joi, 31 martie 2016

Persoana unită cu Spiritul

Cunoașterea obținută prin meditație directă asupra sinelui este atât de paradoxală și încărcată de contradicții încât cel care îndrăznește să o transmită, dacă nu este crucificat sau ars pe rug, sfârșește prin a fi hulit și urât de toți oamenii. Legile vieții sunt astfel întocmite încât nimeni nu poate vedea adevărul dacă nu-l obține prin propriul său efort și sacrificiu. Nu-mi pot transmite înțelegerea și nici nu mi-o pot explica, dar orice om îmi poate deveni mai mult decât un prieten dacă și-o descoperă în sine însuși.

*
Nu am crezut că-i voi iubi atât de mult pe Iehova și Iisus. Dacă pe Iisus ca simbol al dragostei și sacrificiului am ajuns relativ ușor să-l înțeleg, cu Iehova mi-a fost mult mai greu. La început l-am văzut ca pe un zeu aspru și nemilos acționând adesea sub impulsul mâniei și supărării... Cu timpul însă am început să-l simt și să-l înțeleg. Îmi e atât de drag Iehova astăzi încât mai mult ca niciodată mă simt parcă răvășit de neputința cuvintelor. Îl iubesc și-l înțeleg pentru că știu ce înseamnă să vrei să dăruiești din sufletul și din inima ta și să fii refuzat cu încăpățânare, îl înțeleg pentru că am văzut ce înseamnă să fii motivat de dragoste și să ai spirit de sacrificiu întru binele oamenilor, iar ei să cârtească mereu împotriva ta, interpretând cu reavoință toate intențiile tale.
Azi nu mai confund simbolurile scripturilor cu faptele în sine. Am ajuns să înțeleg de ce un cunoscător al Sinelui nu mai vrea să-și impună personalitatea ori de ce nu-și mai dorește recunoașterea oamenilor.
Cred că-i pot vedea astăzi pe Iehova și pe Iisus în adevărata lor lumină de persoane care s-au unit conștient cu A Fi - Spiritul pur, și din Sinele lor, împreună cu celelalte personalități formatoare de opinie ale omenirii, au dat sens și materie acestei lumi. Sunt creatorii noștri cu adevărat, căci unindu-se conștient cu Spiritul vieții, ei ne-au creat atât corpul cât și modul de gândire.
Unindu-se cu A Fi - Sursa și Sinele universului, ei au devenit astăzi unul, și cu siguranță așa vor deveni și credincioșii lor.
Fiecare a semănat cu uneltele acelor timpuri, mai mult sau mai puțin rudimentare, dar recolta o vor strânge împreună, într-o unică conștiință evoluată a prieteniei și compasiunii universale.

Iată în continuare semnificația esoterică a rugăciunii Tatăl Nostru, așa cum mi-a fost transmisă mie de spiritul suprem A Fi, sub rezerva dificultăților și aproximărilor de rigoare atunci când mintea noastră limitată încearcă să-l facă inteligibil.

Tatăl nostru,

Semnifică spiritul pur A Fi, sursa și izvorul vieții noastre.

Care ești în ceruri,

Cerul reprezintă locul purității divine din vârful capului nostru, lăcașul înțelepciunii și al conștiinței divine. Pornind de la subiectiv la obiectiv, de la imperceptibil la perceptibil, de la nondimensional la dimensional, tot ce există se află în conștiința noastră, care atunci când devine unitară se numește divină.



Sfințească-se numele tău,

Înseamnă sfințirea numelui tău cu numele divinului din tine cu care devii unul.
Numele acesta este Eu Sunt.

Vie împărăția ta,

Reprezintă chemarea expresă a unei stări interioare de pace și frumusețe stabilă.

Facă-se voia ta,
Precum în ceruri așa și pe pământ,

Semnifică unitatea cerului cu a pământului, a trupului cu spiritul, a omului cu universul într-o armonie indestructibilă.

Pâinea noastră cea de toate zilele,
Dă-ne-o nouă astăzi,


Când ne rugăm Spiritului divin trebuie să avem mereu în vedere eternitatea și nu firmiturile. Cea de toate zilele înseamnă aici pentru toate zilele, adică pentru a trai în veșnicie. Dă-ne-o nouă astăzi semnifică hotărârea de a nu mai amâna descoperirea înțelepciunii divine care eliberează și duce la beatitudine, ci realizarea acestui fapt aici și acum.

Și ne iartă nouă greșelile noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri,


Semnifică necesitatea iertării lumii ca să ne putem ierta pe noi înșine, deoarece lumea nu este decât o reflecție a proprie noastre conștiințe.

