fi suferit acelaşi tip de tratament, capacităţile lui în interacţiune cu ale tale nu ar fi putut da altfel de rezultate. Supărarea face parte din natura inconştientă a unuia sau a altuia, nu e nici o noutate în univers şi nici o nedreptate.
Cel conştient nu are nici un resentiment asupra naturii inferioare şi o lasă în pace, nu dă cu piciorul în sacul de pietre întâlnit în drum, nici nu se supără pe piatră că este piatră.
Mintea şi inteligenţa aparţin structurii atomice, iar controversele sunt copilăreşti. Dacă misticul afirmă că materia provine din spirit, materialistul spune că ceea ce numim spirit provine din materiei. Dar care este diferenţa?! Oare nu este evident că existenţa este unitară şi nu este vorba decât de calitatea temporară a unicei substanţe din univers?!
Prostul şi inconştientul din faţa ta eşti tot tu, de fapt interacţionezi cu una din amintirile tale. Timpul este o iluzie. Între o amintire şi ceva ce-ţi imaginezi în viitor nu există practic nici o diferenţă, ambele există în minte şi chiar dovezile materiale nu sunt mai concludente decât mâna pe care juri că ţi-ai pipăit-o în vis.

*

Pământul este o fiinţă vie, tot atât de vie şi mobilă ca noi. Dacă ne folosim logica şi raţiunea observăm câteva lucruri uimitoare.
Dacă Pământul de la naştere până la dezintegrare va dura aproximativ 9 miliarde de ani iar civilizaţia umană are cel mult 10 mii de ani până la momentul când ultimul om cu acest ADN va părăsi Pământul, nu cred că va mai dura mai mult de trei mii de ani.
Temporar este prea puţin ca să ne dăm seama că Pământul este o fiinţă vie. Împărţind 9 miliarde, viaţa Pământului, la 13 mii, durata civilizaţiei noastre obţinem următorul raport: 9000000000:13000 = 692308.
De 692308 ori este mai lungă viaţa Pământului decât a civilizaţiei noastre.
În concluzie aşa cum noi nu ştim că el este o fiinţă vie, tot aşa el ne ignoră, nefiind deocamdată în măsură să-i modificăm în mod sever sănătatea şi modul de viaţă. Deocamdată suntem nişte vietăţi minuscule care trăim pe corpul său şi de care ne folosim ca să ne procurăm hrana, tot aşa cum civilizaţii microscopice o fac pe trupul nostru și pe care noi le ignorăm complet.
Dacă viaţa noastră medie este de 70 de ani şi am vrea să ştim cât durează o civilizaţie microscopică care îşi depăşeşte condiţia limitată şi inferioară părăsindu-ne în mod conştient pentru o situaţie mai bună, ajungem la următorul raport. Dacă o civilizaţie (la modul aproximativ) este de 692308 ori mai scurtă decât viaţa corpului pe care se desfăşoară, atunci 70 de ani care înseamnă 25550 zile, adică 613200 ore, împărţindu-le la 692308 (613200: 692308) rezultă  0,88 ore, adică 52,8 minute.
Cum aţi putea voi observa o astfel de civilizaţie microscopică în al cincizecilea minut al ei, atâta vreme cât nu vă provoacă o severă indispoziţie sau boală, chiar dacă a construit pe corpul vostru, în dimensiunea ei, piramide sau ziduri chinezeşti? Dacă se petrece în timpul somnului ar putea fi mai mult decât o mică alergie, care a dispărut imediat ce te-ai întors pe partea cealaltă şi cu mult înainte de a te trezi? Sau, dacă e în timpul zilei şi ai treabă, o mai iei în seamă? Dar dacă provoacă modificări grave şi dureroase care pot duce chiar la moarte corpului, ce facem? Mergem la doctor, o băgăm sub cuţit sau o desfiinţăm cu medicamente tari şi eficiente.
Aşa se poate petrece şi cu civilizaţia noastră, dacă ne dovedim inconştienţi şi periclităm echilibrul natural al Pământului. Şi atunci adio evoluţie, adio progres, adio libertate...
Timpul care urmează în viitorul imediat este de o importanţă capitală. Conştiinţa este scăzută, dorinţa este mare. Urmează un moment critic, dacă îl vom depăşi ne vom realiza destinul cosmic devenind liberi şi fericiţi. Tot noi vom fi în viitor, chiar dacă cu alt corp, cu alt nume şi altă formă.
Dacă nu ne păstrăm continuitatea şi evoluţia naturală, riscăm să întârziem prea mult pe aici, făcând paşi înainte şi înapoi până ce ne va surprinde un potop, care, la nivelul Pământului, apare la câteva zeci sau sute de mii de ani şi nu înseamnă mai mult decât duşul nostru obişnuit din zilele toride de vară.
Dragii mei, Pământul este o fiinţă vie, să nu abuzăm prea mult de răbdarea lui.


