vineri, 6 februarie 2015

Învață cum să te reîntorci la Sursă

Toate posibilitățile sunt în puterile noastre. Tot ce vă trece prin minte se poate transpune în realitate. Atât în sus cât și în jos. Atât ceea ce poate să vă facă fericiți cât și ceea ce poate să vă facă nefericiți. Este straniu cum unii oameni își distrug viața și văd că asta e în puterile lor și nu văd că, prin aceleași puteri, ar putea să și-o facă un ocean de bucurie și frumusețe.
Există un secret?! Nici vorbă! Este probabil cel mai discutat subiect al acestei epoci moderne, și nu există discuție între doi oameni, când vorbesc despre problemele lor, în care soluțiile să nu fie reamintite. Fiecare în limbajul său - țăran, comerciant sau intelectual - ne spune că problema este în mintea noastră, cu cele doua aspecte esențiale ale subiectului. Primul este sistemul greșit de credințe despre viață, pe care eu le numesc „iluzii”, iar al doilea se referă la acel vierme care a intrat în mintea omului, exprimat prin formula „nu pot!”
Vedeți, nu e niciun secret, toți știți într-un fel sau altul asta, dar nu puteți porni la treabă, recreându-vă viața, fiindcă vă lipsește o scânteie care să aprindă potențialul practic nelimitat care se află în voi.
Îndrăznesc să vă spun că scânteia este în ideea primelor cinci rânduri din textul alăturat numit „Renunțare”. Citiți cu atenție aceste cinci rânduri și apoi meditați asupra lor! Dacă ajungeți să credeți că sunt adevărate, atunci vă puteți recrea viața de la zero. Dacă credeți că în voi este Sursa universului, lucru care este purul adevăr, și deveniți Conștienți de Sine, de puterile potențiale și nelimitate care se află în voi, puteți crea un univers real, în care voi să fiți Creatorul. Nu este nici o exagerare!
Prima condiție a debarasării de iluzii este învățarea modului cum să-ți asculți Conștiința. Toți oamenii au Conștiință, să fie clar. Când spunem despre cineva că nu o deține trebuie să înțelegem doar că încă nu și-a ridicat-o în creier. Ea este acolo unde este el! Nu are sens să o localizăm încă.
Desigur la început este foarte dificil, fiindcă în creier ajung doar fărâme ale ei, iar omul nu poate deosebi glasul Conștiinței de cel al dorințelor și iluziilor, deja create.
Aici am să vă dau un exemplu din viața mea, o viața încărcată de experiențe și mai ales de meditație asupra lor.
Cu mulți ani în urma aveam doi prieteni, ca și mine interesați de cele mai profunde aspecte ale vieții. Erau doi oameni care știau multe, de la care puteai afla o sumedenie de informații despre Sine, Conștiență, Conștiință și așa mai departe. La rândul meu, aveam un sistem destul de coerent de credințe despre viață, fiind pe drumul meu de îmbunătățire. Multă vreme am purtat cu ei discuții filozofice de o profunzime rară, la care dacă ai fi asistat ți-ar fi stat mintea în loc. Dar încetul cu încetul am început să mă simt rău conversând cu ei. Ne întâlneam pe dealurile Cetățuii în mijlocul unei naturi încărcate de frumusețe și nu înțelegeam de ce mă simt rău. Când ajungeam acasă eram un pachet de nervi. De fiecare dată când mă întorceam acasă soția mea îmi spunea: „Ce e cu tine?! Nu vezi că întâlnirea cu oamenii aceștia îți face numai rău? ”Dar eu nu o ascultam și continuam să-i caut. În fapt soția mea era vocea Conștiinței, iar mai târziu când am început să-i disting glasul, mi-am dat seama și de ce întâlnirile cu oamenii aceștia mă transformau într-un pachet de nervi. Toate discuțiile erau speculații și teorii. Analiza pe care o făceam noi omului și lumii inevitabil cădea în critică, desconsiderare și dispreț la adresa celorlalți, despre care noi spuneam că dorm. Conștiința îmi spunea, atât cât puteam eu să o ascult, că cunoașterea nu are nici o valoare dacă nu ai compasiune și nu îi iubești pe oameni. Dacă îngâmfarea, intoleranța și disprețul pornesc din tine, indiferent de motiv, ele se întorc înapoi și te afectează. În discuțiile cu ei încercam să rup cumva tiparele și să spun ceva ce nu e cuprins în limbajul de lemn al scolasticii spirituale. Unul dintre ei, bărbatul, nu pierdea nici o ocazie să-mi dea peste nas. În special el, prin mesajul lui, mi-a inoculat un dureros sentiment de descurajare, iar cuvintele „Nu poți!/Nu putem!” erau preferatele lui. Celălalt prieten, femeia, își permitea orice batjocură în spatele unui „amortizor” foarte puternic – caracterul ludic. Mă durea pentru că îi primisem în spațiul meu interior, și de la cuvinte de prețuire sinceră față de trăirile și concluziile mele, fața de cărțile mele și implicit fața de persoana mea, acum ajunseseră să mă lovească cu asprime. Îmi aduc aminte de o replica a prietenului meu, care venind vorba despre articolul „Vreau să iubesc”, m-a apostrofat cu severitate, spunându-mi textual: „Ce înseamnă prostiile astea? Ce te împiedica să iubești?!” Haideți, spuneți-mi voi ce ne împiedică să iubim!... Oare toate cuvintele din lume sunt suficiente pentru a răspunde la această întrebare?! Personal, nu cred! Am rămas pur și simplu perplex de această replică.