Și nu ne duce pe noi în ispită,


Prin acest vers ne rugăm divinului Spirit A Fi să nu ne pună în cale tentațiile unei vieți ușoare, obținută prin furt și exploatare, pentru că atât cât avem trup de pământ și simțuri suntem slabi și putem fi cu ușurință rătăciți.

Ci ne izbăvește de cel rău,


Cel rău semnifică totalitatea instinctelor ucigașe și animalice transmise de strămoșii noștri întru trup. Este mai mult decât sigur că fără a ne elibera de ele nu putem avea acces la înțelepciunea divină care duce la pace și beatitudine. Calea eliberării prin conștiință nu e ușoară, dar viața trăită în inerție se dovedește în cele din urmă o soluție mult mai proastă. Instinctele materiei noastre (care atunci când au fost personalizate au luat numele de Demon sau Animal) trebuie transformate și puse în slujba binelui, nicidecum ucise.

Amin.


Semnifică: „Așa să fie, întru binele meu și a tuturora!". Reprezintă renunțarea la dorință, punctul final al oricărei discuții din care să rezulte pierderea păcii și a dragostei. Este o prescurtare a expresiei: "Fie ca lumescul să tacă pentru a lăsa divinul să lucreze."


                          
                          finalul blogului

joi, 24 martie 2016

Fii o bucurie pentru tine însuți

Buddha spunea: Fii o lumină pentru tine însuți! Slăvit fie înțeleptul! Eu aș vrea să mai adaug la cuvintele lui: Fii o bucurie pentru tine însuți! Caută în adâncul ființei tale motive de mândrie și respect față de sine, caută printre lucrurile aparent mici, pentru că acolo vei găsi divinitatea din tine. Nu te mai uita la chipul ce ți-l arată oglinda, la avere, la titluri ori la recunoașterea oamenilor. Majoritatea celor cu care te-ai întâlnit în viața aceasta au avut o înțelegere redusă și nu s-au preocupat aproape deloc de Ființă. Recunoaște că și tu ai făcut la fel, dar în acest moment, chiar în această clipă adună-ți toată forța din tine și simte-o în coloana vertebrală. Așa, dacă ai reușit și simți un fior de la baza ei până în creștetul capului acesta este primul semn că urmează să te trezești. 
Tovarășii de viață v-au desperat cu lecții de comportament, șefii v-au ținut numai în porunci, psihologii v-au spus să faceți așa și așa, trainerii v-au promis marea cu sarea, iluminații v-au ținut discursuri și v-au scris cărți, dar puțini oameni v-au putut spune cu certitudine Adevărul. Iar acest Adevăr, în cei mai simpli termeni, este următorul: toate cuvintele sunt literă moartă dacă conștiința și energia voastră se află blocată în sferele joase. În spatele unor porți de plumb stă sufletul tău închis și nimeni nu-i poate vedea lacrimile... De aceea tu mai înainte de toate caută să deschizi ușa acestor planuri joase și încearcă să te ridici în cele înalte.
Acesta este kundalini - arta transformării întunericului în lumină. Ați luat ca pe un amănunt această învățătură și i-ați crezut doar pe cei care v-au îndemnat spre gândire și cuvinte, devenind pe nesimțite adepții acestei monstruoase căi psihologice care stăpânește astăzi lumea. 