**

Gândul este lopata unui imens coş de gunoi denumit minte.
Trecutul şi viitorul îi constituie corpul şi mii de lucruri aruncate de-a valma putrezesc acolo. Gândul răscoleşte acest imens coş de gunoi şi efectiv din mirosurile lui, la nivel chimic, se creează comportamentul omului la nivelul creierului.
Omul educat într-un sistem fals de valori s-a înşelat mereu închipuindu-şi că îngrămădind în minte tot felul de lucruri este avantajat şi le poate folosi pentru binele său. El nu ştie că mintea are greutate proprie precum piatra şi cu cât este mai mare cu atât este mai greu de dus.
Când clipa în sine, singura reală, singura divină, va fi trăită pur şi simplu, omul, redevenind Fiinţa, nu va mai încerca să reţină ceva, ci va fi cu atât mai perfect cu cât va uita mai mult.
Iar când coşul de gunoi va fi de tot gol, el se va simţi aşa cum este: etern, unic şi desăvârşit.


**

La urma urmei nu e important să spui lucrurilor pe nume, pentru că numele unui lucru nu este lucrul în sine.
Ce este scris sau vorbit este doar o copie palidă a ce este viu!
Cel care tace este singurul care poate să înţeleagă!
Cel care vorbeşte este singurul care poate să creeze!
Dar ce poate să creeze cel care nu a înţeles nimic?...

**

Toate cuvintele din lume nu ajung ca să-ţi expun situaţia mea.
Dacă s-ar putea pătrunde în universul cuantic, cel care creează şi susţine universul fizic şi s-ar putea folosi viteza lui fenomenală, în câteva fracţiuni de secundă mi-ai trăi întreaga mea viaţă, şi atunci ne-am înţelege, observând că suntem la fel, că suntem unul singur. Trăind realitatea crudă a proiectării prin naştere într-o viaţă şi într-un loc nefavorabil, cu puţina inteligenţă pe care generic o au toţi oamenii, cu slabele instrumente fizice şi mentale pe care le deţin, dorind să-mi împac conştiinţa cu nevoile fizice inerente susţinerii corpului fizic, este firească greşeala pe care ai observat-o. Ce pot spune este prea puţin ca să te convingă pe deplin, dar să ştii că nu sunt supărat deloc pe tine. Dacă acceptăm în sarcina noastră pietrele supărărilor ocazionale, nu mai putem nimic - cădem jos, istoviţi, în mizerie şi rătăcire!

***

În univers nimic nu poate evolua fără meditaţie şi nimic nu poate degenera fără întunericul şi nesimţirea care provine din uitarea de sine. Meditaţia este evoluţia unicei substanțe din univers cu ajutorul simţurilor pe care o ființă le are.
Dacă pentru om ea înseamnă observare atentă cu toate simţurile sale complexe, pentru o vietate inferioară meditaţia şi dreptul ei la evoluţie se poate reduce doar la unul din simţuri, singurul pe care îl are sau chiar la altul inferior şi divizat din acesta.

**

Mişcarea dă formă şi contur universului şi fără fiinţele vii universul nu ar avea nici o formă. Tot ce-mi relevă meditaţia prin observare directă este de nepreţuit, şi dacă scriu o fac pentru mine, pentru că sunt om şi chiar prin substanţa mea de acum sunt ameninţat de întuneric.
Pentru ceilalţi oameni cuvintele mele sunt orientative şi e posibil ca pentru ei să nu reprezinte exact ce vreau să spun eu, măcar şi pentru faptul că nu ocupăm acelaşi loc în univers.
Am mai observat că, pe lângă simţurile cunoscute, îşi mai face apariţia încă unul care s-ar putea numi intuiţie. Apoi am cunoscut faptul că conştiinţa vieţii poate exista şi singură în univers, prin ea însăşi, apoi la un grad inferior, poate exista in individualităţi divizate, care au şi corp mental, iar, mai încolo, în individualităţi care au şi corp fizic, aşa cum este omul, apoi am observat potenţialul substanţei universale de a deveni tot mai subtilă, fără nici un scop, doar de dragul vieţii.
Mintea şi materia fizică nu sunt eterne pentru că nu sunt esenţiale, şi am constatat că nu toţi ochii pot vedea toate lucrurile, pentru că ei sunt lumina unei anumite combinaţii de elemente, şi am mai observat că elementele fie se multiplică, fie se întorc în unul, şi dezarmat de orice logică pentru intelect am lăsat pixul jos şi am tăcut.

**

Poveştile copilăriei amintesc adesea despre tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte, lucru fascinant care a vrăjit generaţii numeroase de oameni.
Noile descoperiri ştiinţifice asupra energiei şi materiei demonstrează, pentru cel care are ochi de văzut, că acest lucru va fi posibil dar, totodată, şi faptul că atunci când va fi posibil nimeni nu şi-l va mai dori, odată ce se va înţelege că o viaţă nesfârşită cu un trup material şi greu nu este ceea ce ne lipseşte pentru a fi fericiţi. Dar oamenii nici nu ştiu ce să-şi dorească, de aceea legile universului nici nu permit materiei să aibă puteri superioare planului în care se află. Îndeplinirea dorinţelor, când nu e însoţită de conştiinţă înseamnă o şi mai mare ruină şi decădere. Iar cu cât conştiinţa este mai mare, cu atât dorinţa este mai mică, şi când omul nu se va cunoaşte numai prin corp va redeveni iarăşi ceea ce este şi pentru el dorinţa nu va mai exista în univers.
Nimeni nu-şi va mai dori tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, iar oamenii vor înţelege că sarcina lor nu se  reduce la individualitatea, forma şi numele lor, ci doar la viaţa însăşi, singura care contează pentru eternitate. Nimeni nu-şi va mai dori trup cu tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, realizări şi plăceri fizico-mentale de tot felul, ci doar realizarea vieţii prin ea însăşi, fără iluzia individualităţii, a numelui şi a formei.
Îmi place mai mult o altfel de poveste, cu un bătrân, care, în faţa entuziasmului interesat şi lacom al tinereţii, spunea, mai mult pentru sine, căci nimeni nu se oprea să-l asculte: ei, copilaşi, unde vă grăbiţi, copilaşii moşului, copilaşi?...