Dacă Conștiința nu m-ar fi împins de la spate, determinându-mă să rup întâlnirile cu oamenii aceștia, pe fondul problemelor pe care le produce ridicarea lui Kundalini, cred că aș fi clacat. Materia acestui trup are o limita în toate.
Oamenii religioși vor spune că un înger sau diavol a contribuit la cele ce vă voi povesti în continuare. Din câteva sute de numere de telefon, pe care le aveam în agendă, tocmai numerele acestor oameni mi-au dispărut ca și cum nici n-ar fi fost. Cei mai raționali dintre voi vor spune că motivul nu poate fi decât o setare ori o eroare de sistem. Dar oare de ce numai numerele lor s-au șters?! Chiar dacă încă nu știam să o ascult Conștiința striga la mine: nu-i mai contacta pe acești oameni!
Iată cum s-au întâmplat probabil lucrurile. Materia mea, respectiv mâinile, la cererea expresă a Conștiinței, a șters acele numere din agendă deși mintea mea sau ceea ce numim conștientul obișnuit nu-și amintește nimic de asta. Acesta e un caz foarte rar când Conștiința intervine și se impune asupra Conștientului neputincios. Și de aici înainte, ca să nu arăt lipsă de considerație pentru cei care cred în puterile nevăzute ale Spiritului, spunând că sunt de la Dumnezeu, (câtă dreptate au, deși își explică deformat realitatea) voi spune că și eu am un înger care mă ajută. El este Conștiința mea, și știu că el nu mă va părăsi niciodată.
Deși maniera cum îl prezintă religiile pe Dumnezeu este inacceptabilă pentru mine, și nu ar fi decât o dovadă de involuție să-l vad așa cum îl explică ele, mai ales în cuvânt ( pentru că în inima sunt foarte mulți oameni minunați în cadrul Bisericii), am să fac ori de câte ori e nevoie referiri la cuvintele scripturilor.
Am să vă spun în acest moment ceva despre celebrele cuvinte ale lui Iisus cu privire la dispreț si desconsiderare. Textual el ne spune: „că orice hulă va fi iertată, dar hula împotriva Duhului Sfânt, niciodată!” Acest Duh Sfânt este Conștiința. Atunci când nu-ți asculți Conștiința nefericirea nu e departe. Cât privește iertarea, de îndată ce îți respecți Conștiința ea uită toate neajunsurile trecutului.
În continuare voi relata un alt eveniment foarte sugestiv al felului cum acest înger al meu mă ajută. Atitudinea acestor doi prieteni ai mei îmi stătea ca un ghimpe în inimă de aproximativ un an și jumătate, de când am rupt legătura cu ei. Am mai avut articole despre acest subiect, și unul chiar l-am postat pe blog cu câteva luni în urmă, dar l-am șters după câteva zile, la cererea expresă a Conștiinței, de această dată în mod conștient.
Acum vreo săptămână am scris un alt articol despre cei doi, foarte puternic și mulțumitor pentru Conștientul meu. Peste câteva zile am mai scris unul care oferea și mai multe explicații și înmuia oarecum tonul. Oricum cuprindea foarte multe referințe critice și era încă plin de durități la adresa lor și al religiilor. După ce muncisem la acest articol vreo 4-5 ore intens acum câteva zile, și la fel de intens vreo trei ore aseară, iar în tot acest timp ceva în mine îmi spunea: „încetează!”, din fișierul „Notițe” al telefonului meu, unde de o vreme îmi scriu articolele, textul meu a dispărut pur și simplu. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat asta, și am scris zeci de texte acolo. Tot ce-mi amintesc este că mâinile mi-au făcut câteva mișcări bruște și textul dus a fost. Câteva minute l-am căutat cu desperare prin toate aplicațiile și fișierele telefonului, dar fără nici un rezultat. Și brusc am fost cutremurat din nou. Conștiința, îngerul meu a intervenit iarăși. Mi-am dat seama că indiferent cât de tare m-au rănit oamenii aceștia ei nu merită să-i numesc cu cuvinte urâte. Nu e vorba doar de respectul față de ei, ci de respectul fața de mine. Cuvintele acestea ar fi fost precum lanțurile asociatului lui Scrooge din Colind de Crăciun a lui Dickens, și ar fi trebuit să le trag după mine ca niște păcate. Și iarăși s-a făcut lumină în mine, și un neasemuit sentiment de dragoste și înțelegere m-a cuprins cu privire la întreaga umanitate. Conștiința mi-a atras iar atenția că pentru a te împlini trebuie să-i iubești pe toți și pe toate indiferent de faptele lor. Trebuie să înțelegeți că Conștiința și eu una suntem, ea nu vine din afară!
Aveam de gând să public acele doua articole, unul astăzi și celălalt peste doua zile. Dar la cererea Conștiinței, experimentând un neasemuit sentiment de mulțumire, l-am aruncat pe cel care mi-a rămas în coșul de gunoi al textelor scrise în ciuda Conștiinței mele. L-aș fi putut recupera și pe celălalt, fiindcă făcusem o salvare cu el, mai puțin cu ce lucrasem aseară.
Iată, dragii mei, care este primul pas ca să-ți poți recrea viața intrând în contact conștient cu Sinele. Răutățile lumii acesteia supervizate de tartorul suprem, Iluzia - adevăratul „satana” (nu e o realitate, nu e o persoană!), stă mereu în umbră și vă îndeamnă la autodistrugere.
Conștiința voastră și un alt înger omnipotent al Vieții – Iubirea, sunt primii care vă pot ajuta. Apoi încetul cu încetul, fiind conștienți de Sine, vă veți putea rescrie viața de la zero.