Printr-un concurs de situații deloc întâmplătoare nu de mult am citit pe un site de socializare invitația la o conferință spirituală ținută de un mare maestru. Printre cei care făceau comentarii mi-a atras atenția cuvintele unui om extrem de nefericit care spunea așa: „Pe mine cine mă învață cum să mă îndrept după stricăciunile pe care mi le-a făcut un fals maestru?...” 
Nu era locul potrivit să intervin acolo, dar aici în cetatea solidă a acestui blog, am să-i spun simplu: Doar Sinele tău te poate învăța! Toate soluțiile sunt aici și acum, și numai credința în divinul din tine te poate conecta cu divinul de pretutindeni. După o lungă perioadă de încordare drăcească urmează relaxarea divină. Ai nevoie însă de o energie imensă ca să te ridici din lumea joasă a fricii și va trebui să nu dai înapoi când îți vei întâlni monștrii transmiși de strămoșii tăi prin subconștient. Conectează-te cu Dumnezeu prin această minunată proprietate numită lumină și acceptă-l ca unic maestru. Luptă pentru viața ta, deschide-te cu dragoste către lumea întreagă, dar nu-i mai lăsa pe ignoranți să-ți dea lecții. De fapt aceștia nu sunt altceva decât materializarea slăbiciunilor și inconștienței din tine, o experiență absolut necesară trezirii. Căderea în animalitate este o lege a naturii  la fel de firească precum gravitația, evoluția presupune luptă împotriva curentului și efort. Încearcă să înțelegi ce vreau să spun în Divina rugăciune „Vreau să iubesc” și „Înapoia mea satană” și vei vedea că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună. 
A căuta printre lucrurile aparent mici motive de respect și prețuire față de Sine este o forță reală! Trezirea este un șoc care nu poate să reziste în această lume fără o imensă energie. Nu te mai mulțumi cu un impuls trecător; mulți oameni se opresc la atât și nu își dau seamă că nu se poate trăi toată viața cu câțiva bani găsiți pe drum. Energia trezirii trebuie sa rămână activă, să crească și să te ducă mereu înainte.
În primele faze ale trezirii mele ori de câte ori energia kundalini îmi urca prin coloana vertebrală mă simțeam ca și cum aș fi fost electrocutat. Acesta e un semn sigur că kundalini s-a trezit și urcă spre soarele care se conturează în creierul uman. 
Eu nu mă adresez în acest articol oamenilor superficiali, aflați la începuturile evoluției lor umane, ci vorbesc pentru cei pregătiți, plini de durere și lacrimi, mă adresez celor care au cunoscut înfrângeri peste înfrângeri, care au experimentat până la refuz penibilul și stupidul, care au fost dezamăgiți de milioane de ori de falsitatea acestei lumi, care au fost părăsiți de rude și de prieteni, care au meditat și au pătruns în cele mai adânci smârcuri ale firii; doar lor mă adresez și doar pe ei pot să-i ajut. 
Fiți o lumina pentru voi înșivă în cel mai propriu sens al cuvântului prin aprinderea și transformarea energie kundalini. Fiți o bucurie pentru voi înșivă dacă ați ajuns aici, fiindcă vă așteaptă sărbătoarea uniunii cu Ființa, pacea și puterea pe care nu ați găsit-o nicăieri printre firele de praf ale lumii acestea.