**

Rezolvarea tuturor problemelor constă în renunţarea la rezolvarea lor. Nu poţi face nimic pentru că totul este stabilit: urmează să fii fericit până la absolut. Pentru că viaţa din tine este Dumnezeu şi fără el nu ai fi nimic. În consecinţă, soarta lui Dumnezeu este soarta ta şi îndeplinirea ei este doar o problemă de timp. Şi când ea s-a realizat, tot ce s-a derulat în cadrul timpului nu a existat deloc, nici faptele, nici cuvintele și nici greșelile tale!

***

Cea mai mare răsplată pe care o poţi primi este viaţa însăşi!
Nici un concept şi nici un obiect fizico-mental nu poate fi comparat cu viaţa, nici o realizare şi nici un scop nu e ca ea. Întotdeauna să ai în vedere că viaţa din tine este totul în univers şi ea este singurul lucru care contează. Lasă orice grijă imaginară şi trăieşte de dragul vieţii, pentru că poţi pierde orice, dar pe Dumnezeu – Viaţa, nu-l poţi pierde niciodată. Ceea ce pierzi în fiecare zi şi uneori o dată la 70-80 de ani, nu sunt decât câteva din multele tale iluzii, dar Viaţa nu o poţi pierde niciodată. Căci tot ce se poate, chiar simpla idee că se poate ceva, face parte din viaţă şi nimic nu ar putea să fie sau să nu fie dacă n-ar exista viaţa din tine, unica şi aceeaşi din tot universul.

***

Măcar, din când în când, opreşte-te din agitaţia ta zilnică, ascultă sunetul care provine din interiorul formelor de viaţă, respiră liniştit şi spune-ţi: sunt fericit cu desăvârşire!
Nu căuta nici un motiv pentru această fericire pentru că această fericire nu ar mai fi decât dependenţă şi s-ar sfârşi odată cu sursa ei. Dar fericirea care este una cu viaţa tuturor formelor de viaţă nu se va sfârşi niciodată, pentru că atunci când s-ar sfârşi viaţa în univers de fapt s-ar sfârşi şi timpul şi n-ar putea exista nici o secundă fără viaţă. De aceea, oricât de mult ar părea să dureze posibila lipsă a vieţii din univers, ea nu va dura deloc şi mereu va fi viaţă şi mereu va fi Dumnezeu şi mereu tu vei fi una cu el.

***

Când ieşi în lume şi te simţi mic şi neajutorat, de vină nu este lumea, ci doar tu. Vei justifica în fel şi chip atitudinea  şi neîncrederea ce te stăpâneşte, dând frâu liber obiceiului de a judeca, de a clasifica lucrurile pe categorii, de a fi de o parte sau de alta, dar să ştii că pentru viermele ce te roade în interior numai tu eşti răspunzător. De fapt, starea ta provine din substanţa care este predominantă pe Pământ acum, din atomii care circulă dintr-o formă în alta, din tendinţa generală de individualism exagerat, din egoism şi din împotrivire.
Dar dacă crezi în Viaţă, poţi creşte până la nori, poţi merge printre oameni şi să simţi că eşti mare şi puternic cât tot Pământul, ba chiar cât tot Universul, căci dacă simţi asta, înseamnă că ai renunţat la obiceiul de a judeca şi ai devenit tot atât de mare pe cât iubirea ta este.
Când inima se deschide spre iubire, spre lumină, omul începe să crească, să se extindă şi să creadă până acolo încât să nu mai fie om, ci doar Viaţă, până acolo încât devine universul în întregime, iar iluziile pământeşti, oricât de multe şi de iuţi ar fi, nu-l mai ajung niciodată.


**

Mereu să aveţi în vedere că ştiţi prea puţin. Înainte de a lua piatra şi a o arunca în ceilalţi aduceţi-vă aminte de asta.
A şti însă nu înseamnă a îngrămădi informaţii de-a valma în minte, ci mai degrabă înseamnă a şti cum să treci din grosier în subtil, cum să nu te laşi transformat în multe elemente pentru a fi doar unul, esenţial.
A şti înseamnă a şti cum să uiţi totul – actualele condiţionări temporare pentru a fi numai viaţa, impecabilă, dumnezeiască, aşa cum a pornit la drum.
A şti mai înseamnă a putea privi pe oricine în ochi şi în faţă, cu desăvârşire convins că nu va mai trebui să-ţi pleci privirea în pământ din cauza judecăţii şi a criticii care se naşte din minte.
Pentru că atunci vei şti că tu eşti viaţa, unică şi indivizibilă, iar cel din faţa ta eşti tot tu, numai că într-o altă secvenţă temporală şi, aşa cum nu eşti ruşinat când eşti singur în intimitatea ta, aşa vei fi mereu, ori şi cu cine te-ai întâlni şi oriunde te-ai duce.

