luni, 22 februarie 2016

Cum am ajuns să înțeleg că eu sunt A Fi - Spiritul

Ce am putea să spunem despre noi mai presus de toate?! Că existăm, nu-i așa? Eu exist, tu exiști, el există! Eu sunt, tu ești, el este! Fizic și mental suntem diferiți, avem trăsături individuale și evoluăm fiecare în ritmul nostru, dar în tot acest timp niciodată nu încetăm a fi. Se pot spune multe răutăți despre noi, putem fi criticați ori disprețuiți, dar nimeni niciodată nu ne poate contesta trăsătura esențiala de ființa care există. Mai mult decât atât, depășind timpul destinat vieții pământești, admitem despre orice tip de entitate, organică sau anorganică, că s-a transformat, spunem că s-a făcut pământ sau pulbere, dar niciodată nu ne trece prin minte să spunem că ea s-a șters definitiv dintre cele care există. Viața ne arată că nimic nu dispare, ci doar se transformă, în consecință cel care era continuă să existe în altă formă, stare sau expresie. Mergând mai departe cu cercetarea, după ce am înțeles cele de mai sus, ne dăm seama că deși în universul acesta totul poate fi măsurat, cântărit sau divizat, acest lucru nu se referă și la A Fi – spiritul. El, acest spirit, Sinele și esența universului este ceea ce înțelepții dintotdeauna au spus că este nenăscut, indivizibil, indestructibil și etern. Și atunci dacă eu sunt s-ar putea să fiu separat de ceea ce este? Se poate da vreo trăsatură cantitativă sau calitativă principiului pur și independent de orice determinare denumit simplu A Fi? Se poate spune ca există o cantitate mai mare de a fi într-un obiect, ființă sau entitate în comparație cu alta?! Contează mărimea, inteligența, vârsta sau alte particularitați în determinarea cantității de a fi? Desigur că nu, este un nonsens din capul locului să continuăm această discuție. Și atunci dacă prin lumina înțelegerii îți devine evident ca A Fi și spiritul una sunt, că acest spirit este Dumnezeul tuturor religiilor, că el este nenăscut, mereu viu și nemuritor, că el este și în același timp și eu sunt, că A Fi așa cum am mai spus este indivizibil, se poate spune că eu sunt diferit de Dumnezeu?... El este A Fi, eu sunt A Fi; cine ar putea arăta vreodată care este partea lui Dumnezeu (așa cum și-l închipuie unii) din A Fi și care este partea mea? Nimeni! A Fi este indivizibil! Și atunci unde este creatorul universului, unde există acea potențialitate pură care face posibilă apariția universului manifestat și după zeci de miliarde de ani îl reabsoarbe în Sine?
Este în mine și miliarde de ani cât va mai fi universul acolo unde se va întrupa conștiința mea va fi și Sinele, iar eu nu voi mai avea niciodată motiv să mă simt nefericit și singur.

Link de ajutor - Simbolul Kundalini

joi, 11 februarie 2016

Înapoia mea satană!

Oamenii s-au obișnuit să creadă că satana este un persoană malefică a cărei unică preocupare este să producă suferință. Dar oare Isus, folosind acest  cuvânt s-a referit cu adevărat la o persoană?! Eu aș spune că nu, ci mai degrabă la acele instincte ucigașe și animalice transmise prin subconștient de strămoșii noștri din negurile timpului. Acest adversar (diavol, în ebraică) este într-adevăr un adversar extrem de perfid, deoarece se află în mintea și în simțurile noastre încă de la naștere, în consecință știe cum să ne atace și să ne facă să suferim. 
Când omul își dă seama că tocmai instinctele lui, atât de importante în asigurarea supraviețuirii, sunt și cei mai aprigi dușmani ai săi, conștiința lui trece printr-un moment de ruptură, pe care Sf. Ioan al Crucii a numit-o „noaptea neagră a sufletului”.
Această „noapte neagră a sufletului” este reprezentată foarte variat în școlile esoterice, de pildă Gourdjieff în „A patra cale” vorbește despre ea ca despre un anumit tip de moarte - moartea omului vechi condus de instincte și tendințe animalice, și nașterea unui om nou condus de Conștiință. În întregime aforismul pe care el îl cita sună astfel: ca să se nască un om trebuie mai întâi să moară, ca să moară trebuie să se trezească, iar ca să se trezească trebuie să-și dea seama că doarme.
Satana nu poate fi un personaj material, și cu atât mai puțin unul energetico- spiritual, măcar și din simplul motiv că dacă ne-am ști amenințați de o astfel de entitate nu am trimite-o în spatele nostru fizic, amăgindu-ne asemeni struțului, că dacă nu o mai vedem ea nu ne poate face rău, ci dimpotrivă i-am spune să stea în fața noastră, împiedicând-o să ne atace mișelește.
Satana, în concluzie, este acea imensitate de instincte și tendințe animalice care există  în carnea și în mintea noastră, așteptând un motiv oricât de mic să răbufnească. Este ca un fel de lege a universului: orice energie, sentiment sau gând, aflat în adâncuri, vrea să iasă afară pentru viață materială și individuală.  
„Înapoia mea satană” înseamnă în acest caz „Rămâneți în trecut instinctele mele  războinice, nu vă mai vreau în prezent!”.
Evoluția naturală de la amoebă la animal sălbatic, care s-a descurcat cum a putut prin jungla sa, trecând apoi prin comunitățile primitive de vânători nemiloși, sau prin oștirile de luptători fără scrupule ale imperiilor antice sau moderne, fac parte din bagajul nostru informatico-energetic, dar dacă am reușit să ne ridicăm centrul de greutate în sahasrara – chakra solară a înțelepciunii putem obține Conștiința și să ne apărăm de toate rebuturile memoriei.
Atunci și numai atunci putem spune cu convingere, asemeni lui Isus: Înapoia mea satană!