sâmbătă, 19 martie 2016

Divina rugăciune „Vreau să iubesc”

Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri. 17 octombrie 2012. Singur, prin pădurea de la poalele mănăstirii Cetățuia, răvășit de conștientizarea ratării corpului de lumină, cu acel sentiment monstruos de distrugere și autodistrugere de care v-am mai vorbit în „Căderea unui zeu”, această rugăciune a izbucnit din mine ca un vulcan incandescent pe care natura divină mi-a dat-o ca să mai pot trăi. Am înregistrat-o pentru prima dată în acea zi și de atunci o rostesc adesea seara și dimineața ca rugăciune călăuzitoare. Fiind influențat pe atunci, asemeni majorității oamenilor, de un profund subconștient animalic primit de la strămoșii noștri din negurile timpului, am realizat că fără a înlocui aceste instincte cu dragostea și conștiința nu mă voi izbăvi niciodată de animalitate.
Astăzi vorbind cu Sinele meu superior - natura divină care există în posibilitățile noastre și pe care uneori, într-o anumită stare de puritate sufletească o contactăm, i-am zis: Doamne, tu știi că rugăciunea pe care mi-ai dat-o s-a activat în mine și nu există ființă pe care să nu vreau să o îmbrățișez și căreia să-i ofer toată dragostea și ajutorul meu. Dar, Doamne, poate ar fi trebuit să mă lași să adaug și cuvintele „Vreau să fiu iubit”, căci în ciuda tuturor eforturilor mele oamenii nu mă plac și nu vor deloc să mă asculte…
În acest monolog cu natura mea divină, a omului cu Dumnezeu, a persoanei cu Ființa, a Sinelui inferior cu Sinele superior, oricum vă veți fi obișnuit să spuneți acestora, mi-am pus sufletul la picioarele divinității și am rugat-o să mă lumineze. În felul său direct și nepretențios, detașat de orice plăsmuire inventată de mintea omenească, Dumnezeu mi-a răspuns astfel: Tu știi că fiecare om în parte prin Sinele său este creatorul universului și el este identic cu Ființa mea. Tu știi de asemenea ca poți activa ceva numai dacă acel lucru pleacă din Sinele tău. Când ai cerut dragoste pentru toți oamenii și toate ființele eu ți-am dat aceasta rugăciune și posibilitatea de a transforma cuvântul în faptă, dar era inutil să mă rogi să-i fac pe oameni să te iubească, pentru că acest lucru este numai în posibilitățile persoanei lor. Doar ei își pot activa iubirea pentru tine, divina iubire care vindecă, aceasta este alegerea lor și nimic nu poate încălca legea liberului arbitru, nici măcar cea mai fierbinte rugăciune. De fapt acesta este motivul pentru care eu nu răspund adesea la rugăciunile oamenilor - ei îmi cer ceva ce nu depinde de ei, ci de alții.
Dar eu îți dau o veste mare, în cele din urmă oamenii te vor iubi așa cum ești, pentru că tu ești o ființă autentică care m-ai realizat pe mine în propria ta ființă. Când vor înțelege această rugăciune și magia pe care ea poate să o aducă sufletului, fii sigur că te vor iubi cu sinceritate și te vor asculta. Lasă legile universului să curgă precum le-am hotărât eu, Ființa neconstrânsă de timp și de spațiu, căci eu pot fi concomitent aici și la sfârșitul timpului și știu cu certitudine tot ce este mai bine pentru orice ființă. Hotărârile mele sunt de fapt hotărârile voastre ca rezultat al propriilor voastre experiențe...Tot ce se petrece este exact ceea ce trebuie să se întâmple ca acest univers să rămână funcțional. Suferința și decepția există numai în minte, liniștește-ți mintea! Umple-o cu dragoste și totul va fi ușor.
Această rugăciune mi-a intrat deja în instinct și cu drag o rostesc deseori seara și dimineața.