***

Nu trebuie să ţii minte ceva, pentru că mintea este un derivat care se va pierde, trebuie doar să-ţi percepi esenţa ta  originală care conţine în sine totul. Şi nu contează cum eşti perceput, ci contează doar să percepi, să observi. Pentru că prin observare şi numai prin observare se realizează înţelegerea şi fericirea vieţii, care se transferă din formă în formă şi nu se sfârşeşte niciodată.

**

Fiinţele vii sunt minunea acestui univers, un sistem mobil şi perfecţionabil până la limite de neînchipuit. De aceea eu nu mai cred în individualitate, ci doar în viaţa indivizibilă.
În tinereţe sub impulsul ignoranţei eram partizanul aparenţelor, am fost suporterul satului meu în competiţia cu alte sate, apoi deplasându-mă conform mişcării inerente în materie am fost suporterul regiunii, ţării şi al limbii mele şi m-am opus cu toate mijloacele pe care le-am avut altor oameni, altor limbi şi altor popoare şi, departe de a realiza ceva, mi-am dat seama că m-am înglodat în ignoranţă, competiţie şi împotrivire.
Dar acum tind să nu mai fiu decât suporterul vieţii, nu al satului meu, al poporului sau al limbii mele, nici măcar al omului prin comparaţie cu alte vietăţi. Iar dacă ar fi o oarecare competiţie între pământeni şi fiinţe de origine extraterestră, aş vrea să fiu tot suporterul vieţii, al armoniei şi al înţelegerii.
Ştiu că voi înfăptui şi asta chiar dacă, se prea poate, voi purta alt nume şi voi avea altă formă.

**

Nu mă mai încântă discuţiile cu oamenii pe seama religiei, adevărului sau a lui Dumnezeu. Simplu fapt că interlocutorului meu îi place să discute pe această temă, cuprins ca de un drog, să toarne în realizări mai mult sau mai puţin sofisticate, cuvânt după cuvânt, demonstrează faptul că nu are încredere în Sine, căutând confirmări exterioare.
Despre Dumnezeu poţi cunoaşte ceva doar prin intermediul unor senzaţii intraductibile şi se referă doar la individul care le resimte.
În rest, toate cuvintele sunt judecăţi moralizatoare sau generalităţi ce-l reduc pe om la un tipar convenţional din care ceilalţi nu vor ca el să evadeze.

***

Cu cât îţi închipui mai mult că te apropii de adevăr cu atât te înşeli mai tare. Pentru că adevărul nu este în ceea ce crezi şi nu-l vei găsi niciodată în elementele şi formele materiale.
Datele problemei se schimbă mereu şi rezultatul obţinut este întotdeauna fals la timpul prezent. Este fals pentru că implică o atitudine mentală, are un nume şi are o formă şi, mai ales, pentru că vrei să faci din el un titlu de glorie.
Fericirea şi adevărul nu sunt în ceea ce vezi, ci sunt doar în cel care vede, şi încă din prima clipă când mintea s-a mişcat ele au început să dispară.

**

Tot ce crezi că e important, tot ce te ridică în picioare, te atrage sau te împinge spre un anumit scop, toată lumea materială este fum iluzoriu ce te înăbuşă, te otrăveşte şi în cele din urmă te omoară. Iar preocuparea pentru ele este grija pentru formele de fum, cu ce te ajută să le ai, cu ce te ajută să le faci?
În tine este viaţa şi aerul proaspăt, în afară este mintea, fumul şi iluzia.

**

Trupurile umane sunt particule de praf în bătaia vânturilor cosmice. Viaţa din ele însă este viaţa din mine. O cunosc şi o recunosc. Ce nevoie mai am atunci să le reţin numele şi forma?!
Prin ele mi-a sporit mintea şi greutatea şi am ajuns să am iluzia că sunt material. Prin minte am resimţit suferinţa şi am ajuns să cunosc şi să mă ataşez de ce este trecător.
De o parte şi de cealaltă a celor două forţe care susţin creaţia am fost de numeroase ori înşelat să cred că una din ele este Dumnezeu. Dar în creaţie nu există Dumnezeu, ci doar neliniştea iluziei ce se transmite din minte în minte şi din formă în formă, odată ce una devine hrană pentru cealaltă…

**

Şi brusc am devenit conştient că oamenii nu vor să mă asculte pe mine, ci doar să-şi asculte propriile păreri prin gura mea. Şi am hotărât să tac şi să tac şi iarăşi să tac.
Nu viaţa din om este vinovată de această lipsă de înţelegere, ci doar mintea omului, care judecă, acceptă sau respinge conform structurii sale, şi am înţeles că nu poate fi nici o măreţie în cuvintele cuiva, care sunt minte, şi nu poate există nici o posibilitate de a vorbi despre viaţa spirituală. Căci vorbirea este un cod de sunete primitive care ajută o comunitate să-şi ordoneze mai bine viaţa din punct de vedere material, doar atât. Pur şi simplu am înţeles că  deşi se află în evoluţie oamenii mai au cale lungă până când li se va dezvolta simţul telepatic, când înţelegerea subtilă a cuiva se va putea transmite simultan tuturor celor care s-au transportat conştient pe o anume frecvenţă, ca timpul dintre naştere şi moarte să fie trăit altfel, pregătind terenul pentru marea transformare, pentru viaţa în sine, independentă de toţi şi de toate - trecerea de la materie la spirit.

**

Creaţia este transformarea subtilului în grosier, a spiritului în materie.
Mintea este elementul de legătură. Mişcarea ei, cu cât este mai virulentă, cu atât determină densitatea şi complexitatea materiei create. Dintr-un singur drum pleacă o mulţime şi din fiecare se nasc succesiv tot mai multe, câte numere a putut inventa mintea. Particulele create se constituie în traiectorii care se ciocnesc, se taie şi se întretaie, aranjându-se în forme temporare. Aici accidentele sunt inevitabile, nimic nu rezistă prea mult, o formă mai mare înghite o formă mai mică; naşterea şi moartea sunt incontrolabile.
Dar există ceva prin care traiectoriile pot fi străbătute invers, din grosier spre subtil. Aceasta este meditaţia, adică decrearea, observarea liniştită, contemplarea nepărtinitoare în care mintea ca o caracatiţă imensă îşi bagă tentaculele în gură şi tace, descrescând, revenind în sine.
Ai străbătut un drum lung, inteligenţa şi intuiţia confirmă tendinţa ta spre subtil.
Foloseşte meditaţia! Recunoaşte viaţa din tine ca pe Dumnezeu şi întoarce-te la el. Drumul spre tine însuţi trebuie să-l găseşti singur.


 ***

Nu-ţi pierde timpul cu mierea, nu pregăti pentru masă nici fierea, trăieşte după felul naturii tale actuale, liniştit, convins fiind că poţi fi din ce în ce mai bun până la perfecţiune, până la divinizare. Vii din Dumnezeu, ai fost Dumnezeu, te vei întoarce în Dumnezeu, vei fi iarăşi Dumnezeu... Perfect prin a sa nonacţiune şi nemişcare...
Acum eşti ceea ce eşti, să nu-ţi fie ruşine de tine!
Toate ororile se petrec în minte, nimic nu va rămâne, trăieşte liniştit!

***

Niciodată să nu credeţi că lucrurile puteau fi altfel pentru voi.
Că aţi fi putut alege un drum sau altul la un moment al vieţii şi acum aţi fi fost altcineva. Întotdeauna să ştiţi că în această lume lucrurile sunt exact cum trebuie să fie. Sunteţi aşa cum trebuie să fiţi!
Nu puteaţi să vă încadraţi într-o altă traiectorie spaţio-temporală pentru că substanţa din care eraţi făcuţi atunci nu putea deschide alte coordonate. O mişcare fizică în stânga sau în dreapta, provenind din şansă sau educaţie este un nonsens care nu are nimic de-a face cu adevărul.
Sunteţi ceea ce aţi putut deocamdată să fiţi. Să nu vă pară rău de asta!
Pentru a deschide alte traiectorii spaţio-temporale, superioare acesteia, e nevoie să trezeşti conştiinţa şi să luminezi substanţa din care eşti făcut, acum şi aici, pentru ca prin asemănare substanţa ta să poată fuziona cu alta, mai subtilă.
Atunci te vei încadra pe o altă traiectorie spaţio-temporală, vei înţelege mai bine de ce scopul vieţii este uniunea cu Dumnezeu, şi în sfârşit îţi vei găsi liniştea.

***

Pare prea şocant, dar dintotdeauna a fost Nimicul. El nu are nici naştere, nici moarte. Căci în nimic totul este nimic ca manifestare, dar este totul ca posibilitate.
Dacă universul este real sau este un vis în care te visezi pe tine sub formă şi materialitate, acest lucru chiar că nu mai are nici o importanţă.

**

Una din cele mai minunate taine ale unei vieţi, în profundă mulţumire de sine, este aceea de a nu încuraja gândurile să se dezvolte, fiindcă ele te transportă departe de locul şi timpul în care te afli. De locul zero, de timpul zero... Este vital să fii atent doar la viaţa din tine, acum şi aici, şi să o recunoşti ca pe unica cale de a readuce în tine energia pe care ai pierdut-o.

***

Eu sunt cel pe care tu îl numeşti Dumnezeu, dar nu mă pot arăta ţie, pentru că în realitate eu nu am nici o formă. A existat o primă formă pe care eu am însufleţit-o în această manifestare, o formă de lumină arzătoare, dar eu nu am fost acea formă, pentru că eu sunt mereu viu, pe când ea a murit.
Tu nu poţi vedea decât forma minţii tale, dar eu nu sunt mintea ta şi oricât te vei ruga nu mă voi arăta ţie decât în forma pe care tu o ai şi o poţi înţelege, alta şi alta, folosindu-ţi latura subtilă, nu simţurile grosiere, pentru că prin ele nu vei face decât să cauţi acul în carul cu fân, iar timpul şi abilităţile tale nu vor fi suficiente niciodată. A mă intui însă aşa cum sunt presupune detaşarea de orice cunoaştere mentală sau comparativă. A căuta să mă explici nu este decât un joc perfid, pe care îl joci cu patimă şi cu interes, drept pentru care îl vei pierde întotdeauna.
Nu mă vei cunoaşte niciodată atâta vreme cât mă vei vedea ca o entitate diferită de tine şi niciodată atâta vreme cât vei mai vedea o altă entitate în afară de tine. Doar când vei simţi că viaţa este un tot unitar, iar formele, numele şi faptele nu contează decât pentru minte, mă vei vedea şi vei scăpa de această cumplită înstrăinare. Şi precum cel care moare se întoarce în pământul din care s-a născut şi l-a hrănit, nici tu nu ai unde să te duci după ce ai experimentat toate posibilităţile, decât în mine. Lasă jos mâinile, ochii şi mintea cu care vrei să mă prinzi, căci nu faci decât să te încătuşezi pe tine.