Doamne, vreau să iubesc!

Vreau să iubesc şi să vindec, vreau să trăiesc în dragoste!
Atât timp am trăit fără iubire, atât timp am tremurat în întuneric, atât timp am suferit și am suferit încât totul s-a făcut întuneric și frica aproape m-a răpus
Acum vreau să iubesc, Doamne, vreau să iubesc fără nici o condiţie, vreau să mângâi orice făptură, vreau să strâng în braţe orice fiinţă, vreau să reînvii orice inimă, vreau să bucur orice suflet, vreau să luminez orice trup, vreau să bucur orice privire!
Vreau, Doamne, să iubesc şi să fac bine, vreau, Doamne!
Uită-te la mine, Doamne, ființa mea divină, și fă ca această minune să devină realitate!

joi, 17 martie 2016

Ce este Sinele

Dragă cititorule,

Deoarece cunoașterea obținută prin meditație directă asupra Sinelui poate fi ușor confundată cu mândria și aroganța este firesc să nu fii de acord cu mine uneori. Sunt protejat însă de orice rău, pentru ca eu cu adevărat prețuiesc orice ființă vie pentru Sinele ei divin, motiv pentru care, paradoxal, deoarece ea nu și-l recunoaște, nu ne putem înțelege.
Vreau să te asigur că toate concluziile pe care le veți citi în cele ce urmează sunt rezultatul meditațiilor și trăirilor mele directe. Oricum orice om care se trezește, mai devreme sau mai târziu, ajunge la ele…

*

Există numeroase confuzii pe care oamenii le fac în legătură cu Sinele. Unii asociază acest cuvânt cu egoismul și mândria de sine, alții îl personalizează și îl concep ca pe un zeu atotputernic care a creat omul și universul. Dar ce este de fapt Sinele? Fără îndoială el este ceea ce este - natura cea mai profundă și mai intimă a creației. Când vorbim despre Sine nu trebuie să ne gândim deloc la religie sau mitologie, căci Sinele este exact ceea ce spune cuvântul - izvorul din care se naște orice lucru când se manifestă și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă. Fără îndoială este destul de greu pentru mintea noastră obișnuită cu dimensiunile să conceapă ceva fără dimensiuni și să înțeleagă adevărata natură a Sinelui. Am să apelez în cele ce urmează la cea mai veridică teorie despre creația universului pe care a putut să o conceapă omul anume teoria Big Bangului. Ea ne spune că în urmă cu miliarde de ani universul s-a născut dintr-un fragment cu volum infim, dar cu masă enormă, printr-o explozie. Mulți dintre voi, dacă admit această teorie, își închipuie acest fragment plutind undeva print-un spațiu gol și întunecat. Vedeți lucrurile ca și cum spațiul ar fi fost deja creat neînțelegând că Big Bangul nu a născut numai materia, ci și spațiul-timp aferent. Este un efort pe care mintea cu greu poate să-l facă, drept pentru care cei mai multi dintre oameni renunță la efortul de a înțelege. Dar a înțelege este punctul de căpătâi al înțelepciunii și condiția primordială a echilibrului interior, iar acolo unde nu înțelegem, fie și cel mai mărunt aspect al realității înconjurătoare, este ca și cum am avea o navetă spațială foarte sofisticată, pe care am construit-o cu mult efort și suferință, dar care explodează ori de câte ori vrem s-o lansam în spațiu, din cauza unui oring de câțiva milimetri(!!!). Nu există, așadar, piesă în angrenajul înțelepciunii, oricât de măruntă ar părea să nu fie importantă. A înțelege este o chestiune de viață și de moarte în cel mai propriu înțeles al cuvântului, căci ori de câte ori ne naștem și nu înțelegem suficient de mult pentru planul în care ne aflam este ca un game over, trebuind să o luam iarăși și iarăși de la început.
Iată ce ar trebui să mai știe oamenii suplimentar teoriei Big Bangului, ca înțelegerea lor să fie completă. Spațiul și timpul nu există până ce nu sunt observate, cu alte cuvinte ca să se nască universul are nevoie de un observator. Acel observator este aici și acum și ești chiar tu. Orice manifestare se naște dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim care se află în interiorul tău și se numește Sine. Toate manifestările vieții sunt asa cum le-ai construit tu și pot fi schimbate așa cum vrei tu. Nu există nici un univers standard, ci există doar un univers al percepțiilor, și el este singurul adevărat.
Sunt de acord cu cea mai mare parte a oamenilor de știință, și într-o oarecare măsură eu mă consider un om de știință mai întâi și apoi un gânditor sau un mistic. Pentru mine este cât se poate de clar că Sinele înseamnă potențialitatea pură din care se creează un obiect și în același timp adăpostul lui când el nu se mai manifestă. Punctul central (ori de greutate) al oricărui obiect nu este în el însuși, ci în ființa care îl observă. Nu există mai mulți Sine, căci neavând timp și dimensiune el este în tine când mă observi tu și este în mine atunci când te observ eu. Aici în centrul trupului tău, dintr-un punct considerat de masă enormă și de volum infim, universul se creează în orice clipă în care tu observi ceva și se sfârșește când tu îți încetezi observația.
Cunoscând acest adevăr absolut și crezându-l cu toate puterile tale nimic nu te va împiedica să generezi totul din Sinele tău: țesuturi noi și sănătoase, forme și culori de o diversitate nelimitată, obiecte complexe și substanțe pure, metale, lichide, țărână, samd. Tot ce ne lipsește pentru a reuși este credința, dar nu credința într-o forță sau entitate exterioară care ne hotărăște soarta după toanele ei, ci credința în Sine ca izvor al tuturor lucrurilor pe care le vedem.
Deși pare paradoxal toate religiile, dar pe o cale ocolitoare, ne îndeamnă spre asta, căci a te uni cu Dumnezeu înseamnă a te uni cu Sinele care se află în cel care își adoră divinitatea. Pe calea directă sau indirectă omul ajunge la Sine, căci în altă parte nu poate ajunge. Orice altă soluție iese din discuție, căci în timpul infinit și în spațiul flexibil pe care îl are la îndemână observatorul ea își arată până la urmă deșertăciunea.