***

Lumea nu este nici bună, nici rea, lumea este în mintea ta.
Şi aşa cum este mintea ta aşa este şi lumea.
Viaţa este una, identică în toate formele, mintea este mişcare şi implicit rătăcire, comparaţie şi asociere, deosebită de la formă la formă. O minte este hrană pentru altă minte, un corp este hrană pentru alt corp; învăţătura şi mâncarea creează numele şi formele.
Tu, aşa cum te vezi în oglindă, sau ca personalitate, e un străin venit din afară, mereu te trădează, mereu te înşeală. A fi tu însuţi este un lucru foarte dificil.
A fi încăpăţânat şi rigid în principiile tale nu înseamnă decât stagnare într-o formă oarecare.
A fi tu însuţi înseamnă a fi Viaţa care nu are nimic de-a face cu formele prin care trece. Pur şi simplu nimic, pur şi simplu totul.

***

Nu omul din faţa ta te jigneşte, ci ignoranţa din el, nu viaţa dintr-unul sau altul intră în conflict cu a ta, ci mentalitatea şi obiceiurile lui când se lovesc de ale tale. .
Practic, în sistemul fizico-mental, sistem de natură duală, nu ar putea exista viaţă fără doi oponenţi. Universul nu ar fi fost creat fără ei.
Binele şi răul, ceea ce este în favoarea ta şi ceea ce este în defavoarea ta, a mânca sau a fi mâncat, iată perechea de contrarii care susţine numele şi formele.
Binele şi răul în creaţie sunt neapărat necesare, căci unul este lucrul realizat şi scopul acţiunii, iar celălalt este lecţia de care aveai nevoie ca să ajungi la primul.
Progresul şi dezvoltarea materiei, provine din conflict, din atingerea mâinii drepte de cea stângă, conexiune care eliberează energia creatoare.
Mintea susţine timpul şi spaţiul şi fără ea nimic nu ar fi fost aşa. Ea este factorul creator, iar binele şi răul sunt cele două mâini ale sale.
Dar adevăratul Dumnezeu a rămas mereu de neconceput. I s-ar putea spune viaţa care se transferă din formă în formă şi nu se sfârşeşte niciodată, dar este insuficient, i s-ar putea spune viaţa în sine, dar este prea puţin. 
Să nu vă pară rău că nu-l puteţi numi, căci din acest nenumit vine totul, chiar şi mintea, şi în el se va întoarce totul. Şi pentru că el este sursa tuturor posibilităţilor, chiar şi a imposibilităţii, care este tot o posibilitate, ce a fost nu s-a întâmplat niciodată. Nu există decât viaţa din clipa prezentă, tu eşti aceea, nu ai nevoie decât de timp şi răbdare pentru a înţelege că Dumnezeu s-a manifestat prin tine şi tu eşti Acela.

***

Să aveţi mereu în vedere că ştiţi şi înţelegeţi prea puţin, dacă tot sunteţi obişnuiţi să aveţi mereu ceva în vedere.
Înainte de a lua decizii, înainte de a judeca ceva sau pe cineva, înainte de a lua piatra şi a o arunca într-un altul aduceţi-vă aminte de asta.
Nu sunteţi altceva decât substanţa universului în acest moment al evoluţiei lui, nu e nimic mare sau mic în voi, sunteţi Viaţa care ia diverse nume şi forme.
Oare nu aţi înţeles că precum este necesar somnul aşa este necesară şi moartea?! Energia subtilă a vieţii prin descompunerea trupului se întoarce în pământ, după aceea absorbită fiind de plante determină forma şi comportamentul următoarelor fiinţe prin intermediul hranei şi al oxigenului…
Trebuie să înţelegeţi că aceasta este reîncarnarea şi nu fabulaţia în care eroi sunt nişte personaje supranaturale care dau drept de viaţă oamenilor după toanele lor.

***

Trebuie să înţelegeţi că viaţa este o unitate indivizibilă.
Cel care o resimte în el însuşi se află în contact cu ea oriunde s-ar afla: în om, în animal, în plante, în minereu, în praf cosmic. Orice diferenţă sau conflict este resimţit ca durere profundă în cel care iubeşte viaţa. Fie că învinge, fie că pierde. El resimte durerea când este înfrânt de adversar, el suportă durerea când îşi zdrobeşte adversarul. Viaţa este aceea care se exprimă şi în unul şi în altul, dar numai cel subtil o poate simţi. Orice dispută întăreşte mintea ce-l ascunde pe Dumnezeu, care aşa cum se poate observa, de om nu mai este recunoscut.