miercuri, 9 martie 2016

Căderea unui zeu

Cine poate înțelege durerea din sufletul unui om?... Așa cum nu poți simți durerea lui când se taie sau se lovește, tot așa nu poți simți durerea din sufletul său... În cel mai bun caz noi facem o asociere cu durerea pe care am resimțit-o într-o situație similară de demult și cu emfază spunem: da, înțeleg! Dar oare chiar înțelegem?! Amintirea nu oferă niciodată aceleași simțăminte ca faptul trăit!... Dar despre durerea pe care unii o poartă zi și noapte, pe timp de veghe și chiar în vis ce mai putem spune? O înțelegem și pe aceea?...
De mic copil un dor mai presus de cuvinte mi-a mistuit mintea și mi-a ars simțurile. Voiam să spun ceva dar cuvintele mi se opreau mereu într-un geamăt. Mi se opreau pentru că nu știam cum să traduc în limba oamenilor simțământul pe care-l aveam. Erau crâmpeie de gânduri și cuvinte, dar nimic coerent, nimic clar. Cu greu, foarte greu, ajutat de cei care au trăit experiențe similare am realizat ce voiam sa spun: Ce e cu voi?! Cum de nu mă recunoașteți?! Eu sunt cea mai importantă ființă a universului!
Dar precum acest simțământ era departe de sfera cuvintelor, tot așa cei din jur mă priveau cu nepăsare sau râdeau de mine ori de câte ori deschideam gura. Eu, această ființă născută cu puterea de a vedea lucrurile în chiar esența lor, atât de aproape de izvorul divin care îmi dăduse viață, a trebuit să mă închid în sine și să-mi ascund sufletul cât mai adânc, departe de privirile oamenilor.
Pe brânci sau târâș am depășit tinerețea și am devenit om matur. M-am căsătorit și am avut copii, dar nici soția și nici copii nu au putut să mă recunoască. Prin jurul anului 2000 am descoperit cuvintele înțelepților, în special a celor yoghini, și încetul cu încetul viața mea a luat sens și am început să-mi găsesc cuvintele. Am început să înțeleg de ce m-am simțit cea mai importantă ființă a universului. Am reușit în acea perioadă între anii 2005-2008 să scriu câteva cărți și parcă cu fiecare zi căpătam tot mai multă încredere în mine. Lumina care mă îndruma era vie și o mulțime de oameni îmi confirmau calitatea trăirilor și a înțelegerii. Cuvântul meu era ferm, trupul vertical, creștetul îmi atingea cerul. Nu era nimic fals și nimic greșit în atitudinea mea față de oameni. Bunăvoința și iertarea mea față de ei era întreagă. Îmi făcusem deja un obicei din a uita toate neajunsurile trecutului. Eram conectat la o sursă de energie inepuizabilă și o forță minunată începea să se dezvolte în mine. Mă simțeam atât de puternic și stăpân peste materia din jur încât simțeam că dacă aș intra în trupul unui om, oricât de bolnav, l-aș putea face sănătos într-o clipită.
Tot în această perioadă, inspirat probabil de unele idei aparținând lui Jasmuheen, am început exercițiile de hrănire cu lumină. Cu mult înainte de a mă ocupa de ele începusem să simt ca și cum o lumină ar trăi în mine fiindu-mi în același timp o sursă inepuizabilă de inspirație și bună dispoziție. Așa că mi-am zis, de ce să nu folosesc această lumină pentru crearea unei minuni printre oameni, aceea de a fi independent de orice sursă de hrană grosieră, hrănindu-mă numai cu lumină? Chiar dacă de felul meu eram un gurmand și plăcerea gustului era poate cea mai mare dintre plăcerile vieții mele am întrevăzut libertatea care poate să mi se ofere dobândind un corp de lumină care să nu mai fie constrâns de legile materie.
Astfel am început munca. Puteam să mănânc doar o dată la doua trei zile, credeam cu sinceritatea că în curând voi putea trăi doar cu lumină. În mare parte exercițiul meu de hrănire cu lumină era reprezentat de vizualizarea Soarelui și apoi de transferul luminii din creștet până în tălpile picioarelor. Asemeni Dumnezeului biblic am văzut că lumina este bună și mă simțeam din ce în ce mai încrezător.
Dar lunile treceau și anii treceau, iar corpul meu rămânea tot din carne, și ce era mai grav arăta din ce în ce mai slăbit. Toate celule trupului meu îmi strigau: vrem să trăim!, dar eu insistam să le înfometez și să le chinuiesc. Trupul meu tânăr susținut de o minte puternică și încrezătoare îmi rezistase ani de zile, dar acum era spre final. Dezastrul părea total… Nu mai aveam pentru ce trăi! Nu mi-am putut îndeplini jurământul față de mine însumi, acela de a avea un corp de lumină, nu mi-am putut ține nici promisiunea față de oameni… Trebuia să le spun adevărul… am mințit sau m-am grăbit să afirm că mă pot hrăni cu lumină , dar iată că nu pot, sunt doar un vierme care se hrănește cu țărână și sunt atât de departe de cer...
Cât fusesem în putere îmi făcusem prieteni, iar ei începuseră să aibă încredere în mine și să aștepte de la mine o speranță și un ajutor. Cum le puteam spune acum: nu pot face nimic pentru voi, precum nici pentru mine, sunt un ratat și un învins…