***

Întotdeauna vei face numai ce vei putea şi, mereu, dacă eşti lucid şi deştept, orice vei face va fi puţin şi lipsit de valoare. Mereu o durere te va purta, deoarece îţi vei înţelege neputinţa în goana timpului şi a spaţiului, simţind că în sinele tău există toate posibilităţile dar în manifestare capacităţile tale sunt limitate.
Cel care face ceva şi aşteaptă ca răsplată gloria şi onoarea trădează o fiinţă egocentrică, plină de rătăcire şi ignoranţă.
Mai grav este faptul că aceste persoane sunt repere în tendinţa omului spre evoluţie, spre regăsirea de sine. Prin ei calea devine tot mai întortocheată şi mai grea. Aceste repere, nu sunt făcute să te ajute, ci doar să te încurce şi să te menţină în sfera de influenţă a unui pământ aflat destul de departe de o sursă pură de lumină. Pentru că Dumnezeu este zero. Nemanifestat a existat mereu şi va fi întotdeauna. Se asociază tuturor numerelor, adică numelor şi formelor, dar nu este niciodată unul din acestea. 
La începutul manifestării din zero, din spirit, a apărut lumina, din lumină au apărut stelele, din stele în timp şi spaţiu au apărut planetele, din solul şi substanţa planetelor au apărut unităţile organice -  plantele, animalele şi omul.
Toate sunt forme degenerate, dar tuturor li se asociază zero, spiritul, Dumnezeu, şi cine înţelege asta devine spirit şi nu mai este purtat de această lume din formă în formă cu durere.
Se depărtează de forma lui ocazională, se manifestă mai puţin şi, treptat, treptat, se reîntoarce în sine.

***

Evoluează! Învaţă încetul cu încetul să trăieşti altfel, în armonie cu universul. Nu te mai opinti când faci ceva! Simte esenţa obiectului identică cu a ta şi transferă noile coordonate spaţio-temporale fără nici un pic de patimă, fără nici cel mai mic gând de câştig personal.
Nu prin tragere sau împingere, ci doar prin simţire. Căci muşchii şi tendoanele sunt materializarea dorinţelor şi a patimilor tale ce vor intra neapărat în conflict cu a celorlalte fiinţe.
Dacă vei putea să te transformi mental până la anularea acestor iluzii egoiste şi individuale, forma întregului univers va fi în armonie cu tine, şi toate vor fi aşa cum trebuie să fie.
Vei schimba lucrurile, fuzionând cu esenţa lor subtilă, doar în măsura în care toate contribuie la realizarea fericirii tuturor, la transferarea lor în unu şi apoi în absolut.

**

După ce ai fost obligat să cunoşti plăcerea de a mânca, cunoaşte acum plăcerea de a nu mânca. Obţine starea de ordine interioară, eliminând reacţiile violente care se produc în organismul tău odată cu descompunerea hranei şi transformarea ei în energie. Dacă înveţi calea subtilă prin care îţi poţi extrage energia din lumina solară, poţi fi mobil în continuare, rezistând în această lume fizică plină de forţe potrivnice, în perechi, ce se ciocnesc una cu alta, una fiind bună pentru tine, alta fiind rea, dar în timp, odată cu mişcarea minţii, răul devine bun şi binele devine rău, fiind evident că ai nevoie de amândouă în această lume fizică, iar tu nu rămâi decât o minge lovită încolo şi încoace, din formă în formă.
A depăşi plăcerea de a mânca, a depăşi plăcerea de a face sex - iată orizontul vieţii nemuritoare. Nu a-ţi interzice plăcerile pământeşti, nu a te chinui prin porunci stupide, nu, aceasta nu e o soluţie, ci trebuie să descoperi, trăind, ceva superior lor. Şi atunci toate câte te-au murdărit şi te-au tăvălit prin praf e ca şi cum nici nu ar fi trecut prin tine şi tu nu ai fost deloc acela pe care mintea l-a creat, slab şi nătâng, pe care oricât te-ai străduit nu l-ai putut iubi. Şi oboseala şi sila de viaţă se vor sfârşi odată cu toate prostiile acestea mentale.

**

Ce prostie sunt discuţiile în contradictoriu! Ce prostie sunt explicaţiile!... Înţelege şi simte că nu ai nevoie de ele pentru a te releva. Din contră, ele creează greutatea materială care te ţine rob sub câmpul de atracţie al Pământului.
Renunţarea la ele, printre altele, te ajută în procesul continuu de transformare a substanţei, a celulelor de carne în entităţi de lumină, astfel încât la voinţa ta să devii mai uşor sau mai greu, mai dens sau mai eterat, pentru a crea deplasarea independent şi liber faţă de legile fizice ale materiei inferioare de pe Pământ.
La ce ajută?! Nicidecum pentru a obţine ceva, ci mai degrabă pentru a scăpa de multe, pentru a fi tot mai liber şi mai fericit, în comuniune cu viaţa care trece prin tine, observându-te, unificând interiorul cu exteriorul şi realizând unitatea vieţii în tot universul.

***

Răsplata supremă o primesc prin faptul că sunt viu, iar tot ce este viu este Dumnezeu, în consecinţă, Dumnezeu, fiind viaţă, este şi a fost dintotdeauna în mine şi tot ce este viu acum aşa va fi întotdeauna.
Formele sunt trecătoare, ce le însufleţeşte este etern, corpurile sunt materie care se reorganizează mereu, spiritul vieţii este fix şi suficient prin el însuşi.

**

Este imposibil să-l convingi pe om că este îmbâcsit de fals şi minciună prin cuvinte, pentru că el nu are la ce raporta ceea ce-i spui decât informaţiei atomice din substanţa trupului său.
Este imposibil să-l convingi, ocărându-l, că obişnuinţele lui sunt anacronice şi că sunt împotriva vieţii şi continuităţii ei.
Este imposibil să-l convingi că ceea ce el numeşte caracter, personalitate sau poziţie în societate este ceva dobândit de la alţi oameni prin interacţiune, că nu are valoare şi nu-i aparţine.
La ce bun să-i spui că folosindu-şi propria voinţă poate acţiona asupra atomilor săi transformându-i din grosieri în subtili, din pământ în lumină, ca să se bucure viaţa în el, la ce bun să foloseşti cuvinte din acestea pe care el nu le poate înţelege?!

**

Te afli în meditaţie dacă, în nemişcare, auzi sunetul prezentului chiar în tine, nu cu urechile ciulite înspre un anumit obiect, ci în stare brută, apropiată de original, de sunetul creator, neprocesându-l cu ajutorul creierului şi nesimţind în corp nici o încordare, ci doar o stare de blândeţe şi absolută beatitudine, pentru că dacă vei simţi o cât de mică încordare înseamnă că nici nu încerci să renunţi şi să te întorci în unul, ci eşti preocupat în continuare de obiective condiţionate de reguli false şi străvechi...
Te afli pe drumul decreării şi întoarcerii la Dumnezeu atunci când nu ştii că ştii sau că nu ştii ceva despre un obiect, un subiect sau despre relaţia dintre ele.

**

Şi clipa şi-a dezvăluit din nou comorile. În ea, nefiind repetiţie şi plictiseală, am resimţit-o splendidă şi cutremurătoare, starea când realmente materia mea fizică a devenit inexistentă.
Am simţit clar, într-o clipă, doar pentru o clipă, că materialitatea este o plăsmuire a minţii, o creaţie a unui program jucându-se cu şirul posibilităţilor.
Dar cel mai straniu a fost că am simţit că programul acesta, care constrânge toate fiinţele la anumite coordonate şi dimensiuni, adesea abominabile, nu vine din afară, ci este făcut de însăşi fiinţele vii, fiecare în dimensiunea sa.
Şi am spus: dacă nu pot să zbor, este deoarece cred în proprietăţile materiei ce acum mă compune, într-un segment de dreaptă ce se sprijină pe un anumit timp şi pe un anumit spaţiu. Dacă nu sunt liber şi nu mă simt pe mine însumi aşa cum sunt, nelimitat, este pentru că mintea m-a înrobit şi că am fost educat să mă mulţumesc cu firmiturile ei.


**

În acest univers manifestarea se bazează pe energie. Energia provine din hrană. Dar hrana fizică care se transformă în energie prin digestie este cea mai slabă.
Cea mai puternică este aceea care provine din lumină, numită şi hrana impresiilor, deoarece există datorită luminii care conturează lucrurile.
Există mulți oameni palizi cu privirea goală, pendulând între lucruri. Ei sunt lipsiţi de energie pentru că nu absorb tocmai această puternică energie a impresiilor. Ei nu privesc cu atenţie niciodată şi nu se concentrează niciodată. Oricât de multă hrană fizică ar mânca, ei sunt slabi, bolnavi şi obosiţi.
Eşti în contact cu cea mai puternică energie din manifestare atunci când toată atenția îți stă pe un lucru. Iar când privirea ta s-a mutat la un altul datorită mişcării inerente în manifestare tu trebuie să-l uiți de cel vechi şi să fii atent doar la lucrul pe care îl priveşti, asculţi, guşti, pipăi sau miroşi acum. Altceva nu trebuie să mai existe! E suficient să fii atent la un singur lucru şi toate necesităţile îţi sunt acoperite. Toate răspunsurile pe care le cauţi într-o mie de lucruri, din generaţie în generaţie de trudă şi obidă se află într-un singur lucru - cel din faţa ta, pe care tocmai îl priveşti. Toate lucrurile sunt un singur lucru, toate posibilităţile sunt aplicaţii ale spiritului tău extins prin conștiință. 

**

Când te concentrezi asupra vieţii din tine, când te simţi cu atenţie, nu ai cum să mai fii atras de acţiune, de satisfacţie, de plăcere. Greşeli precum mânia, lăcomia, egoismul, violenţa, intriga, răzbunarea, pe care majoritatea oamenilor nu le mai disting ca atare, nu apar şi la oamenii atenţi la viaţa din ei, pentru că ei ştiu şi simt că viaţa este ceva imaterial care nu are nevoie de nimic şi este cu atât mai împlinită cu cât este mai liberă de orice ar putea veni din afară.
Toate fiarele cad de pe tine şi eşti pregătit să zbori. Când simţi pentru prima dată momentul desprinderii de acest pământ negru şi pietros şi te ridici puţin, foarte puţin, ca un pui de pasăre care dă să zboare, atunci simţi ceva de nedescris. Stadiul următor al evoluţiei, cel de înger, dă primele semne că există cu adevărat. Şi majoritatea mizeriilor omeneşti se estompează, odată cu mintea inferioară care le-a purtat şi o lumină nouă îți arată calea-n univers.

*