Credeți că puteți înțelege durerea unui om? Dar a unui zeu? Căci zeu este cel care se crede zeu cu toată mintea și cu toate puterile lui și nu altul... Iar eu mă simțisem un zeu în toată gloria sa.
Pentru cei care n-au îndrăznit nimic de-a lungul întregii lor vieți lucrurile sunt simple si se succed ca anotimpurile, dar cel care a crezut cu adevărat în Dumnezeu și observă că așteptările nu i s-au adeverit au cum credeți că se simte? Pentru cel care urmează o cale religioasă clasică lucrurile sunt simple, el se așteaptă să-l vadă pe Dumnezeu după ce trupul îi este înghițit de țărână, dar cel care a vrut să-l vadă în Viață cu ce se mai poate consola când toate așteptările îi sunt ruinate?
Dintr-o mândră cetate care fusesem acum eram plin de găuri și de răni, intra oricine printre zidurile mele, mă batjocoreau și mă scuipau. În acea perioadă am desființat grupul Om înspre înger de pe facebook și am plecat învins de pe câmpul de luptă. Nu mai aveam nici o energie și nici o motivație. Fără posibilitatea realizării corpului de lumină nu mai aveam nimic cu ce să stau în fața oamenilor. Cuvintele și teoriile goale îmi produceau pur și simplu greață.
Ferice de cei care speră că așteptările le vor fi confirmate după moarte, când Dumnezeu și un sobor de îngeri îi vor aștepta să-i răsplătească! Niciodată nu vor ști dacă s-au înșelat...
Ani întregi am mers după aceea cu capul în pământ uitat de oameni și de prieteni Un singur principiu îmi mai rămăsese: respectul față de viață exprimat prin boicotarea consumului de carne. La el nu am renunțat niciodată.
Nu cred că mi-am trezit energia kundalini în acea perioadă, cu siguranță ea a lucrat în mine tot timpul cât am încercat hrănirea cu lumină, dar este cert că prin toamna lui 2012 au apărut unele probleme. Au fost săptămâni și luni când am renunțat cu totul la orice fel de idee sau practică spirituală așteptând să mor ca un câine, și de multe ori în acest timp m-am gândit la cea mai proastă soluție posibilă: sinuciderea. Asemeni lui Eckhart Tolle am trăit în această perioadă un profund sentiment de distrugere și autodistrugere. M-am temut foarte mult pentru viața celor din jur pentru că tot timpul eram ca o bomba gata să explodeze. Viața mea se mai ținea doar în câteva ațe…
Unde am greșit?! Mi-am frământat mintea în toți acești ani să aflu un răspuns; chiar am reluat de câteva ori exercițiile de hrănire cu lumină încercând să reușesc acolo unde mai înainte am dat greș, schimbând regulile și venind cu idei noi, dar după câteva săptămâni întotdeauna a trebuit sa mă recunosc învins.
Umil și trist m-am prezentat în fața Sinelui cerându-i învățătură. El însuși părea încremenit undeva în neființă. Ușor, ușor însă mi-a oferit câteva sugestii și am început să înțeleg unde greșisem. Am realizat că lumina nu fusese pentru trup, ci fusese pentru minte și suflet, iar rostul ei nu era să-mi înlocuiască hrana trupului fizic, ci să mă ajute la crearea corpului astral. Ordinea evoluției spirituale nu este întâi renunțarea la hrana fizică și prin asta dobândirea corpului astral, ci întâi realizarea corpului astral și apoi în mod natural și fără efort renunțarea la hrana fizică. Greșeala mea a fost să-mi închipui că lumina poate înlocui hrana, când de fapt munca pentru procurarea hranei este o pârghie de căpătâi a oamenilor în descoperirea inteligenței și înțelepciunii.
Acum știu că sufletul-conștiință ce mă reprezintă va putea să aibă o continuitate mult mai mare în cadrul corpului astral, dar numai atunci când va veni timpul și va fi pe deplin pregătit.
Important în acest moment este că mi-a revenit încrederea în lumină. Știu că așa cum m-a inspirat pe vremuri o va face și de acum înainte dacă o voi lăsa să lucreze în mine cu răbdare și atenție. Scopul corpului astral și prin el a uniunii tot mai conștiente cu universul este promisiunea divinității din mine. De această dată însă nu-mi mai propun termene și nu mai vreau să demonstrez nimic nimănui. Tot ce scriu este pentru mine și dacă îi va ajuta și pe alții, Domnul fie slăvit, dacă nu, înseamnă că ajutorul din afară este o iluzie. Cel mai important lucru este că atât cât voi putea fi conștient voi avea posibilitatea să lucrez cu lumina, iar această lumină este chiar lumina Sinelui meu. În orice atom, în orice om și în universul întreg Sinele este unul. Dacă eu voi reuși cu acest trup sau cu cele viitoare toți strămoșii, părinții și frații mei vor fi mântuiți, pentru ca eu sunt una cu ei și ei sunt una cu mine. Dacă eu voi reuși toată omenirea va fi salvată, pentru că eu sunt una cu omenirea și toată omenirea este una cu mine. Dacă oricare alt om va reuși eu voi reuși pentru că orice om și ființa mea sunt una.


PS. 2017

Și totuși acest articol este rezultatul unei slăbiciuni temporare a persoanei mele umane. Cel înțelept își va da seama ca ființa mea reală nu poate fi înfrântă, măcar și din simplul motiv că nu există un adversar obiectiv care s-o înfrângă.

luni, 22 februarie 2016

Cum am ajuns să înțeleg că eu sunt A Fi - Spiritul

Ce am putea să spunem despre noi mai presus de toate?! Că existăm, nu-i așa? Eu exist, tu exiști, el există! Eu sunt, tu ești, el este! Fizic și mental suntem diferiți, avem trăsături individuale și evoluăm fiecare în ritmul nostru, dar în tot acest timp niciodată nu încetăm a fi. Se pot spune multe răutăți despre noi, putem fi criticați ori disprețuiți, dar nimeni niciodată nu ne poate contesta trăsătura esențiala de ființa care există. Mai mult decât atât, depășind timpul destinat vieții pământești, admitem despre orice tip de entitate, organică sau anorganică, că s-a transformat, spunem că s-a făcut pământ sau pulbere, dar niciodată nu ne trece prin minte să spunem că ea s-a șters definitiv dintre cele care există. Viața ne arată că nimic nu dispare, ci doar se transformă, în consecință cel care era continuă să existe în altă formă, stare sau expresie. Mergând mai departe cu cercetarea, după ce am înțeles cele de mai sus, ne dăm seama că deși în universul acesta totul poate fi măsurat, cântărit sau divizat, acest lucru nu se referă și la A Fi – spiritul. El, acest spirit, Sinele și esența universului este ceea ce înțelepții dintotdeauna au spus că este nenăscut, indivizibil, indestructibil și etern. Și atunci dacă eu sunt s-ar putea să fiu separat de ceea ce este? Se poate da vreo trăsatură cantitativă sau calitativă principiului pur și independent de orice determinare denumit simplu A Fi? Se poate spune ca există o cantitate mai mare de a fi într-un obiect, ființă sau entitate în comparație cu alta?! Contează mărimea, inteligența, vârsta sau alte particularitați în determinarea cantității de a fi? Desigur că nu, este un nonsens din capul locului să continuăm această discuție. Și atunci dacă prin lumina înțelegerii îți devine evident ca A Fi și spiritul una sunt, că acest spirit este Dumnezeul tuturor religiilor, că el este nenăscut, mereu viu și nemuritor, că el este și în același timp și eu sunt, că A Fi așa cum am mai spus este indivizibil, se poate spune că eu sunt diferit de Dumnezeu?... El este A Fi, eu sunt A Fi; cine ar putea arăta vreodată care este partea lui Dumnezeu (așa cum și-l închipuie unii) din A Fi și care este partea mea? Nimeni! A Fi este indivizibil! Și atunci unde este creatorul universului, unde există acea potențialitate pură care face posibilă apariția universului manifestat și după zeci de miliarde de ani îl reabsoarbe în Sine?
Este în mine și miliarde de ani cât va mai fi universul acolo unde se va întrupa conștiința mea va fi și Sinele, iar eu nu voi mai avea niciodată motiv să mă simt nefericit și singur.

Link de ajutor - Simbolul Kundalini

joi, 11 februarie 2016

Înapoia mea satană!

Oamenii s-au obișnuit să creadă că satana este un persoană malefică a cărei unică preocupare este să producă suferință. Dar oare Isus, folosind acest  cuvânt s-a referit cu adevărat la o persoană?! Eu aș spune că nu, ci mai degrabă la acele instincte ucigașe și animalice transmise prin subconștient de strămoșii noștri din negurile timpului. Acest adversar (diavol, în ebraică) este într-adevăr un adversar extrem de perfid, deoarece se află în mintea și în simțurile noastre încă de la naștere, în consecință știe cum să ne atace și să ne facă să suferim. 
Când omul își dă seama că tocmai instinctele lui, atât de importante în asigurarea supraviețuirii, sunt și cei mai aprigi dușmani ai săi, conștiința lui trece printr-un moment de ruptură, pe care Sf. Ioan al Crucii a numit-o „noaptea neagră a sufletului”.
Această „noapte neagră a sufletului” este reprezentată foarte variat în școlile esoterice, de pildă Gourdjieff în „A patra cale” vorbește despre ea ca despre un anumit tip de moarte - moartea omului vechi condus de instincte și tendințe animalice, și nașterea unui om nou condus de Conștiință. În întregime aforismul pe care el îl cita sună astfel: ca să se nască un om trebuie mai întâi să moară, ca să moară trebuie să se trezească, iar ca să se trezească trebuie să-și dea seama că doarme.
Satana nu poate fi un personaj material, și cu atât mai puțin unul energetico- spiritual, măcar și din simplul motiv că dacă ne-am ști amenințați de o astfel de entitate nu am trimite-o în spatele nostru fizic, amăgindu-ne asemeni struțului, că dacă nu o mai vedem ea nu ne poate face rău, ci dimpotrivă i-am spune să stea în fața noastră, împiedicând-o să ne atace mișelește.
Satana, în concluzie, este acea imensitate de instincte și tendințe animalice care există  în carnea și în mintea noastră, așteptând un motiv oricât de mic să răbufnească. Este ca un fel de lege a universului: orice energie, sentiment sau gând, aflat în adâncuri, vrea să iasă afară pentru viață materială și individuală.  
„Înapoia mea satană” înseamnă în acest caz „Rămâneți în trecut instinctele mele  războinice, nu vă mai vreau în prezent!”.
Evoluția naturală de la amoebă la animal sălbatic, care s-a descurcat cum a putut prin jungla sa, trecând apoi prin comunitățile primitive de vânători nemiloși, sau prin oștirile de luptători fără scrupule ale imperiilor antice sau moderne, fac parte din bagajul nostru informatico-energetic, dar dacă am reușit să ne ridicăm centrul de greutate în sahasrara – chakra solară a înțelepciunii putem obține Conștiința și să ne apărăm de toate rebuturile memoriei.
Atunci și numai atunci putem spune cu convingere, asemeni lui Isus: Înapoia mea satană!